Binele invizibil
0Acum câteva zile, la Iaşi, s-a consumat un eveniment despre care presa noastră nu a relatat mai nimic. O dovadă în plus că, într-adevăr, ştirile pozitive nu sunt interesante, că binele este, la propriu, invizibil.
După ediţiile de la Baia Mare (2013, 2014), Cluj (2015) şi Bucureşti (2016), Întâlnirea Internaţională a Tinerilor Ortodocşi de anul acesta a adunat în capitala moldavă reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe din 32 de ţări precum: Cipru, Grecia, Muntenegru, Albania, Bulgaria, Austria, Rusia, Republica Moldova, Ucraina, Germania, Suedia, Italia, Spania, Portugalia, Franţa, Belgia, Irlanda, Burundi, Uganda, Kenya, Congo, Malawi, SUA, Chile, Guatemala, Ecuador, Venezuela.
Efortului logistic ca atare – peste 6000 de participanţi din exterior şi aproape la fel de mulţi organizatori şi voluntari la faţa locului – este pentru România o demonstraţie nu atât de forţă, cât al potenţialului pe care nu ştim mereu să îl apreciem şi să îl folosim. Cu alte cuvinte, în orizontul Centenarului din 2018 şi al Preşedinţiei româneşti a Uniunii Europene din 2019, avem un exemplu de cum se organizează nu atât un summit draconic păzit de privirile publicului, cât o întâlnire la propriu între oameni concreţi.
Dezinteresul mediatic de la noi pentru asemenea momente de coagulare socială şi culturală are la bază o prejudecată gravă: mai nimic din ceea ce face, instituie, impulsionează sau chiar inovează Biserica majoritară nu trebuie secondat, ajutat, asumat (...)
Tema din 2017: Tânărul în căutarea libertăţii. Este un ecou al luptelor ideologice şi tehnologice în mijlocul cărora tânărului de azi, ortodox sau nu, se află. De la propaganda minorităţilor morale la marketingul corporaţiilor globale, de la fenomenele subculturale la formele de viaţă cotidiană, începând cu mâncarea şi terminând cu „canonul“ vestimentar şi emoţional, starea de graţie a începutului vieţii conştiente este sistematic agresată şi vânată în tentativa de a o anexa, domina şi controla.
Acum, dezinteresul mediatic de la noi pentru asemenea momente de coagulare socială şi culturală are la bază o prejudecată gravă: mai nimic din ceea ce face, instituie, impulsionează sau chiar inovează Biserica majoritară nu trebuie secondat, ajutat, asumat, integrat, în cele din urmă, în fantomaticul proiect de ţară al cărui defect tocmai aici se găseşte: ignorarea actorilor, a cetăţenilor care produc, pe timpul şi prin munca lor, o plus valoare utilă, în cele din urmă, tuturor, credincioşi sau nu.
Se încarcă comentariile...
