La Şumuleu Ciuc: cel mai mare pelerinaj din Europa Centrală şi de Est. Credincioşii vin aici încă din Evul Mediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mănăstirea şi biserica din Şumuleu Ciuc  FOTO: Wikimedia Commons
Mănăstirea şi biserica din Şumuleu Ciuc  FOTO: Wikimedia Commons

Şumuleu Ciuc este cartierul din Miercurea Ciuc pe care l-a vizitat astăzi Suveranul Pontif. Anual, se întâlnesc aici de Rusaliile romano-catolice români şi maghiari din ţară şi din Ungaria, În biserica din Şumuleu se află o statuie a Sfintei Fecioare Maria cu Pruncul Isus, făcătoare de minuni, iar în 2018 au văzut-o 130.000 de credincioşi.

Papa Francisc a ajuns astăzi şi în cartierul Şumuleu Ciuc, unde l-au aşteptat peste 140.000 de persoane. În 1442, franciscanii au construit aici o mănăstire şi încă din acea perioadă, aceasta a devenit loc de pelerinaj. Pentru că era din ce în ce mai important spaţiul, deranjat, Ioan Sigismund, principele unitarian al Transilvaniei, a vrut să îi oblige, în 1567, pe secuii catolici să devină protestanţi.

Ei au refuzat, aşa că Sigismund s-a luptat cu ei, din fruntea armatei maghiare, ca să le dărâme biserica. Până la urmă, secuii au ieşit învingători. Bătălia a fost chiar de Rusalii, iar secuii au jurat să îi mulţumească an de an Maicii Domnului pentru izbândă. Apoi, câteva luni mai târziu, Dieta Transilvaniei a decis să încheie războaiele din cauze religioase şi toţi locuitorii Transilvaniei au primit libertatea de a-şi alege cultul.

Statuia Sfintei Fecioare Maria cu Pruncul Isus este, potrivit franciscanilor, cea mai mare astfel de statuie din lume. Are 227 de centimetri înălţime şi a fost confecţionată din lemn de tei aurit.

De-a lungul anilor, biserica din Şumuleu Ciuc a mai fost reconstruită, în urma pagubelor produse de războaie şi incendii, dar Statuia nu a fost afectată niciodată. Acum, Ordinul Franciscanilor se pregăteşte să înscrie pelerinajul pe lista UNESCO.

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite