Papa a împărţit binecuvântarea Urbi et Orbi, în situaţia actuală creată de pandemia de coronavirus. Binecuvântarea Urbi et Orbi o dă numai Papa, iar acest lucru se întâmplă numai în ziua alegerii sale ca urmaş al Sfântului Apostol Petru, în ziua de Paşti şi în ziua de Crăciun. Prin urmare, binecuvântarea Urbi et Orbi oferită de Papa Francisc vineri seară este specială.
Redăm mai jos fragmente din binecuvântarea Papei Francisc:
„De săptămâni întregi pare că s-a aşternut seara. Neguri dense s-au îngrămădit deasupra pieţelor noastre, deasupra străzilor şi oraşelor. Au pus stăpânire pe vieţile noastre. Ne-am trezit înfricoşaţi şi rătăciţi. Ne-am dat seama că suntem în aceeaşi barcă toţi, fragili. Chemaţi cu toţii să rămânem împreună, să ne aducem mângâiere unii altora. În această barcă suntem cu toţii, asemenea acelor discipoli care vorbesc într-un glas şi spun înfricoşaţi «pierim», şi noi ne-am dat seama că nu putem merge înainte fiecare pe cont propriu, ci numai împreună. Ne regăsim cu uşurinţă în această relatare.

FOTO AFP
Ceea ce mi se pare greu de înţeles e atitudinea Lui Iisus. În timp ce discipolii sunt în mod firesc alarmaţi şi disperaţi, el stă la pupă, în acea parte a bărcii care se scufundă prima. Şi ce face? În ciuda clătinării puternice a bărcii, doarme liniştit, încrezător în Tatăl Ceresc. E singura dată când în Evanghelie îl vedem dormind. Li se adresează apoi discipolilor cu un ton mustrător: De ce sunteţi fricoşi? Încă nu aveţi credinţă?
Să încercăm să înţelegem în ce constă lipsa de încredere. Ei nu încetaseră să creadă în El. De fapt, l-au invocat. Dar să vedem cum: Învăţătorule, nu-ţi pasă că pierim? Consideră că pe Iisus nu-l interesează de ei, că nu are grijă de ei. E o frază că stârneşte tulburări în suflet. Nimănui nu-i pasă mai mult de noi decât Lui. Odată chemat, îi salvează pe discipolii săi descurajaţi. Furtuna demască vulnerabilitatea noastră şi lasă descoperite certitudinile false şi inutile cu care ne-am întocmit agendele. Ne doveşte cum am lăsat să ne părăsească ceea ce alimentează viaţa noastră.
În această lume a noastră pe care o iubeşti mai mult decât o iubim noi, am mers cu toată viteza înainte, simţindu-ne puternici şi capabili de orice. Avizi de câştig, ne-am lăsat absorţi de lucruri. nu ne-am oprit în faţa apeurilor Tale, nu ne-am trezit în faţa războialor, nu am ascultat glasul celor săraci, al planetei noastre grav bolnave. Am continuat fără teamă, crezând că vom rămâne mereu sănătoşi într-o lume bolnavă. Acum, când suntem pe o mare agitată, te implorăm: trezeste-te, Doamne!

Vieţile noastre sunt ţesute şi susţinute de persoane obişnuite, de obicei uitate, dar care scriu astăzi elementele decisive ale istoriei noastre: medici, infirmiere, angajaţi din supermarketuri, agenţii de poliţie, îngrijitorii, transportatorii, forţele de ordine, voluntarii, preoţii şi mulţi aţii care au înţeles că niciunul nu se salvează singur.
În faţa suferinţei, unde se măsoară adevaratul stadiu de dezvoltare a popoarelor noastre, descoperim rugăciunea sacerdotală a lui Iisus: ca toţi să fie unul. Cât de mulţi sunt cei care practică răbdarea în fiecare zi şi răspândesc speranţa, având grijă să nu răspândească panică? Cât de mulţi taţi, mame, bunici, profesori îi învaţă pe copiii noştri cum să traverseze o criză, îmbărbătând şi încurajând rugăciunea? Câte persoane se roagă pentru binele tuturor? Rugăciunea şi slujirea tăcută sunt armele noastre învingătoare.
Începutul credinţei stă în a recunoaşte că avem nevoie de mântuire. Nu suntem autosuficienţi. Singuri, ne scufundăm. Aceasta e puterea lui Dumnezeu: să îndrepte spre Sine tot ce ni se întâmplă, chiar şi lucrurile urâte. Împreună cu Dumnezeu, viaţa nu piere niciodată. Domnul ne interpelează şi, în mijlocul furtunii, ne invită să trezim şi să activăm speranţa. Domnul se trezeşte pentru a reînsufleţi credinţa noastră.
În mijlocul izolării în care suferim din pricina lipsei de afecţiune şi a întâlnirilor, experimentăm lipsa multor lucruri. Să ascultăm din nou mesajul care ne salvează: Iisus a înviat şi trăieşte împreună cu noi. Domnul ne cere de pe crucea Sa să regăsim viaţa care ne aşteaptă: să privim spre cei care ne solicită, să recunoaştem şi să sporim harul care locuieşte în noi, să nu stingem fitilul fumegând, că să îl lăsăm să reaprindă speranţa.

Din acest loc, care aminteşte credinţa de piatră a lui Petru, în această seară aş vrea să vă încredinţez pe toţi Domnului. Dintre aceste coloane care îmbrăţişează Roma şi lumea, să coboare asupra voastră, ca o îmbrăţişare mângâietoare, binecuvântarea Lui Dumnezeu. Doamne, binecuvintează omenirea! Dă sănătate trupurilor şi mângâiere inimilor. Ne ceri să nu ne temem, dar credinţa noastră este slabă şi suntem cuprinşi de teamă. Dar Tu, Doamne, nu ne lăsa în voia furtunii.“
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
29 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Cum au reusit sa goleasca piata de virus?! Fantastic! Ce pacat ca nu sunt nici oameni...
Faza asta cu Papa rugandu-se in piata goala, e parca o scena din serialul HBO "Tanarul Papa/Noul Papa" ! Dar zilele astea, multe par scene din filme ...
Momentele astea poate ne vor deschide ochii!
La cât mai multă vaselină, să meargă treaba că unsă!
Oare cand va realiza ca se roagă de pomana,ca nu are cine ii auzi rugăciunea.De secole oamenii s-au rugat in momente grele si nu i-a ajutat niciodata nimeni de "sus" sa le rezolve problemele.Si asta in ciuda risipei de energie si resurse ale umanitatii ca sa imbuneze cerul.
Vezi toate comentariile (29)