VIDEO O tradiţie pe cale de dispariţie: paparudele sau dansul ploii la români

0
Publicat:
Ultima actualizare:
paparuda

Paparudele reprezintă una dintre cele mai vechi tradiţii din spaţiul românesc, care s-a păstrat până în zilele noastre. Ritualul este, însă,  pe cale de dispariţie şi numai bătrânii din sate mai ştiu să vorbească despre ce înseamnă acest obicei şi după ce reguli se joacă dansul ploii.

Locuitorii din satele care aparţin de oraşul Ştefăneşti, din Argeş, nu sunt nişte ţărani oarecare. Sunt cetăţeni cu preocupări intelectuale, care nu-şi petrec tot timpul pe câmpuri şi prin livezi. În fiecare sfârşit de săptămână, se reunesc la casa de cultură din Ştefăneşti, localitate care a fost declarată oraş în 2004, şi organizează diverse activităţi culturale, de la cenaclu literar la sărbători naţionale. Unii chiar scriu cărţi ori sunt artizani ori meditatori într-ale meşteşugurilor tradiţionale pentru noile generaţii. Aşa că atunci când vorbesc despre ritualul paparudei o fac cu simţ de răspundere, cât se poate de riguros, dar şi personal, că doar e un obicei răspândit şi cunoscut în toată ţara, de sute de ani.

În satele din zona Argeşului, paparuda era o tradiţie bine respectată. Se întâmpla anual, chiar şi de mai multe ori pe an, dacă era nevoie. Iar sătenii sunt convinşi că rugăciunea lor era ascultată. Căci asta cred ei că este paparuda, o rugăciune către Dumnezeu. Aspectul ritualic era bine stabilit – copiii, în special fetele, se îmbrăcau în costume din frunze şi flori şi stropeau trecătorii cu apă, în timp ce spuneau incantaţia care aduce ploaia.

Foto: Ilustraţie din revista „Luceafărul“ cu paparude din comuna Breasta, Dolj, din 1908

paparude

Totuşi, acest dans al ploii la români are rădăcini păgâne, foarte vechi, din vremea când oamenii invocau mila zeilor. Iată cum analiza acest obicei Mircea Eliade, în „Istoria religiilor“, mergând către sensurile mistice ale fecundităţii: „Ploaia – amănuntul acesta a fost observat din cele dintâi timpuri – este în strânsă legătură cu Luna şi ritmurile lunare. Ritmuri care stăpânesc nenumărate niveluri cosmice: mările şi ploile, creşterea vegetalelor, femeia. Luna «unifică», «totalizează» niveluri cosmice aparent deosebite: apele, ploile, viaţa vegetală, femeia etc. Este de la sine înţeles, deci, că într-o societate agricolă, în care soarta omului stă atât de strâns legată de ploaie, femeia are în puterea ei secretele vieţii şi ale morţii. Participând singură la magia Lunii, ea singură poate conjura ploaia, căci virtuţile acvatice numai ea le înţelege. De aceea, în toate ritualurile agricole de aducere a ploii iau parte exclusiv femeile (paparudele etc.). În faţa secetei care ameninţă, nuditatea rituală a femeii are o valoare magică: paparudele goale atrag pe marele bărbat sideral“

Sigur că, în timp, ritualul a căpătat diverse manifestări, în funcţie de regiune, de credinţele locale. Cert este, însă, că paparudele s-au ţinut în joia din a treia săptămână după Paşti. Practic, ca o măsură preventivă pentru a proteja recoltele semănate primăvara. Însă ploaia putea fi invocată ori de câte ori era secetă în lunile de vară.

Tradiţia paparudei a rezistat timpului până de curând, chiar dacă poate că şi-a mai diluat din orizontul mistic şi a devenit mai degrabă o joacă a tinerilor. Astăzi, însă, obiceiul e aproape dispărut. Cauzele sunt uşor de identificat: depopularea satelor, migraţia tinerilor spre zonele urbane şi, probabil, chiar prognozele meteo difuzate de trei ori pe zi la televizor. Rămâne doar vorba aceea din bătrâni: „arăţi ca o paparudă“, pe care numai puţini o mai pot înţelege pe deplin.

Material video realizat de David Muntean.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite