Inteligenţa slujirii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În aceste zile pascale, minunate prin încărcătura lor, îmi revin în memorie figurile unor prieteni, încă în viaţă sau plecaţi deja dintre noi, care, contrar tabloidelor noastre şi a televiziunilor care „sfâşie“ ştirile, fac cinste Bisericii şi ţării deopotrivă.

Un asemenea prieten, protopop în Ardeal, împlineşte trei decenii de efort în folosul comunităţii eclesiale şi civile. L-am cunoscut tot aproape cu treizeci de ani în urmă, când am dat cu ochii de un tânăr, vorbind un grai melodios, ardelean durch und durch, cum ar spune neamţul. Mi-a plăcut maniera de a pune problemele, faptul că nu era „popesc“, adică onctuos, uns cu toate alifiile, ci tranşant, viu, cu umor de bună calitate, realist, dar nu cinic, entuziast, dar nu naiv, pus pe fapte mari, dar nu nesăbuit. Pe scurt, am avut exemplul unui om care slujeşte inteligent Bisericii lui Hristos.

Insist asupra calităţii pe care ar trebui să o încurajăm printre candidaţii la Teologie şi mai ales printre viitorii clerici, indiferent de treaptă: inteligenţa slujirii. Nu este bun cel care nu spune nimic, care nu are opinii şi care confundă ascultarea ierarhică, normală, cu obedienţa oarbă, tâmpă, aşa cum nu slujeşte convingător Bisericii nici cel care se refugiază în limba de lemn, care stă cu ochii aţintiţi nu către Hristos, ci doar către figura ierarhului îngăduit de Acesta, care se dă mare în faţa inferiorilor şi foarte mic în faţa superiorilor.

Un asemenea slujitor care nu se interesează ce mişcă lumea şi societatea, care doar trage clopotul şi aşteaptă să îi vină „muşterii“, are practica şi mentalitatea patronului de magazin, mereu preocupat de profit. Ştiu că este o imagine caricaturală, chiar deosebit de nedreaptă, dar o bună parte dintre metehne, în intensităţi diferite, se regăsesc din păcate în rândul slujitorilor Bisericii noastre. Nici nu se putea altfel. Majoritară, aceasta are şi cele mai multe uscături, fapt care ne smereşte şi ne motivează în acelaşi timp.

Iată de ce admir, precum la prietenul meu din Ardeal, deschiderea, lipsa prejudecăţilor, umanitatea, spontaneitatea, cunoaşterea în profunzime a realităţilor locului, dialogul permenent cu comunitatea şi factorii decidenţi, încrederea acordată colegilor mai tineri, asprimea pedagogică, după caz, şi solidaritatea fără complicitate. Îi doresc prietenului meu din Ardeal slujire fără sminteală pe mai departe şi sper să îl văd mai des. Întru mulţi ani!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite