Fabulosa poveste cu şi despre Sfintele Moaşte

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
unteanu foto prea prea mic

A crede în Dumnezeu, înseamnă în primul rând şi mai înainte de toate să vrei ca El să existe.Miguel de Unamuno, Sentimentul tragic al vieţii, 1913. NU este un text de vacanţă. NU este un text de ficţiune. NU este nimic imaginat sau în afara unor stricte mărturii istorice.

Acestea fiind spuse, să intrăm puţin în fascinanta lume unde se expun, se comercializează şi, evident, se falsifică Sfintele Moaşte, activitate ce înfloreşte acum la fel de profitabil ca în Evul Mediu, cu toate interzicerile, afuriseniile şi ameninţările (în principal) ale Bisericii Catolice...O problematică extrem de serioasă şi generatoare de nesfârşite poveşti. Depinde ce vreţi să credeţi fiecare, dar, atenţie, zeci, sute de milioane de oameni au fost şi sunt definitiv convinşi de valoarea acestor moaşte, de unde şi una dintre industriile generatoare de venituri constante şi enorme, cea a pelerinajelor.

La ce se închină? Ce venerează?

Expunerea se cere a fi cât mai precisă, aşa că începem  prin a prezenta marile categorii în care sunt clasificate relivele (clasificare pe baza căreia sunt propuse la comercializare, acum şi pe situri specializate pe Internet sau pe o incredibil de complexă şi înfloritoare piaţă neagră, cu ramificaţii în întreaga lume):

1. relicve din perioada Noului Testament, aşa cum ar fi Firele de păr din barba lui Noe, relicvă despre care povestea spune că era un punct central de atracţie al colecţiei deţinute August I-ul de Saxa. Sau Bastonul lui Aaron, pomenit în Cartea a doua a Maccabeilor şi despre care se istoriseşte că ar fi fost în Arca Alianţei ascunsă de profetul Ieremia într-o peşteră de pe muntele Nebo. Este regăsit, simultan, în Italia (biserica Sf.Ioan din Latran), dar şi în catedralele din Florenţa, în Franţa la Sainte Chapelle, în catedrala din Bordeaux şi în Spania, în catedrala San Salvador.


 2. relicve aparţinând Sfintei Marii şi perioadei copilăriei lui Isus. Multe, aşa cum ar fi Tunica Mariei (catedrala Notre Dame de Chartres), Centura Mariei (aşa numita Sacra Cintola) păstrată în catedrala din Prato. Apoi, evident, Sfântul Prepuţ, Sfântul Buric, Sfinţii Dinţi, Sfântul Leagăn

3. Relicve cristice. Printre acestea, Sandalele lui Cristos, Sfintele Lacrimi, Sfânta tunică a lui Cristos sau Sfântul Caliciu (regăsit în mai multe versiuni, unul în Catedrala din Valencia, un altul la Genova, în biserica Santo Catino.    

Acestea, alături de relicvele Drumului Crucii (Sfânta Cruce, Sfânta Pânză cu care a fost şters chipul lui Isus pe drumul Crucii, Sfintele Cuie cu care a fost răstignit, Sfânta Lance, Sfântul Burete, sunt considerate relicve de gradul I. În total, există patru categorii de relicve (ultimele două, în milioane şi milioane de exemplare, fiind obiecte –cruciuliţe, pandative, medalioane, insigne, iconiţe, inele, cercei, broşe -  care, la un moment dat, au intrat în contact direct cu relicvele din categoriile I-II.

Omul este singurul animal care crede în zei

Platon, Protagoras (sec.IV Î.Ch)

 

Poveşti despre ele?

 

Enorm de multe. Să începem cu una care a alimentat dezbateri multiple. Şi nu numai de ordin teologic. Este vorba despre Relicva de categoria I a Sfântului Prepuţ

Relicvă care, aşa cum spun mărturiile istorice, în perioada Evului Mediu, ar fi existat în cel puţin 14 exemplare, toate autentificate la un moment dat şi venerate ca atare. 

Prima notificare istorică este că Relicva a fost oferită în dar de către Charlemagne Papei Leon al III cu ocazia ceremoniei oficiale de instalare pe tronul Sfântului Petru, în ziua de 25 decembrie a anului 800. Dar, alături de Roma, Relicva Sfântului Prepuţ apare, de-alungul istoriei, simultan, în mai multe locuri: la Saint-Jean de Compostella (Spania), la Hildeshim (Germania), la Anvers (Belgia), în Franţa, simulan din nou, la catdralele din Metz, Besancon, Langres, Fecamp, Chartres ca şi la Coulombs (dioceza Chartres). În al său Dicţionar filozofic, Voltaire mai adaugă o locaţie, Compiegne, dar se însela, căci acolo era venerat doat cuţitul care ar fi servit la operaţia de circumcizie a lui Isus...Mai există o listă alternativă unde sunt adăugate Abaţia de la Andechts din Bavaria şi cea din Clermont (dar aici se pare că există o confuzie cu o bucată din Sfântul Ombilic ).

Călugăriţa şi obsesia Sfântului Prepuţ

image

Mărturii istorice pomenesc despre cazul călugăriţei austriece Agnes Blannbekin, născută în 1244 şi care a intrat în 1260 în Cel de-al Treilea Ordin al Sfântului Francisc şi, pentru restul vieţii sale (a decedat în 1315), a refuzat să mai mănânce carne, susţinând că Trupul Mântuitorului şi carnea sa erau o mâncare suficientă..Confesiunile ei au fost transcrise de călugărul şi confesorul ei, Emmerich, publicate mai târziu într-o carte devenită celebră (înţelegeţi uşor motivele), Venerabilis Agnetis Blannbekin. Toate exemplarele au fost confiscate de Biserică, în afară de două, unul distrus într-un incendiu la biblioteca din Strasbourg în 1870, altul aflat acum în proprietatea austriece din Zwetti, primele ediţii contemporane apărând la mijloc de secol XX. Într-una dintre viziunile sale, afirmă că a simţit pe limbă Sfântul Prepuţ:

...Plângând şi plină de compasiune, a început să se gândească la Sfântul Prepuţ al lui Isus şi unde s-ar putea găsi el (după Înviere) Şi a simţit pe limbă, cu mare dulceaţă, o pucăţică de piele cum sunt cele care se pot găsi în interiorul unui ou, înghiţind-o.  Imediat după ce a înghiţit-o, a simţit din nou pe limbă mica bucăţică de piele, cu aceeaşi dulceaţă ca mai înainte, şi iarăşi a înghiţit-o. Şi asta s-a întâmplat aproape de o sută de ori. Şi cum o simţea de multe ori, a încercat să atingă cu degetul bucăţica de piele. Şi când a vrut să facă asta, bucăţica de piele aluneca singură pe gît. Şi i s-a spus că bucăţica aceea de pieţe învia odată cu Mântuitorul în Ziua Învierii. Şi atât de mare era dulceaţa acelei bucăţi de piele încât a simţit-o în tot trupul...(citat de Ulirike Wiethaus, Agnes Blannbekin: Viennes Beguin: Life and Revelations, Ed. Cambridge 2002)

Din decenţă, nu mai intrăm în alte detalii... 

Avem şi o tradiţie istorică, niciodată certificată istoric, dar perpetuată cu mare convingere de-alungul secolelor de către bisericile care-şi anunţau credincioşii că deţineau Sfinţii Dinţi, adică dinţi de lapte ai copilului Isus: Abaţia Saint-Medard din Soissons, capela din Bois de Vincennes (acolo unde exista, pe lângă un dinte întreg al lui Isus şi o relicvă conţinând o picătură din sângele Mîntuitorului, capela castelului din Versailles sau biserica Madeleine din Noyon....

  

racla-unteanu
image
racla-unteanu

   

De la stânga la dreapta: Racla cu Lanţurile Sfântului Petru, relicva păstrată la biserica Saint-Pierre-aux-Liens, Racla cu Sfântul Leagăn de la Santa Maria Maggiore, Racla cu Sfântul Ombilic – provine de la Biserica Notre-Dame-en-Vaux de Chatons (1407)

Una dintre relicvele de mare preţ este şi Sfântul Ombilic. Mai multe biserici îşi dispută relicva ca fiind singura adevărată şi demnă de devoţiune. Două biserici la Roma, Saint Jean de Latran şi Santa Maria del Popolo, cea de la Chalons-en Campagne şi cea din Clermont (aici se găsea ombilicul prezentat drept complet al Mîntuitorului) au expus, de-alungul timpului, fie un oblilic întreg, fie părţi ale acestuia. Chestiunea nu este deloc atât de simplă cât poate să pară deoarece se leagă de o foarte veche dezbatere teologică privind modul în care s-a născut Isus, dezbatere revenită în actualitate la mijlocul sec.XIX şi începutul secoului XX. Teoria care circula atunci (revenită în aceşti ultimi ani în revistele de specialitate) spune că Isus, având grijă de virginitatea mamei sale, s-a născut în mod miraculos, fără a produce ruptura himenului, traversându-l, se spune,  aşa cum, mai târziu, în momentul Învierii, a trecut de piatra care bloca accesul la mormânt. Primul care lansează teoria acesta a Fecioarei Maria “virgină înainte şi după naşterea lui Isus” a fost teologul de mare renume Jacques de Voragine în cartea sa La legende doree, capitolul La Nativite de Jesus-Christ selon la chair .

Vă recomand, dacă asemenea lucruri vă interesează, o carte excelentă de sinteză, Dicţionarul critic al relicvelor şi imaginilor miraculoase, două volume, editat de Jean Paul Kurtz (2013) unde veţi găsi istorii multiple, la limita credibilulului, cum ar fi cele despre Sfintele Paie (o biserică din Regiunea Lorraine are un relicvariu unde sunt păstrate câteva fire de paie din Ieslea de la Bethleem), sau Sfânta Hăinuţă (confecţionată de Fecioara Maria pentru micuţul Isus), relicva păstrată odată la biserica Santa Maria Maggiore sau relicvarul de la Saint Denis plin cu Sfintele Scutece sau, desigur, multiplele relicve splendid ornate conţinând Sfântul Lapte  (în catedrala de la Chartres, celebra fiolă cu laptele Fecioarei Maria, la Reims, la Maastricht, la Avignon, la Padova, la Veneţia sau la Genova)

Racla cu Sfântul Lapte, Montevarchi.

image

Sau, iată, racla cu Sandalele Mântuitorului venerate la Abatia din Prum (Germania), donate de pe Papa Zaharia şi Papa Stefan al II-lea.  

racla-unteanu

Mai sunt foarte multe asemenea exemple de relicve de gradul I şi de poveştile lor de însoţire. Dar banii nu vin de aici, căci foarte greu să mai găseşti pe cineva care să vândă, chiar pe piaţa neagră, asemenea relicve, chiar dacă preţurile care se oferă depăşesc orice imaginaţie.

Comerţul înfloritor a fost (şi încă este din plin) cu relicvele de gradul II (părţi ale corpului sfinţilor, inclusiv ale Apostolilor – iar ordinul de mărime al sumelor oferite depăşeşte sutele de milioane de dolari) sau cele de categoria III şi IV. Meritul acestora din urmă este că pot fi traficate la liber pe internet sau chiar în săli prestigioase de licitaţii. Dar, dincolo de astea, după cum îmi mărturisea un specialist în domeniu, comerţul cu cifră de afaceri fabuloasă este cel al micilor obiecte care se vând cu ocazia procesiunilor moaştelor (statisticile vorbesc despre una pe zi în toată lumea creştină), căci, prin apropierea chiar o fracţiune de secundă de racla cu Sfintele Moaşte, se presupune că sunt automat sfinţite. Deci, dacă vă uitaţi pe Internet, găsiţi rapid această categorie specială de obiecte, în multe milioane de exemplare, vândute la preţuri mai mult decât onorabile şi acceptabile. Şi, la firmele specializate serioase, însoţite de un certificat de autenticitate semnat de un preot.

Dincolo de limitele dezbaterilor teologice, poate vă interesează să mai auziţi poveşti din istoria unei realităţi care a născut lumea contemporană, cre i-a generat spiritualitatea, care şi-a pus amprenta pe devoltarea creştinismului în dimensiunile sale catolice şi ortodoxe...căci sunt multe istorii, fascinante, puţin ştiute dar, asemeni Arhivelor Secrete ale Vaticanului, pline de enorme suprize pentru cel care are privilegiul să le contemple.  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite