Uşi de apartament Art Deco

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Valentin Mandache
FOTO Valentin Mandache

Deşi temperaturile în Bucureşti în zilele din urmă au fost geroase, spiritul meu, cel puţin, a fost încălzit când am vizitat un apartament în stil Art Deco, care în parte evoca climate şi ţinuturi mai calde şi însorite, o temă deseori întâlnită în arhitectura Art Deco a acestui oraş.

Interiorul acelei locuinţe nu mai are cine ştie ce din decoraţiile şi dotările originale, cu excepţia uşilor. Stucatura de tavan şi perete originală, ferestrele de anii ’30, ţiglele şi chiuvetele vechi ale băii şi bucătăriei, au fost rase sau înlocuite în ultimii câţiva ani de către posesorul apartamentului, o “tânără artistă”, care judecând după rezultatele nefericite ale eforturilor ei, este de fapt un proprietar tipic locului, nerealist despre valoarea în bani a casei lui istorice, dar ignorant cu privire la însemnătatea de patrimoniu şi la importanţa ei pentru identitatea oraşului. Uşile au rămas pe loc, în opinia mea, din cauză că nu au mai fost resursele necesare pentru schimbarea lor, după cheltuielile făcute cu celelalte “îmbunătăţiri”.

Art Deco apartment doors

Uşa de apartment Art Deco, arh. B. Zilberman, 1935, zona Matei Basarab FOTO Valentin Mandache

Uşa principală, ilustrată mai sus, este o compoziţie de panouri prezentând la centru regula de trei, tipică stilului Art Deco, cu plăci radiind în forma braţelor unei cruci gama, un motiv cosmic, pe care eu l-am întâlnit destul de frecvent în ornamentaţia ce ţine de acest design arhitectural în Bucureşti, asociat de obicei cu mişcările politice fasciste, însă cred că nu a fost cazul aici, pentru că blocul din care face parte apartamentul a fost locuit de familii de evrei în perioada interbelică. Registrul inferior al uşii conţine două jumătăţi de soare ce se suprapun parţial una pe alta, reprezentând apusul şi răsăritul în mările sudului, motive emblematice stilului Art Deco.

Art Deco apartment doors

FOTO Valentin Mandache

Blocul de apartamente datează de la mijlocul anilor 1930 şi e localizat în zona Matei Basarab. Este proiectat de arhitectul B. Zilberman, care am văzut că a avut o mulţime de comenzi în acest cartier, ce în vremurile de atunci avea o importantă populaţie evreiască. Numele său şi faptul că este absolvent al şcolii de arhitectură din Milano sunt cu mândrie menţionate pe tableta de nume fixată pe unul din pereţii exteriori ai clădirii.

Art Deco apartment doors

FOTO Valentin Mandache

Uşa dormitorului, văzută în a treia fotografie, este mai îngustă, dar de minunate proporţii, păstrând motivul crucii gama compus din panouri ce radiază dintr-o fereastră centrală compusă din şase deschideri. Registrul inferior în acest exemplu este împodobit de trei stinghii orizontale, în conformitate cu regula de trei menţionată mai sus.

Art Deco apartment doors

FOTO Valentin Mandache

Îmi plac cele trei trepte ce decorează panoul de deasupra uşii camerei de la garderobă, din imaginea de mai sus, care în mod clar imprimă un sens de optimism dormitorului, diminuând din impresia greoaie generată de alegerea culorii pereţilor, făcută de proprietarul contemporan.

Aceste uşi, supravieţuitori în lumea nouă şi “bravă” a societăţii post-comuniste româneşti, sunt importante pentru identitatea arhitecturală locală, şi au chiar o valoare în bani, cu toate că localnicii nu realizează încă acest lucru. Speranţa mea este că prin astfel de martori ai unor vremuri mai glorioase, cetăţenii Bucureştiului şi ai acestei ţări vor începe încet să simtă mândrie civică şi să aprecieze creaţiile înaintaşilor lor, care în mod evident erau mult mai sofisticaţi decât descendenţii actuali.

Articol publicat initial pe blogul Case de Epoca, iar in limba engleza pe blogul Historic Houses of Romania.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite