Ecumenismul suferinţei

Sub acest generic, în perioada 15-18 aprilie 2015, cu sprijinul IICCMER, a avut loc o călătorie de documentare destinată studenţilor de la Facultăţile de Teologie ale Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Proiectul a plecat de la constatarea că, la Cluj, avem cea mai mare densitate de abordări în teologia noastră universitară. Cu patru Facultăţi de Teologie şi un Centru de Studii Iudaice, UBB oferă o diversitate foarte rară în Europa şi în lume. Această învecinare a fost, din păcate, mai ales în primii ani de după căderea dictaturii proletariatului, insuficient exploatată în dimensiunea ei constructivă. Dimpotrivă. Ea a alimentat tensiuni şi temeri, conflictului retoric inter-etnic corespunzându-i şi unul confesional.

Tinerii ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici şi reformaţi au avut posibilitatea de a face experienţa unui mod diferit de a învăţa istoria şi de a intra în contact cu locuri ale memoriei represiunii comuniste la Aiud, Făgăraş, Piteşti, Jilava şi Râmnicu Sărat. Oameni născuţi după 1989, majoritatea dintre ei au un interes mai curând teoretic, cunoştinţele privind trecutul recent nefiind până acum sistematizate. Iată de ce un astfel de drum a avut un caracter pur şi simplu iniţatic. Spre finalul călătoriei, în urma dialogului direct, am desprins cel puţin două concluzii.

Prima concluzie: nu există un monopol al suferinţei. Nu se poate spune, cu onestitate istoriografică şi acoperire morală, că unii au suferit mai mult decât alţii. Sau, cum se vehicula în discursul greco-catolic al primilor ani de la revenirea din catacombe, că în vreme ce unii au făcut pactul cu răul, ceilalţi au fost victime, adică fără defectări şi cedări. Realitatea de grup şi cea personală este infinit mai complexă şi mai nuanţată, trasarea unor graniţe etice reprezentând, în fond, comiterea unei noi şi inutile injustiţii.

A doua concluzie: sarcina confruntării cu trecutul este comună tuturor marilor denominaţiuni religioase, de la noi sau din alte părţi. Fuga de istorie reprezintă o formă gravă de laşitate faţă de viitor. Tocmai pentru că nouă, creştinilor, ne este comună credinţa în Judecata lui Dumnzeu, nu putem vedea în moarte salvarea comodă de la responsabilitate. Argument în plus de a îi chema, dacă se mai poate, să dea socoteală pe cei bănuiţi de crime şi de a îi cinsti pe cei care au murit pentru crezul lor.