Uşă în stil neoromânesc târziu cu discuri etnografice solare

Simbolismul uşilor de la intrarea caselor istorice este al doilea ca importanţă după cel al vetrei, identificată în imagistica spirituală cu altarul unui templu. Ca punctul de intrare în acest spaţiu deificat, uşa prin designul, forma şi ornamente sale reprezintă o declaraţie estetica condensată a sufletului şi stilului arhitectural al casei. Uşile în stil neoromânesc sunt asemenea exemple încărcate de simbolism, ce merită o mai bună cunoaştere.

Uşa prezentată aici datează din a doua parte a anilor 1930 şi este în stil neoromânesc târziu. Această fază a stilului naţional arhitectural al României s-a desfăşurat de-a lungul anilor 1930 şi a mers până la apusul acestuia în anii celui de-al Doilea Război Mondial.

Neoromanescul târziu este caracterizat de ceea ce aş numi o "criză de expresie", cauzată de eroziunea popularităţii stilului şi preferinţa crescândă în rândul publicului pentru Art Deco şi Modernism şi de asemenea pentru motive şi forme mediteraneene. Stilul neoromânesc a încercat, de multe ori cu succes, să asimileze noile forme, după cum e cazul cu această bine păstrată uşă de lemn. Artefactul înglobează discuri etnografice solare, întâlnite în arta ţăranului român, motivul funiei decorând marginile deschiderii uşii, şi elemente de inspiraţie mediteraneană, cum sunt grilajul ferestrei sau plăcile balamalelor şi clanţei.

Uşă în stil neoromânesc târziu, decorată cu discuri etnografice solare, casă de la sfârşitul anilor 1930, zona ASE, Bucureşti (©Valentin Mandache)

Sunt prezente cinci feluri de discuri solare, văzute în fotografiile de detaliu de mai jos. Primele două sunt păgâne, pre-creştine, şi se întâlnesc şi în restul lumii Indo-Europene din India până pe coastele Atlanticului, pe când celelalte trei includ motive ale crucii cu braţe egale, tipice creştinismului de sorginte bizantină, care astfel combinate dau o minunată reflecţie a lumii jumătate păgâne, jumătate creştine a comunităţilor ancestrale româneşti.

 Motive de discuri etnografice solare, Bucureşti. FOTO Valentin Mandache

Această uşa înglobează în mod amplu principiul punctului de intrarare într-un spaţiu sacru, cel al habitatului unei familii, exprimat în coordonatele stilului neoromânesc, ce la rândul lui este o sinteza a motivelor si simbolurilor identităţii naţionale prin artă. Uşile caselor de epocă, de diverse stiluri, inclusiv cele moderniste, sunt aşadar pentru privitor ca o carte de vizită a caracteristicelor acelor arhitecturi.

Distrugerea acestor elemente esenţiale ale unei case in cadrul epidemiei de renovări agresive şi demolări de construcţii istorice ce au loc în ultima decadă, reprezintă o ameninţare serioasă la adresa identitaţii arhitecturale. Înlocuirea, practic zilnic în toată ţara, a sute de asemenea tezaure arhitecturale cu uşi metalice sau de plastic anoste, cumpărate de la magazin şi considerate îndeobşte ca mult mai prestigioase decât cele produse de înaintaşi, sunt o altă dovadă, printre nenunumărate altele, a slabei educaţii şi culturii precare a populaţiei României post-comuniste.

Articol publicat iniţial pe blogul Case de Epocă, iar în limba engleză pe blogul Historic Houses of Romania.