Spiritualitate

articolul anterior articolul urmator

Biserica şi mersul pe Lună

44
5 Feb 2013 21:15:21
Radu Preda

Într-un articol publicat pe dinamica pagină electronică a Adevărului, „Biserica, bugetul şi cercetarea în România”, se face un exerciţiu de imaginaţie: ce am putea cumpăra cu banii alocaţi din buget Bisericii Ortodoxe majoritare? De pildă, telescoape. Cât mai multe.

Lăsăm la o parte chestiunea cifrei ca atare, 540 de milioane de euro. Oricum, adunate, contribuţiile de la bugetul central şi de la bugetele locale pot da o altă sumă. La fel, nu putem explica aici, în câteva rânduri, de ce trimiterea la o „mentalitate demnă de evul mediu întunecat” denotă faptul că autorul are mari pete negre pe soarele cunoaşterii personale. Mult mai interesante sunt două întrebări.

Prima poate fi formulată astfel: din cauza lăcaşurilor de cult construite după 1989 nu avem acum destule şcoli şi spitale? Adică: poate cineva să demonstreze, onest şi convingător, că s-au construit biserici în locul altor proiecte de interes public? Este hărnicia betonantă a cultelor religioase de la noi – nu doar BOR a construit – frâna bunăstării? Ne-au adus alocările de la buget către culte în situaţia de face împrumuturi externe? Cu siguranţă, nu.

Este păgubos să gândeşti în termenii alternativelor radicale. De ce să cumpărăm, pe bani nu puţini, avioane de luptă, când agricultura este, la propriu, la pământ? De ce să meargă Preşedintele în America Latină sau în alte părţi, când cu banii respectivi, eventual, am putea rezolva criza citostaticelor? În fine, de ce să plătim mai mulţi parlamentari, în loc să îmbunătăţim condiţiile de detenţie din puşcăriile suprapopulate ale patriei? Tot timpul există o alternativă care pare demnă de atenţie.

Problema este alta. Cultele au gestionat în ansamblu mai bine banii, cei proprii şi de la buget. Statul, nu. A risipit cu veselie inconştientă, a făcut cadouri electorale, a întreţinut categorii largi de asistaţi, a plătit pensii de nevăzători şoferilor şi a lăsat să se fure ca din codru, a tolerat şi generat corupţie, nu a fost în stare să cheltuiască fondurile europene nerambursabile şi nici să îi încurajeze pe cei capabili să o facă.

A doua întrebare: nu cumva BOR a cheltuit disproporţionat de mult pe ziduri şi prea puţin pe oameni? Sigur, există un număr impresionant de iniţiative filantropice bisericeşti, multe desfăşurându-se chiar în spaţiile recent construite. Ele nu sunt doar insuficiente, dar nici măcar legate într-o reţea. Personalul lor prezintă carenţe în formare, de unde întârzierea acreditării serviciilor. La parohii, cateheza suferă precum anchetele sociale, absolvenţii de Teologie Pastorală şi Teologie-Asistenţă Socială nefiind implicaţi pe măsura potenţialului. Şcolile noastre teologice nu au biblioteci actualizate, aşa cum în mănăstiri, în afară de muncă fizică, bugetul de timp pentru reflecţie este redus. Aşadar, ar fi încă mult de investit.

Cu banii pe care nu i-am da Bisericii sau cultelor, nu am putea merge pe Lună. În plus, o asemenea „economie” nu ar face ca viaţa noastră pământeană să fie în mod cert mai bună. Dimpotrivă.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

44 Comentarii

Corneliu Todireanu
5.02.2013, 21:50:52

Tot pe dinamica pagina a Adevarului este de actualitate problema tiganilor si a integrarii lor...Poate readucerea in robie a tiganilor ar rezolva toate problemele...I-am integra social pe tigani si am salva bugetul de timp pentru reflectie a bietilor monahi istoviti de munca...Desi mi-e greu sa cred, totusi se spune ca aproape jumatate din populatia României crede ca soarele se invârte in jurul pamântului...Asa enoriasi, asa biserica. Problema nu se pune prin comparatie ci pur si simplu voi (biserica) nu faceti nimic de banii aia, nu-i meritati. Voi sunteti cocoasa grea si urâta din spatele acestui Quasimodo care a devenit poporul Român. In ce priveste scepticismul Dv vis a vis de accesul pe luna va sfatuiesc sa pregatiti cadelnitele si aghiazma pentru ca nu e departe ziua când veti vrea s-o afumati si s-o sfintiti...

+5 (15 voturi)
Paun Al
5.02.2013, 22:05:27

Daca din cei 50 de miliarde de Euro pe care-i cheltuieste guvernul anual , merg 500 milioane la BOR nu pare a fi o mare problema . Mult mai multi din banii risipiti de stat pe la "baietii destepti " ....se transforma in vacante de lux , iahturi masini de lux , palate, cazinouri.... Pe ce ii cheltuie biserica ar trebui sa fie si problema enoriasilor , nu numai a Ierarhilor bisericesti. Care sant "roadele " cheltuirii lor ...este o alta problema. Investim in constructii unde sa ne rugam , sau intr-o inima curata care sa stie sa se roage? dar asa cum nu ne prea pasa cum cheltuie statul banii , nu ne pasa cum ii cheltuie nici biserica. Mai ne suparam la o bere , mai injuram, mai scriem pe net ...si cam atat.

+5 (7 voturi)
paradoxal
5.02.2013, 22:34:03

Domnule Radu Preda dar nu ar fi un gest de inalta noblete morala,,daca biserica Bor ar propune de la sine,sa se faca o campanie nationala,unde orice cetatean/contribuabil sa fie intrebat daca este de acord ca statul sa aloce sume importante de bani din bugetul national si bisericii ?(tinind cont si de starea precar/economica a Romaniei in zilele de azi) Eu ca si alti cetateni laici(Razvan.B) consider ca biserica este pentru credinciosi facuta,nici gind nu a fost facuta pentru stat,si in consecinta traind intr-o societate democratica si laica ,unde toti oameni au drepturi egale ,,atunci consider ca si biserica Bor trebuie sa tina cont si de numarul foarte mare de cetateni laici,ori de alti cetateni care au alte confesiuni religioase , ori directii spirituale diferite . Credeti ca enoriasii d-voastra v-ar lasa de izbeliste ,daca statul nu ar mai finanta o buna parte din salariile preotilor,si alti bani alocati tot bisericii? Se fac tot intr-o veselie biserici,,dar normal asa este corect,, constructia,,gazul,lumina,apa,, preotii si alte cheltuieli financiare trebuie suportate de credinciosii acelor biserici,(caz actual Catedrala Neamului)si nu de catre toti cetatenii statului roman. Nu pot sa inteleg agitatia unor preoti ,oare ei nu mai pot predica despre Dumnezeu,,daca biserica bor nu va mai fii finantata si de stat? ps Sunt sigur ,ma repet,toti enoriasii ortodoxi nu o sa va intoarca spatele,si o sa dea si mai multi bani,in caz de asa o mare urgie,,,,,,care eu mai economic din fire,v propun.

+1 (7 voturi)
Vanatorul/d.c.
5.02.2013, 22:39:08

Nu ne mustraţi! Noi suntem de cei cu-auzul fin Şi pricepurăm şoapta misterului divin. Urmaţi în calea voastră mulţimii de absurzi Şi compunéţi simfónii şi imnuri pentru surzi, Ascuteţi adevărul în idoli, pietre, lemn, Căci doar astfel pricepe tot neamul cel nedemn Al oamenilor zilei sublimul adevăr Ce voi spuneţi în pilde, iar noi l-avem din cer..( Mihai Eminescu, "Preot si sfant", finalul poeziei.

+5 (7 voturi)
Filon Aurel
5.02.2013, 22:41:45

Raspuns clar,la obiect!Bravo!

Vezi toate comentariile (44)

Modifică Setările