De ce este Putna Ierusalimul neamului românesc, iar tu stai pe Facebook şi înjuri „popimea“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu ştiu câţi dintre voi aţi fost la Mănăstirea Putna şi dacă acest lucru v-a îmbogăţit şi altceva decât colecţia de magneţi de pe frigider. Eu am fost ultima oară ieri şi vreau să povestesc cum a fost, pentru că articolele găsite prin presă sunt lapidare şi nu transmit ceea ce am trăit pe viu.

Unul din puţinele evenimente demne din Anul Centenar a fost cel de la Mănăstirea Putna. Serbările Ştefan cel Mare, organizate la 514 ani de la moartea domnitorului, au adus laolaltă români din toate regiunile României interbelice, împărţiţi acuma în trei state, unul mai anti-românesc ca altul. La invitaţia destoinicului părinte-stareţ Melchisedec Velnic, am organizat participarea a peste 70 de primari din Republica Moldova, cei care au început Anul Centenar prin Declaraţiile de Unire cu Ţara. Dar, desigur, nici de ele nu aţi auzit prea multe, nu din vina voastră.

image

Mii de enoriaşi au participat la Putna, alături de înalte feţe bisericeşti, de reprezentanţi ai autorităţilor locale, de militari şi poliţişti de pe ambele maluri ale Prutului. S-a inaugurat Crucea Unităţii Neamului Românesc şi un complex memorial impresionant, închinat victimelor de la Fântâna Albă. Au fost intonate în special melodii patriotice, iar oaspeţii din Republica Moldova au ţinut capul de afiş, fiind aplaudaţi puternic de oamenii prezenţi în curtea Mănăstirii Putna.

Foarte puţini oficiali centrali au fost prezenţi, dar, probabil, este în firea lucrurilor în Anul Centenar şi în actuala criză prin care trecem.

Puterea generaţiei lui Eminescu şi criza actuală

În 1871, la Putna, se aduna tinerimea română, din toate imperiile sub care trăia atunci neamul nostru. Trebuiau să o facă cu un an înainte, în 1870, la 400 de ani de la sfinţirea Mănăstirii dar nu au avut banii necesari (destul de familiar, şi pentru colegii mei de generaţie). Preşedintele adunării a fost Ioan Slavici, Eminescu secretar, Porumbescu a cântat, la numai 18 ani, spunând tatălui său cuvintele ce aveau să fie celebre: „Tată, am cântat Daciei întregi!“. Prezenţi, ca şi invitaţi, printre alţii, Maiorescu, Alecsandri sau Kogălniceanu.

Atunci avea să rostească Eminescu cuvintele: Să facem din Putna Ierusalim al neamului românesc şi din mormântul Sfântului Ştefan altar al conştiinţei naţionale. Concepută de la început ca necropolă domnească, biserica Mănăstirii Putna adăposteşte paisprezece morminte din care trei sunt voievodale, aparţinând familiei Muşatinilor.

Azi, la Bucureşti, CTP ne învaţă pe la televizor despre faptul că Eminescu era ateu, iar la Chişinău nişte tâlhari şi-au fundamentat pe Ştefan cel Mare teza statalităţii, dar le lipsesc dovezile palpabile, nu că ei sau CTP ar avea nevoie de ele. Întrebarea e DE CE MULŢI DINTRE AI NOŞTRI ÎI CRED?

image

Durerea din suflete, dreptatea care încă lipseşte...

Altceva despre care probabil nu aţi auzit: peste 2000 de români au fost executaţi în Masacrul de la Fântâna Albă, din nordul Bucovinei, în data de 1 aprilie 1941. Fuseseră păcăliţi de bestiile sovietice că pot reveni în România şi ucişi mişeleşte. Despre masacrele prin care au trecut şi durerea pe care o simt în suflete a cântat corul condus de doamna primar de Mahala (în prezent Ucraina), Elena Nandriş. Altădată o moşe lăsată Putnei de către Ştefan cel Mare, acum o zonă supusă abuzurilor de tot felul. De fapt, toată regiunea Cernăuţiului este un pământ despre care în România se aude doar în campaniile electorale, o temă tocmai bună de pus când Lavinia Şandru se chinuie să impresioneze publicul candidatului Iohannis, acum preşedinte, care nu a vizitat nici acum comunitatea din zonă. În toată această mare de nepăsare, Putna este o insulă a românităţii, într-adevăr, un Ierusalim pentru românii îndureraţi de pretutindeni. Şi, în An Centenar, obştea de la Putna a ridicat acest portal, inaugurat luni:

image

Portalul este închinat jertfei românilor de pretutindeni pentru libertate, independenţă şi demnitate naţională şi, în mod special, celor . Portalul cuprinde o poartă monumentală, o troiţă de piatră, spaţii pentru depunerea de flori şi aprinderea de lumânări, inscripţii cu numele satelor de unde au pornit spre România cei ucişi în masacru din 1941 şi o fântână.

Ne va sărăci Unirea cu Republica Moldova?!

N-aş putea să vă explic de ce Eminescu dorea să facem din Putna Ierusalimul românesc fără să vă spun că m-am săturat să răspund politicos la întrebările legate de costurile viitoarei reunificări a malurilor de Prut. Asta presupune să răspund unor persoane sărace. Prin sărac înţeleg persoane analfabete funcţional, care, deşi teoretic şi-au însuşit nişte fraze şi terminologii, nu pot pune în context cele învăţate. Din păcate, aşa cum mulţi dintre absolvenţii de facultate de astăzi. Tot prin sărăcie mă refer la cei care nu au în sufletul dramul de compasiune necesară ajutării aproapelui. În fond, despre asta este creştinismul. Iar dacă nu o vrei din bunătate, gândeşte-te, române, sau cu ce termen te-oi identifica tu, că dacă azi îţi este furat şi ciuntit cel de lângă tine, mâine tu eşti următorul.

Problema sărăcirii şi-o pun, în general, acelaşi gen de oameni care s-ar vinde altora pentru firmituri din aurul de la Roşia Montana. şi apoi, probabil, ar bea cianură.

„În anul 2004, pe 2 iulie, mii de români, din stânga şi din dreapta Prutului, au venit la Mănăstirea Putna la sărbătoarea Ştefan «500» - 500 de ani de la trecerea la cele veşnice a slăvitului Voievod. Atunci, în cartea de impresii a mănăstirii, o tânără din Orhei a scris aceste cuvinte: «Astăzi Ştefan ne-a unit pe toţi. Cine-i va urma exemplul?»“ Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna

Nu de bogăţii duc lipsă în primul şi primul rând fraţii noştri de peste Prut. De multe ori ei au nevoie de un cuvânt bun, de apreciere, de atenţie, de dragoste, ca noi toţi. Şi asta au primit luni la Putna, chiar şi cei mai înstrăinaţi dintre ei. Biserica nu este o adunătură de oameni în sutane, pe care noi restul, îndemnaţi de CTP sau revoltaţi de cine ştie ce caz, să îl înfierăm cu mânie proletară. De multe ori, bisericile sunt cetăţi ale neamului nostru, care ne adună laolaltă şi ne ghidează. Ori Putna devine, pe zi ce trece, ceea ce a vrut poetul. Mai trebuie să facem şi noi restul, făcând dreptate şi vindecând răni care altfel ne vor duce în cangrenă.

Şi pentru că scriu din maşină, plecând de la Putna, în drum spre un test de credinţă şi de înfăptuire de dreptate, pornit pe 1 iulie la Alba Iulia (Marşul Centenarului de la Alba Iulia la Chişinău), permiteţi-mi să las aici nemodificate rândurile rostite la aprinderea Flăcării Tricolore pe care o vom duce pe jos spre Basarabia:

Bine v-am găsit, români de pe ambele maluri ale Prutului, în An Centenar. Pentru NOI, CENTENAR ÎNSEAMNĂ o sută de ani NU de la formarea poporului român, NU de la întemeierea României, ci de la reîntregirea ţării noastre prin unirea tuturor provinciilor româneşti. Românii mereu sunt puternici când sunt uniţi. Aici şi acum, în faţa Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia, oraşul simbol al Unirii, sunt cei mai buni şi mai dedicaţi oameni ai unionismului din dreapta şi din stânga Prutului. Sunteţi nucleul de bază al familiei unioniste şi ceea ce facem împreună este să scriem istorie. Iată-ne iarăşi împreună după ce am umplut Piaţa Marii Adunări Naţionale pe 25 martie, la Chişinău. Reuşita de atunci a determinat votul unanim al Parlamentului pe 27 martie. Dar nu ne-am oprit. Unioniştii nu se opresc până nu dărâmă graniţa nedreaptă de la Prut. Ne-a blocat, însă, lipsa de viziune şi curaj a clasei noastre politice. În An Centenar, demagogia politicianistă produce dezbinarea cetăţenilor, distragerea de la un obiectiv naţional măreţ cum este reîntregirea, distrugerea spiritului de solidaritate a naţiunii. Atât de mult încât noi ajungem să fim preocupaţi doar de mize şi interese minuscule. Ceea ce propunem noi, unioniştii, este să ne asumăm acelaşi obiectiv ca generaţia care a făcut Unirea din 1918. Dar nu prin vorbe, ci prin fapte. Nu mai putem aştepta după bărbaţii de stat de astăzi, din fotoliile lor moi, şi care care, de fapt, nu există. De asta, azi, aici, în faţa catedralei Reîntregirii pornim un marş pe jos. Prin toată ţara, prin toate locurile importante pentru Marea Unire, până la Chişinău. Veniţi cu noi în marş, veniţi când trecem Prutul, şi mai ales pe 1 septembrie la Chişinău. Noi suntem oameni ai faptelor. Ne-am propus să strângem un milion de semnături pentru a face Unirea şi le vom strânge. E nevoie de fiecare dintre voi pentru asta. Trebuie să facem dreptate în Republica Moldova. La sfârşitul anului avem alegeri parlamentare peste Prut. Dar să nu se înşele nimeni, singura formă de a face dreptate este Unirea cu România. Nu trebuie să aşteptăm aceste alegeri şi să continuăm să ne închinăm la graniţa de la Prut. E timpul să o dăm jos şi începem cu acest marş, kilometru cu kilometru. Veniţi cu noi, haideţi să facem Unirea, haideţi să facem o ţară întreagă, mândră şi conştientă de puterea ei. Haideţi cu noi, haideţi la Prut!

Foto: Alba Iulia, 1 iulie 2018, aprinderea Flăcării Unirii şi startul Marşului Centenarului:

image

Aşadar, dragi cititori, ştiu că mulţi dintre voi sunteţi cunoscători ai Putnei, ai Unirii, ai cauzei naţionale. Totuşi, dacă sunt dintre cei pentru care ceea ce am scris este o noutate: MERGEŢI LA PUTNA (şi nu cu ochii după magneţi!) înainte de a merge la Ierusalim, veniţi cu noi în Marşul Centenarului pe jos, de mâine la Cluj spre Chişinău.

Şi, întotdeauna, verificaţi-i pe cei care vă bagă în faţă lucrurile negative înaintea celor pozitive. Mai mult ca sigur, nu vă slujesc interesul vostru şi în niciun caz al neamului nostru.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite