Patrimoniu

articolul anterior articolul urmator

Vorbiţi daca? (II)

25
17 May 2013 13:44:51
Dan Caragea

Dacă limba noastră este neîndoios neolatină, albia este totuşi geto-dacică, limba triburilor autohtone care coboară, la rândul lor, din traci şi din iliri.

Despre iliri ştim că erau răspândiţi pe o arie mărginită de Adriatică, de un hotar ce urcă, la nord, dinspre Istria până în Pannonia superioară, şi care coboară, în peninsulă, până în Calabria, incluzându-i pe veneţi sau venetici, în limba noastră mai veche.

În privinţa tracilor, se pare că migraţia acestora a pornit din Carpaţi (carpii erau un alt neam tracic) întinzându-se din Moravia (la vest) până la Nipru (la est), pentru ca la sud să atingă poalele Olimpului şi insulele egeene. Unii sunt de părere că teritoriul era mult mai vast, ajungând până în actuala Anatolie. Fireşte, pe un spaţiu atât de vast, traca nu putea fi un idiom omogen. Indigenţa datelor nu ar trebui să lase loc liber speculaţiilor. Tot ce putem scoate la iveală, ca zăcământ străbun, sunt elementele comune cu albaneza, şi aceasta o limbă tracă, dar şi cu aspect ilir.

Al. Rosetti, sintetizând, arată că sufixul adjectival -esc/-eşte ne vine din adâncuri: omenesc, bărbăteşte, Bucureşti (derivat din Bucur, întru totul tracic). În toponimie s-au păstrat unele nume de râuri traco-ilire: Argeş, Buzău, Criş, Mureş, Timiş, mai degrabă reintroduse de slavi sau chiar de unguri. O celebră baladă începe astfel:

Pe Argeş în jos,

Pe un mal frumos

unde Argeş si mal sunt, desigur, anteromanice.

Marelui fluviu al lumii noastre i s-a spus: Istros (trac), Danubius (latin) şi apoi Dunăre, iar acesta întruchipează, metaforic, pentru mine, curgerea istorică a limbii, cu afluenţi despre care voi vorbi pe îndelete, dar şi cu aluviunile încă necunoscute.

Din matca acestui „fluviu”, s-au păstrat, în ordinea importanţei, o serie de cuvinte de bază: moş, fărâmă, groapă, copil, murg, brad, gata, cioc, curma, fluier, fluture, mânz, ţarc, mugur, văpaie, căciulă, măgar, raţă, strungă, bucura, bulz, gălbează, grumaz, grunz, vatră, zgură, olog, scrum, traistă, mazăre, pălărie, pârâu (râu e latinesc!), zgardă, baligă, căpuşă, cioară, copac, hămesi, măgură, mire, năpârcă, pală, sâmbure, şopârlă, ţap (etimologie multiplă), balaur, barză, ciut, coacăză, mal, mărar (etimologie multiplă), mânzare, păstaie, rânză, stavă, viezure. Mai trebuie adăugate, fie şi pentru savoare: brânză (nesigur), brâu, buză, cătun, ceafă, ciuf, droaie, gard, ghimpe, guşă, jumătate, mare (adjectiv, opusul lui mic), noian, pupăză, scăpăra, spuză, ţeapă, urdă etc. Numărul total variază între 150-175 de cuvinte de bază, fără a se lua în calcul şi derivatele. Şi pentru că am pomenit de socotit, se spune că tiparul de formare a numeralelor cardinale (unsprezece, doisprezece… nouăsprezece) ne vine de dedesubt, din substrat.

După cum se vede, multe cuvinte sunt puternic ancorate în limba cea de toate zilele. Am să vă suscit imaginaţia căutând expresivităţi care să dezvăluie duioasele împreunări între vechile elemente şi fondul latinesc.

Pe copil îl aduce barza, care îşi face cuib în copacul din faţa casei. În cătunul îndepărtat, noaptea vine Moş Ene pe la gene, iar iarna, prin noiane de zăpadă, Moş Crăciun, aduce bradul, daruri în traistă şi bucurii. Pe câmp se aud ciorile croncănind. Când copilul se face mare, el se joacă cu mânzul, duce murgul în grajd, adună raţele în ţarc, aude pupăza în tei, aleargă după viezuri, prinde fluturi şi ademeneşte animale în cursă. Cântă din fluier şi poartă căciulă sau pălărie. Hămesit de foame, mănâncă brânză sau urdă, bulz de te lingi pe buze, o strachină cu mazăre sau o ceafă de porc în spuză, cu pâine scoasă atunci din vatră.

Să mi se ierte această imitaţie călinesciană, care, deşi îmi stă ca un ghimpe în suflet, nu văd o cale mai bună de a spune povestea vorbelor, pentru ca să ne aducem aminte cu bucurie de gustul înmiresmat al sâmburelui străvechi.

Ovidiu, exilat la Pont, zicea că ar fi tocmit nişte versuri în barbarul grai getic. Istoricul literar Al. Piru a văzut în imaginarul poetului naşterea literaturii române. Fireşte, o exaltare, azi aproape hazlie. Dar sonoritatea arhaică nu a încetat să străbată timpurile până la noi. Şi nu se va curma.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

25 Comentarii

Zârnă
17.05.2013, 16:50:37

Mi-a plăcut expresia dumneavoastră: "curgerea istorică a limbii."

+3 (3 voturi)
Vk P.
18.05.2013, 08:20:42

Foarte frumos!!! Multumesc!

+2 (2 voturi)
ion sbucium
18.05.2013, 11:37:06

Romania ar trebui sa devina Dacia sau Moldava, "eliberându-se" identitar si spiritual de dulcea "minciuna" patriotica de parvenire din pretinse origini "nobile" - COLONIALE, IMPERIALE, SCLAVAGISTE ale Imperiului Romei, recăpătându-si istoria MULTIMILENARA TRACO-GETO-DACICA cu o civilizație bazata pe demos, dreptate, perfecțiune după "mold-a" - "mol(d)elul" armoniei naturii. "Mold"-dava" - Moldova a rămas in memoria genetica a anglo-saxonilor ca "țară străveche, de legenda si basm", care a existat dar nu se știe azi care anume loc. Noi credem ca MOLDAVA-MOLDOVA e Dacia Libera la Est de vârful Carpaților, Ceahlăul fiind "muntele sfânt" al moldavilor. Dar toponimele din Boemia, Cehia, Slovacia (raul Moldava/Moldau - in latina, italiana, germana (azi Vltava), trecătoare Moldava in munții Metaliferi, localitatea ceha Moldava, orașul slovac Moldava-nad- Bodvou etc.) ne-ar arta ca moldavi au existat in vestul Daciei, la hotar cu triburile germanice ale GOȚILOR, care in izvoarele latine sunt numiți GEȚI - încă o enigma rămasă nedescifrata. "Moldava" a fost un model, etalon al civilizației străvechi traco-geto-dacice pentru Europa Centrala si Occidentala, însăși "mold" ("mould") in anglo-saxona însemnând 1) albie, matca, râu, izvor; 2) mucegai, pământ gunoios, humus, colb, țarnă, sol; 3) matrice, forma de turnat, croi, model, etalon. Din "mold" a apărut "moda" - "mo(l)da", "molding", "mo(l)del". Limba traco-geto-dacica n-a dispărut ea a rămas "mold"- "model" pentru limbile Imperiului Roman, nici dacii n-au dispărut - "mold-davii" sunt "mold"-ul, "modelul" cel mai vechi al dacilor liberi si limba "mold-dava" a davelor dacice este "matrița" limbii neamului. Roma a avut motive serioase ca prin intermediul bisericii Romei sa interzică, sa șteargă, sa ascundă numele de "daci", sa-l înlocuiască după 1878 cu numele de "romani" si "Romania", multe izvoare istoriografice despre istoria si limba geto-dacilor cunoscute de Cantemir pana la 1722 ulterior straniu au "dispărut".

+2 (4 voturi)
Cais Valentin
18.05.2013, 12:23:35

Frumos, este posibil sa fie asa....problema este cum dovedim? Pina si istoricii romani de astazi si din trecut au avut opinii diferite. Chestia asta cu protocronismul, care ar putea fi adevarata, se poate transforma in ridicol daca niste exaltati debiteaza povesti gen "chinezii sunt urmasii dacilor".

+1 (1 vot)
Cais Valentin
18.05.2013, 12:16:47

Problema e complicata. 1. Dacii / getii nu formau o populatie omogena: pe teritoriul Romaniei de astazi traiau pe atunci si populatii germanice, celtice si de influenta iraniana. 2. Davele dacilor se intindeau peste Dunarea la sud pina in muntii Balcani si Banatul Sarbesc. 3. Aria de formare a vlahilor / romanilornu a fost limitata de granitele actuale ale Romaniei. Populatii protoramane au existat in egala masura de ambele parti ale Dunarii si pina dincolo de Nistru. De aceea, teoria lui Savescu si documentarul de la care a pornit acest articol cam scartaie cu acel doar 14% teritoriu ocupat, de unde se porneste intreaga demonstratie.

0 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (25)

Modifică Setările