A patra Renaştere a Taborului românesc

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Santier Arnota

În primul an al domniei sale, în 1633, Matei Basarab, ne spun istoricii în absenţa pisaniei, a ctitorit, zidind-o din temelii pe locul unui mult mai vechi lăcaş monastic, cea mai emoţionantă şi mai îndrăzneaţă prin turlele ei Tămâioară din Oltenia de sub munte, aceasta chiar din munte, bisericuţa Mănăstirii Arnota, consacrată azi drept Taborul Ortodoxiei româneşti.

Aici îşi află la dorinţa sa liniştea somnului de veci, rămăşiţele sale pământeşti alături de cele ale tatălui său, în stânga Pronaosului, sub o superbă piatră funerară comandată special de voievod celebrului sculptor sas Nicolai Elias, binecunoscut în Europa timpului său.

Prima renaştere a Arnotei a avut loc sub Constantin Brâncoveanu, a doua importantă în veacul al XIX-lea, sub Barbu Ştirbei de la care a mai rămas până azi zidul şi latura din dreapta ale chiliilor mănăstirii, a treia, în primii ani ai veacului XXI, sub îngrijirea Înalt Preasfinţitului Gherasim al Râmnicului, care, exceptând bisericuţa rămasă intactă, a zidit din nou mănăstirea întreagă, inclusiv Paraclisul ce abia s-a terminat de pictat sub arhipăstorirea doctorului Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului şi, fireşte, sub privegherea atentă a Stăreţiei.

În sfărşit, a patra renaştere, într-un anume fel hotărâtoare, a început la sfârşitul lui ianuarie 2018, sub îngrijirea şi la iniţiativa Stăreţiei mănăstirii, stareţă fiind Maica Stavroforă Ambrozia Rucăreanu a cărei zbatere a condus la obţinerea fondurilor europene necesare, pe temeiul unui amplu proiect aflat sub patronajul marelui arhitect restaurator Aurel Botez, autor al multor opere de restaurare de interes şi de valoare naţionale, cum ar fi şi vestita Dragomirna.

Un şantier de zile mari, cu zeci de lucrători constructori şi cu ingineri specializaţi şi cu consultanţi, a cuprins întreaga Mănăstire Arnota care se află înconjurată de războiul schelelor vizând decopertarea până la cărămidă şi restituirea imaginii ansamblului, dar şi al interioarelor acestuia, în acord cu exigenţele actuale ale unui asemenea proces restaurator.

Aşadar, întâlnim aici, la Arnota, sub streaşina Munţilor Căpăţânii, desfăşurarea unui act cu caracter istoric de apărare, ocrotire şi restituire a unui ansamblu arhitectonic cu valoare de simbol, de rectitorire, de continuare a unei mari tradiţii care în veacul al XX-lea, mai ales în cea de a doua jumătate, a explodat pur şi simplu, continuând, deşi mai sărac, în primii ani ai veacului XXI să îmbogăţească şi să înfrumuseţeze arhitectura mănăstirească în Moldova cu deosebire, dar şi în Ardeal şi în Oltenia, cuprinzând şi Muntenia şi neapărat marea, istorica investiţie, care anul acesta va fi inaugurată, suntem convinşi, Catedrala Mântuirii Neamului din Bucureşti.

La Arnota, şantierul ce îşi va da la iveală şi el roadele în toamna acestui an 2018 se leagă inspirat de numele celui mai mare ctitor din spaţiul ortodoxiei româneşti, Voievodul Matei Basarab, ctitor de asemenea de vrednică amintire şi al unui bogat patrimoniu cărturăresc încoronat, cred eu, de Pravila de la Govora, primul mare tratat de drept românesc, despre care se învaţă şi în facultăţile de azi.

Impresionantă la acest şantier al Arnotei este şi însufleţirea învăţată şi devotată exemplar a Stareţei acestei cea mai frumoasă şi emoţionantă Tămâioară din lanţul Tămăioarelor ţărăneşti din Oltenia de sub munte, cum grăitoare este şi  observaţia făcută de academicianul Răzvan Theodorescu şi anume că Tămâioarele reprezintă adierea târzie şi ultimă a Renaşteii Brâncoveneşti.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite