Ţărână sau cenuşă?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

O întrebare care apare tot mai des, cel puţin pe buzele Media, o întrebare care se vrea a fi lămurită într-un singur fel de către cei care, din dorinţa de emancipare faţă de "desueta" Biserică, anulează o întreagă istorie şi viaţă a ei.

Viaţa care se exprimă prin rânduieli şi canoane alcătuite nu de persoane oarecare, ci de către Sfinţi Părinţi care au autoritate şi credibilitate prin aceea că datorită modului lor de viaţă s-au împărtăşit de Duhul Sfânt, Duhul a toată înţelegerea.

Aşadar, ţărâna, pământul în care ar urma să fie îngropate trupurile noastre ale tuturor, de care vorbeşte Biserica, nu este o alternativă, nu este o soluţie a unei probleme, nu este nici măcar o impunere din partea lui Dumnezeu, ci este o invitaţie din partea Acestuia de a ne lăsa atât viaţa cât şi moartea în grija Sa dumnezeiască.

Dar cum putem privi ţărâna ca pe o mărturie a atenţiei lui Dumnezeu pentru noi? Pământul este rodul creaţiei lui Dumnezeu, trupurile noastre au fost plămădite din acest pământ, nu ca dintr-o materie inferioară, ci nobilă, pentru că la Dumnezeu au deopotrivă valoare şi trupul şi sufletul omului. Întoarcerea în ţărână a trupului omului este importantă pentru păstrarea amprentei dumnezeieşti personalizate, adecvate fiecărui om în parte până la a doua venire a Mântuitorului Hristos, atunci când vor învia atât sufletele, cât şi trupurile tuturor oamenilor ce s-au născut pe pământ încă de la întemeierea lumii, trupurile având o consistenţă nematerialnică, spiritualizată, însă, purtând amprenta nobilă a identităţii dumnezeieşti, personale dată la crearea fiecărui om.

Aşadar pământul, ţărâna, oferă ceea ce cenuşa trupului incinerat nu poate oferi: un mediu familiar de altfel trupului care să-l odihnească până la venirea întru slavă a lui Hristos. În vederea mântuirii sufletului omului datoria noastră de creştini este aceea de a face ceea ce este propriu pentru mântuirea sufletului omului, chiar dacă dorinţa omului a fost în direcţia incinerării trupului său, dorinţa sau alegere care ar duce la posibilitatea pierderii mântuirii, întrucât nesocoteşte de unul singur "planul" mântuitor al lui Dumnezeu cu întreaga omenire dar şi cu fiecare om în parte, într-un mod benefic şi care nu poate fi pus la îndoială în ceea ce priveşte grija lui Dumnezeu pentru om.

Dacă dorinţa muribundului ar fi fost să-i aruncam trupul spre a-i fi mancat de câini, i-am mai fi respectat dorinţa...? Oricum, este de mai mult bun simţ să schimbi hotărârea unui muribund decât să schimbi rânduielile Bisericii, neschimbate de mii de ani. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite