Lecţii de fericire de la un călugăr budist: „Noi nu-i învăţăm pe copii valoarea banilor. Le vorbim tot timpul despre fericire“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Geshe Shenphen Samdup khenpo este un stareţ budist care s-a născut într-una dintre cele mai fericite ţări de pe pământ: Bhutan. Acolo trăieşte şi acum, după ce s-a educat într-o mănăstire din Tibet, dar călătoreşte prin toată lumea ca să-i înveţe mai ales pe vestici cum să fie fericiţi.

Regatul Bhutan este un stat fără ieşire la mare, din Asia de Sud, şi totuşi e un paradis: cu câmpii subtropicale în sud, dar şi cu vârfuri montane care ating 7.000 de metri în nord, spre Tibet. Este ţara în care autorităţile au luat decizia de a menţine cel puţin 60% din teritoriu împădurit – peste 40% este reprezentat de parcuri naţionale, rezervaţii şi alte zone protejate. „Când un vestic coboară prima oară din avion în Bhutan, trage aer adânc în piept şi se minunează ce curat este aerul“, remarcă Geshe Shenphen Samdup khenpo, născut în Bhutan, educat într-o mănăstire prebudistă în Tibet şi întors în Bhutan ca stareţ.

Într-un top al statelor dezvoltate, Bhutan continuă să fie la coada clasamentului, ca una dintre ţările cel mai puţin dezvoltate. De altfel, aceasta este şi intenţia autorităţilor care refuză investiţiile externe din Vest ce ar putea compromite nivelul de verdeaţă şi aerul curat din ţară.

Fericirea Internă Brută, mai importantă decât PIB-ul

În plus, Bhutan este în topul ţărilor cu cel mai mic nivel de corupţie, dar cu cel mai mare nivel de libertate economică, pace şi fericire. De altfel, în constituţia statului, devenit monarhie constituţională în 2008, se regăseşte noţiunea de Fericire Internă Brută (Gross National Happiness), un concept mai important decât Produsul Intern Brut şi scopul central al guvernării ţării.

Regele Jigme Khesar Namgyel Wangchuck, numit şi „Regele Dragon“, în vârstă de 39 de ani, este unul dintre cei mai iubiţi lideri din lume, fiind el însuşi educat în spiritul tradiţiei Dzogchen – „Marea Perfecţiune“ – învăţături ale budismului tibetan şi ale religiei Bön.

„În loc să aşteptăm momentul, ne facem prea multe griji şi aici e problema“

Dzogchen a studiat şi Geshe Shenphen Samdup khenpo, dus de tatăl său la Mănăstirea Menri din Tibet la numai 7 ani, astăzi stareţ în Bhutan şi propovăduitor al învăţăturilor prebudiste în toată lumea.

Se consideră el însuşi un om fericit în mod natural, fără efort, şi spune că tot ce trebuie să facă vesticii pentru a se detaşa de epidemia de depresie şi pentru a regăsi bucuria de a trăi pur şi simplu este să aibă mai multă răbdare.

„Cred că ar trebui schimbat modul de viaţă, începând cu modul în care părinţii educă tânăra generaţie şi cu educaţia pe care o oferă profesorii elevilor şi studenţilor. Copiii să fie învăţaţi că dacă lucrurile nu merg întotdeauna perfect e OK. Lumea e mare şi, în plus, fiecare fiinţă umană are propria cronologie predestinată. Aşa că ar trebui să aşteptăm momentul potrivit. În loc să aşteptăm momentul, ne facem prea multe griji şi aici e problema. Aşadar, aş spune că cei din Vest ar trebui să fie mai răbdători.“

Cea mai importantă lecţie

În Bhutan, încă de când se naşte, un copil este învăţat ce trebuie să facă pentru a fi fericit. Nu meseriile cele mai importante, nu valoarea banului, nu că este cel mai bun, mai frumos şi mai talentat. Egalitate, onestitate şi fericire. „Ne învăţăm copiii să fie foarte oneşti, să nu mintă şi atunci, conexiunea karmică îi va ghida în viaţă, iar momentul potrivit va veni întotdeauna. Aşa că nu vă faceţi griji, nu vă grăbiţi! Iar fericirea e cea mai importantă şi nu poate fi cumpărată, nu poate fi creată pe calculator.“

Ce poţi pierde într-o secundă de furie

„Egoul este cel mai rău lucru. E bine să fii cu picioarele pe pământ, să fii umil – asta e o lecţie importantă. Şi am mai învăţat că furia şi ura nu sunt deloc bune. În învăţăturile noastre se spune că o colecţie întreagă de fapte bune acumulate cu multe vieţi în urmă poate fi distrusă într-o secundă de furie“, mărturiseşte Geshe Shenphen Samdup.

Ca să înveţi să-ţi stăpâneşti pornirile, să scapi de mânie, de ură, de gelozie, de ataşamentele negative, cea mai bună soluţie este meditaţia. „«Minte nealterată, proaspătă, las-o aşa cum e.» Dacă înveţi să-ţi echilibrezi, să-ţi controlezi mintea însăşi, atunci vei găsi fericirea“, subliniază călugărul.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite