Biserica din dormitor şi drepturile omului în Statul laic

Biserica vrea referendum pentru modificarea definiţiei căsătoriei din Constituţiei ca fiind un act deliberat doar între un bărbat şi o femeie

De Crăciun (fii mai bun), Mitropolitul Banatului şi-a încurajat public enoriaşii să susţină o iniţiativă legislativă prin care să fie blocată constituţional căsătoria între persoanele de acelaşi sex. Dincolo de problema majoră, care este libertatea căsătoriei între orice persoane care se iubesc, un mare semn de întrebare este dreptul de intervenţie a Bisericii în probleme civile.

Căsătoria nu este doar o problemă bisericească. Trec peste faptul că nicio faţă simandicoasă ecleziastică nu s-a sesizat atunci când am asistat la violul cumplit de la Vaslui şi că niciun fericit părinte celibatar nu şi-a dat cu părerea despre faptul că la noi una din cinci căsătorii se termină cu un divorţ, mulţi concetăţeni fiind la a treia sau a patra încercare matrimonială. De fapt, conform acestei logici „bisericeşti”, ar trebui să introducem în Constituţie şi obligaţia ca heterosexualii să rămână căsătoriţi până la moarte? Sau să facem constituţională situaţia de facto, în care soţul are dreptul să îşi bată soţia, pentru că tot „Biblia ne spune” că femeia trebuie să se „teamă de bărbat”?

Referindu-ne la argumentele „religioase”, suportul biblic pro sau contra căsătoriei dintre persoanele de acelaşi sex este discutabil. Există două direcţii centrale în această dezbatere, ambele defecte din punct de vedere logic, moral şi legal.

În primul rând este vorba despre o dublă ipocrizie. E contestabil dreptul celor care folosesc un text antic atât pentru a susţine renunţarea la sexualitate, cât şi pentru a prescrie un tip de sexualitate. De fapt, un mitropolit ortodox este, prin definiţia canoanelor şi prin obligaţie, celibatar. Întrebarea este dacă un om care nu cunoaşte nimic despre căsătorie în mod direct poate să emită prevederi şi indicaţii pentru cei căsătoriţi? În al doilea rând, atâta timp cât aceleaşi texte biblice prezintă drept „sfinţi” câţiva oameni care au fost bigami (ca Avraam) sau de-a dreptul poligani (ca Solomon), cum putem să urmăm sugestiile acestor texte ca şi când ar fi absolute? Decurge de aici că ar trebui să introducem şi poligamia în textul Constituţiei, pentru că un „prooroc” avea „700 de soţii şi 300 de concubine”? Evident, urmarea habotnică a prevederilor despre căsătorie şi descrierea ei ca relaţia exclusivă dintre „un bărbat şi o femeie” este contrazisă chiar şi de către cutumele vetero-testamentare.

Sigur că aici vin seturile de argumente derivate din posibilele contradicţii dintre susţinătorii Noului Testament, care ar fi abandonat Legea „veche”, şi cei ai Vechiului Testament. Dar şi aici avem câteva îndemnuri ale lui Hristos care nu sunt urmate (pe lângă faptul că Isus însuşi nu vorbeşte niciodată despre homosexualitate). Cel mai important este acela referitor la adevărul care eliberează. Al doilea principiu decurge de aici, ca în formula lui Augustin: iubeşte (pe Dumnezeu) şi fă ce vrei. De aceea, libertatea matrimonială nu poate fi limitată la heterosexuali – pentru că ea nu are legătură cu sexualitatea, ci cu iubirea şi adevărul. Doar grupurile cele mai conservatoare ale creştinătăţii mai susţin vechea teză a obligativităţii căsătoriei bărbat-femeie. Unele denominaţiuni creştine acceptă chiar căsătoria religioasă de acelaşi sex. Până şi papa Francisc a nuanţat public poziţia catolică în această direcţie.

Dar, lăsând la o parte dezbaterea extrem de dilematică din punct de vedere al hermeneuticii biblice, cea mai importantă problemă este aici laicitatea statului român şi respectarea normelor europene la care ne-am angajat.

Nu am nimic împotriva ideilor episcopului Banatului. Ca bărbat căsătorit de mai bine de douăzeci de ani cu aceeaşi femeie, aş putea chiar să fiu de acord cu ele pe plan individual. Pot chiar să rămân prieten cu cineva care susţine astfel de idei (poate nu şi invers). Dar nu pot fi de acord ca Biserica şi reprezentanţii ei să se amestece în viaţa civilă.

Expresia „Biblia ne spune” nu poate să devină o formulă magică prin care să trecem la schimbări legislative. Vedem efectul unor astfel de imixtiuni în Orientul Apropiat, de la fundamentaliştii care au instaurat califatul, la fundamentaliştii care vor să impună Halacha în statul evreu. Dacă amestecăm Biblia (sau orice text cu caracter mistic) în politica laică lucrurile încep să devină teribil de înspăimântătoare.

Trebuie să fie clar - egalitatea matrimonială este o problemă strict civilă şi se aplică tuturor cetăţenilor. Nu este vorba ca un cuplu homosexual să se căsătorească la biserică, ci pur şi simplu este vorba despre legalizarea unui drept şi încetarea unei discriminări. De fapt, aşa cum este acum textul constituţional, el permite căsătoriile între cetăţenii de acelaşi sex, pentru că prevede dreptul uniunii liber consimţite „între soţi”.

De fapt, România se află într-o gravă încălcare a prevederilor Curţii Europene a Drepturilor Omului prin faptul că nu îşi adaptează legislaţia şi pentru întreţine discriminarea şi marginalizarea unor categorii de cetăţeni. În majoritatea ţărilor Uniunii Europene este recunoscută fie căsătoria între persoanele de acelaşi sex (ca în Belgia, Franţa sau Spania), fie o formă oarecare de uniune civilă (ca în Austria, Cehia sau Danemarca). Chiar şi Grecia a legalizat căsătoria civilă între persoanele de acelaşi sex şi nu s-a sfârşit lumea.

Noi suntem în compania selectă a unor ţări precum Ucraina, Belarus sau Bulgaria, unde drepturile matrimoniale ale persoanelor de acelaşi sex nu sunt recunoscute, printre cele mai restrictive ţări fiind Ungaria, în Constituţia căreia, la articolul M, se prevede faptul că statul protejează „instituţia căsătoriei între un bărbat şi o femeie”.

Şi în România se încearcă o astfel de reglementare abuzivă, care contrazice ceea ce Curtea Europeană recunoaşte drept un fapt incontestabil – pe care orice bun creştin ar trebui să îl accepte. Stabilirea unor relaţiile matrimoniale de lungă durată şi demne între orice persoane, indiferent de sexul acestora, constituie un drept. Articolul 8 al Cartei la care România este semnatară ne obligă de fapt să introducem un sistem legislativ care să ofere protecţie cuplurilor în faţa oricăror interferenţe din partea ORICĂROR autorităţi publice”. Ţinând cont de faptul că Mitropolitul Banatului este plătit din banii statului român şi deţine o funcţie comparabilă ca autoritate cu orice alt funcţionar înalt, el încalcă această prevedere. Mai mult, precedentul legislativ clasic este Oliari vs. Italia - în care mai multe cupluri din peninsulă au dat în judecată statul pentru că le erau încălcate drepturile la viaţă privată şi familie.

Discriminarea şi marginalizarea trebuie să înceteze, dar mai ales imixtiunea oficialităţilor (de orice fel) în viaţa privată a cetăţenilor. Viaţa de familie (indiferent de sexul membrilor acesteia) nu poate fi împiedicată prin măsuri restrictive. În plus, articolul 12 al aceleiaşi Convenţii, care vorbeşte despre dreptul la căsătorie, face obligatorie impunerea unei legislaţii permisive, nu punitive.

Aş propune mai degrabă să introducem în Constituţie o frază care a devenit un drept recunoscut al cetăţenilor europeni: dreptul la viaţă de familie al tuturor cetăţenilor, indiferent de sex, precum şi protecţia juridică a cuplurilor stabile. Pentru că prefer un cuplu homesexual, aflat într-o căsătorie bazată pe fidelitate şi respect reciproc, unui cuplu heterosexual bazat pe promiscuitate sexuală, violenţă fizică şi abuz emoţional.