Fals jurnal de ieri şi de azi. Oameni tineri cari mai sunt: Blândul şi învăţatul păstor păstor

Apariţia recentă, cu titlul „Cuvânt şi faptă în lumina Evangheliei”, a unei noi cărţi sub semnătura tânărului învăţat Episop-Vicar, universitarul dr. Emilian Lovişteanu, a treia după debutul editorial, la Iaşi,  cu Aduceţi-vă aminte de înaintaşii voştri –Arhiepiscopia Iaşilor între anii 1900-1941,

acestea scrise, în paralel cu numeroase articole, eseuri comunicări, studii, semnificative, în răstimpul scurt de când slujeşte Casa cărţii româneşti care este Arhiepiscopia Râmnicului şi a Vâlcii, îndreptăţeşte, sper, o privire dincolo de paginile studiilor de istorie bisericească, remarcabile, aflate între copertele lucrării semnalate, şi asupra profilului bine conturat al vrednicului ierarh, consacrat ca atare şi de prezenţa sa stăruitoare şi harnică la  actul de ctitorie care a determinat îmbogăţirea patrimoniului Olteniei de sub munte cu patru mânăstiri sau, sub raport doctrinar, cu simbolicul Triptic Jertfa creştină şi sacrificiul uman în Europa Medievală şi premodernă (conferinţă, reprezentaţie teatrală, concert) închinat, la Hurezi, martiriului brâncovenesc, eveniment de anvergură academică şi europeană în vara trecută-2013. Să adăugăm pentru dreaptă recunoaştere apoi, tipăriturile – albume de artă, pliante şi monografii scurte –, şi, în mod deosebit, florilegiul editorial de ţinută dedicat anului brâncovenesc.

Sunt, toate, argumente care vin să susţină măcar o schiţă de portret a unui tănăr ierarh aparţinând unei generaţii noi de înalţi slujitori ai bisericii naţionale care ne face să sperăm că procesul de frumoasă înnoire ce se petrece astăzi în geografia ortodoxă românească, promovat cu o viziune modernă şi nobil patriotică de către Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel (cotidian, revistă săptămânală, televiziune naţională, edificii arhitecturale impunătoare şi dătătoare de seamă pentru timpul nostr, încoronate de Catedrala neamului) va spori prestigiul înalt al altarului creştin românesc.

Iată şi de ce lectura lucrării Cuvânt şi faţă în lumina evangheliei, culegere de studii de istorie bisericească, meditaţii doctrinare ortodoxe, cercetări noi şi evaluări din perspective noi ale unor evenimente de istorie culturală, cu adevărat, ,,vitralii-icoane ale ortodoxiei româneşti, cum singur şi bine spune, caracterizându-le, autorul, această lectură m-a trimis la portretele de tinereţe ale unor episcopi şi mitropoliţi din stirpea aleasă a  ierarhilor noştri din veacul douăzeci, cum au fost Antonie Plămădeală, Emilian Birdaş, Nestor Vornicescu, Bartolomeu Anania sau, în Vâlcea, harnicul şi neostenitul şi necontenit tânăr, până la nouzeci şi nouă de ani şi patru luni, Ctitorul, cum bănuiesc că va fi renumele lui, Arhiepiscopul Gherasim, care toţi, şi repet intenţionat, la fel de tineri, s-au impus prin ardenta lor viaţă şi operă deopotrivă cărturărească şi ctitoricească.

Nu va rămâne, sigur, uitată în bibliotecă lucrarea recomandată azi în această rubrică, ambiţionând să-i distingă pe cei sortiţi să fie socotiţi drept oamenii care mai sunt în societatea românească de azi,  deloc săracă -  sunt eu bucuros să susţin - dar atât de indiferentă şi de superficială, când vine vorba de atenţia solidară cuvenită faţă de valorile autentice ale spiritualităţii, surprinzător de lipsită de ambiţia promovării lor meritate, încât nu mai e, din nefericire, nicio surpriză să întâlneşti instalate, în tot felul  jilţuri, nume pe care n-ai de unde să le iei în afara de cartea de imobil.

Subliniind cu argumente noi locul şi rolul Mănăstiri Neamţ ca vatră de spiritualitate ortodoxă sau importanţa cetăţilor credinţei din Arhiepiscopia Râmnicului,  aşezând cu îndreptăţire Monahismul românesc între tradiţie şi universalitate creştină, zugrăvind chipurile unor înaintaşi, Egumenul Ioan de la Mănăstirea Hurezi, de pildă, cercetând Mitropolia Moldovei în timpul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, înfăţişându-i ctitori pe Sfinţii Martiri Brâncoveni în spiritualitatea creştină, privind Arnota între sfinţenie, cultură şi veşnicie, scriind cu acribie ştiinţifică şi cu har al condeiului, cu căldură şi senină voinţă de a transmite noutăţile izvorâte din investigarea proprie, universitarul dr. Emilian Lovişteanu se înfăţişează şi ca un misionar însufleţit de idealul comunicării cuceritoare pe care îl întâlnim la profesorii de istorie autentici, devotaţi, dăruiţi.

Mi-aş îngădui, în încheierea acestei însemnări de întâmpinare a cărţii sale noi, şi în aşteptarea - care sper să nu fie îndelungată - a următoarelor, să subliniez şi o trăsătură de fire care, deasemenea, îl distinge în gestul său cărturăresc şi arhieresc în aceeaşi vrème, şi anume blândeţea înţeleaptă a privirii sale asupra oamenilor supt vremi, cum zice cronicarul, şi la fel de înţeleapta lui îndurare şi răbdatoarea lui, la fel de înţeleaptă, aşteptare a trecerii timpului şi – peste toate – aşezare a faptelor în lumina Evangheliei, cum ne spune şi titlul cărţii sale.

P.S. Folosesc prilejul acestui portret de tânăr om al cărţii şi al gândului înalt spre a sugera politicienilor noştri toţi, dar mai ales celor mai tineri, de vârsta protagonistului rândurilor de mai sus – lectura recentului interviu acordat unui membru al Academiei franceze de către fostul preşedinte Sarkozy(încă sub prezumţia de nevinovăţie). Poate se va afla, cu folos, şi ce rol poate avea - atunci când nu e "ignorată" enciclopedic – cultura, pentru politica înţeleasă ca "o mare aventură umană", iar "cultura face parte din nevoia esenţială a fiinţei umane", cum spune Sarkozy.