VIDEO „Adevărul“ se dă cu „Adeverulu“ de acum 145 de ani

Prima pagină din cel dintâi număr al săptămânalului "Adeverulu"

Pe 15 decembrie, ziarul „Adevărul“ se va distribui împreună cu cea dintâi ediţie a acestui titlu. Cu toate că anul de naştere al ziarului este 1888, Alexandru Beldiman, fondatorul cotidianului, a încercat să dea naştere unei publicaţii cu acelaşi nume încă din 1871. Scoatem din arhivă acest demers pentru a vedea cum erau lumea şi presa acum 145 de ani.

Pe 15 decembrie 1871 a văzut lumina tiparului, la Iaşi, săptămânalul „Adeverulu”, care apărea în fiecare miercuri. Fondator: Alexandru Beldiman, boier moldovean, şcolit în străinătate. Publicaţia a avut o viaţă scurtă, încetându-şi apariţia la 15 aprilie 1872, după numai 13 numere publicate. Între aceste date se scrie o istorie scurtă şi zbuciumată: Alexandru Beldiman a fost dat în judecată pentru conţinutul antidinastic al gazetei, dar a fost achitat de un juriu prezidat de Vasile Alecsandri.

„Adevèrulu golu, adevèrulu desbrăcatu “

Acum un secol şi jumătate, ziarele erau nişte foiţe. „Încă o nouă foiţă! Da, pentru că o necesitate se simte în publicismulu românu: şi această necesitate este acea pre care o proclamă însu’şi numele ei; adevèrulu golu, adevèrulu desbrăcatu. Ne vomu încerca pre câtŭ omeneşte se poate să ne ţinemŭ de cuventŭ spuindŭ pe facie cea ce simţim şi se comunicămŭ publicului, fără sfială, impresiunile pre care ne desceptă în noi mersulŭ afacerilor politice ale Romaniei. Nu aparţinemu nici unui partitu şi nici unui grupŭ politicŭ: fiindŭ că suntemŭ convişi ca adevărulŭ nu este apanagiulŭ nimerui”. Cu această misiune, redată pe prima pagină, a văzut lumina tiparului, la Iaşi, pe 15 decembrie 1871, săptămânalul „Adeverulu”. Erau vremuri de pionierat ale presei. „Adeverulu” din 1871 era puţin mai mare decât o coală A4, iar informaţiile erau aşezate pe două coloane, separate între ele printr-o linie subţire. Avea patru pagini, iar pe ultima se găseau, de regulă, o serie de „anunciuri” de mică publicitate, în română sau în franceză. Titlul mare, „ADEVERULU”, iar sub el, cu majuscule, precizarea „apare în toate mercurii (n.r. – ulterior mercurile)”.

Căsuţă redacţională nu exista, doar o semnătură, A.B., la articolul de fond despre „Dinastia română”, şi încă două precizări în josul ultimei pagini: „Gerantu responsabilu: G. Constantinescu” şi „Typografia D. Gheorghiu”. Ştim astăzi că A.B. era Alexandru Beldiman (foto dreapta), fondatorul, directorul şi redactorul gazetei, şi că exista şi un prim-redactor, în persoana lui A. Holban. Şi mai ştim că Beldiman înfiinţase gazeta din convingerile sale de mare susţinător al lui Alexandru Ioan Cuza. Beldiman a fost puternic afectat de abdicarea forţată a lui Cuza, din februarie 1866; mai cu seamă că în perioada cu pricina era prefect de poliţie al Bucureştilor. Regretul lui Beldiman, de a nu fi putut stopa complotul din 1866, s-a transformat în indignare după aducerea în ţară a lui Carol de Hohenzollern. Aşa s-a născut „Adeverulu”.

10 bani costa, la 15 decembrie 1871, primul număr din „Adeverulu“

„Ce ar deveni Romania de cât locuită o ţară de robi?“

Publicaţia fondată de Alexandru Beldiman la Iaşi avea o ţintă clară: să demaşte relele pe care le adusese cu sine dinastia străină reprezentată de Carol de Hohenzollern. Descoperim această chestiune încă de la primul număr: „Ereditatea basată pe votulŭ popularŭ este o monstruóse nedreptate. (...) Generaţiunea de la 1866 a usatŭ de unŭ dreptŭ alŭ ei, alegandŭ de Domnitorŭ pe Princiulŭ de Hohenzollern: dară putut’a ea óre se transmită tronulŭ Romaniei în vecinica proprietate a întregei familii Hohenzollern? Cu o aseminea teorie ce ar deveni voinţa naţiunei? Ce ar deveni Romania de cât o ţară locuită de robi? (...) Discreditŭ si umilire în politica esterióră, ruină complectă în năuntrulŭ ţărei: iată resultatele alegerei unui Principe strein”.

Beldiman, dat în judecată pentru calomnie şi apoi achitat

E lesne de înţeles că gazeta lui Beldiman a deranjat, astfel că, pe prima pagină a numărului 4 al „Adeverulu”, din 5 ianuarie 1872, suntem anunţaţi că girantul responsabil al „diarului” trebuie să se prezinte în faţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Judeţului Iaşi. Suntem informaţi că atunci când numerele 1 şi 2 ale publicaţiei au ajuns la Bucureşti, ministrul Justiţiei a dat ordin Parchetului să-l dea în judecată pe redactorul publicaţiei „Adeverulu”. Patru articole au stârnit nemulţumiri, Alexandru Beldiman a apărut în faţa judecătorului de instrucţie, acuzat fiind de „calomnie şi insulte aduse domnitorului şi de atac asupra prerogativelor constituţionale”.

Ziarul "Adevărul" se distribuie cu ediţia de acum 145 de ani

Mai departe e istorie: Procesul a fost strămutat la Roman, unde, după dezbateri agitate, juriul, prezidat de Vasile Alecsandri, l-a achitat. „Juriulŭ de la Roman era compus din ómeni adevăraţi conservatori a totŭ ce iubim şi respectamŭ; unii din ei erau fii de boieri mari proprietari, foşti miniştri şi deputaţi ai Ţărei în diferite timpuri, între care se afla şi representantul ilustru şi cel mai iubit al literelorŭ românŭ. (...) Verdictul Juraţiloru de Roman în condiţiunile particulare în care s’a datŭ este verdictulŭ naţiunei întregi contra fără-de-legile regimului; este nu atâtŭ achitarea Adevărului, cât condamnarea regimului personalŭ în care să înbrânceşte Ţara”, se precizează în numărul 13, din 5 aprilie 1872. Acesta a fost, de altfel, şi ultimul număr al săptămânalului „Adeverulu”. Din pricina amenzilor care ameninţau asupra sa, publicaţia şi-a încetat existenţa. Şirul avea să se reînnoade şaisprezece ani mai târziu, în 1888. „Adeverul“ a apărut atunci la Bucureşti, ca publicaţie zilnică, dar şi-a menţinut atitudinea anti-monarhică.

Lunga istorie a „Adevărului“

„Adevărul“ este unul dintre cele mai vechi ziare din istoria presei româneşti, după ce a traversat mari evenimente istorice şi timpuri învolburate care l-au făcut să moară şi să reînvie în mai multe rânduri.
În 1888, pe 15 august, cu sprijinul financiar al fiului lui Cuza, Alexandru Beldiman a scos din nou publicaţia „Adevĕrul”. Dacă „Adeverulu” din 1871 apărea numai miercurea, noul „Adevĕrul” ieşea în fiecare zi. În 1916, ziarul „Adeverul“ dispare ca urmare a intrării ţării noastre în Primul Război Mondial. Avea să reapară la începutul anului 1919. În 1937, „Adeverul“ este interzis de guvernul Octavian Goga – A.C. Cuza şi îşi reia apariţia nouă ani mai târziu. Pentru o scurtă perioadă, însă, întrucât la 31 martie 1951 regimul comunist suprimă apariţia acestui ziar. „Adevărul“ reapare pe 25 decembrie 1989, având, de atunci şi până astăzi, o prezenţă neîntreruptă pe piaţa media din România.