Iuda, deschide-ţi inima, şi nu mintea, deschide-ţi ochii şi inima!

Simbolul trădării în lumea creştină - Iuda Iscarioteanul

Citatul nu provine din nicio evanghelie, ci din filmul lui Franco Zeffirelli, Jesus of Nazareth. Un citat care mi-a rămas întipărit în minte pentru forţa lui şi mai ales pentru faptul că îmi aminteşte despre păcatul trădării.

Păcat pe care Iisus l-a conştientizat şi nu l-a oprit sau ocolit prin forţa s-a divină. A făcut parte din sacrificiul Lui şi ne-a transmis că milostivirea divină trece peste orice tip de trădare, chiar şi peste cea a ucenicului care pune cei 30 de arginţi în balanţă cu dragostea şi fidelitatea pe care o are faţă de învăţătorul său.

Că a fost trădare sau nu, că Iuda a acţionat mânat de propriul instinct sau la dorinţa învăţătorului aşa cum susţine o descoperire controversată, acestea sunt elemente ale cunoaşterii imediate, primare şi ale nu ale înţelegerii profunde a jertfei făcute de Isus pentru a ne mântui.

Trecem de prea multe ori peste adevărurile simple şi le complicăm căutând înţelesuri ascunse în jocurile cuvintelor, în ale frazelor mai mult sau mai puţin meşteşugite, căutând să ajungem la concluzii care ne pot lumina.

Jertfa trebuia făcută, cu sau fără intervenţia lui Iuda. Singurul intelectual dintre Apostoli a jucat un rol esenţial în îndeplinirea acestei jertfe. Trădarea lui este lumească, una dintre multele ce se întâmplau şi se întâmplă în jurul noastru. Este una individuală, pe care o judecăm prin prisma moralităţii personale. În schimb acceptarea trădării de către Isus ne arată că Iuda a avut locul şi rolul său în îndeplinirea scopului pe care Isus l-a avut pe pământ.

Acestă trădare şi numele lui Iuda este mult mai cunoscută şi evocată decât trădarea norodului şi a preoţilor iudei, care îl conving prin strigătele lor pe Pilat din Pont să-l condamne pe Isus.

Până la urmă trădarea lui Iuda l-a adus pe Isus în faţa celor care au avut de hotârât dacă este ’’vinovat” sau nu de cele imputate. ”Poporul” manipulat de farisei a fost cel care a decis că Isus este vinovat şi a cerut răstignirea Lui.

E mai uşor să aruncăm blamul pe cel ce defineşte astăzi ideea de trădare în lumea creştină: Iuda Iscarioteanul. Cel care cuprins de remuşcări s-a sinucis săvârşind păcatul suprem. Aşa putem accepta mai uşor faptul că semenii săi şi cei care îi păstoreau religios l-au răstignit pe cel ce avea să ia asupra sa inclusiv acest păcat.

Iuda şi-a înţeles măcar păcatul lumesc, acela al trădării aproapelui şi a fost cuprins de remuşcări. În schimb cei ce l-au îndemnat pe Pilat  să-l răstignească pe fiul Domnului şi fariseii manipulatori nu au avut decât rolul de a desăvârşi păcatul lumesc al trădării şi de a-l trimite pe Fiul lui Dumnezeu pe drumul Golgotei.

Un drum pe care fiecare dintre noi ar trebui să-l urmeze şi să-l înţeleagă. Pentru că mintea nu ne va putea deschide decât simple întrebări la care vom căuta tot timpul răspunsuri. Răspunsuri pe care le vom găsi dacă ne vom deschide ochii şi inima şi ne vom recunoaşte şi accepta păcatele personale.