Lumea lui Harap-Alb şi surorile Goriot

Am văzut ieri un interviu cu Andrei Pleşu în emisiunea Profesioniştii. La un moment dat, filozoful a vorbit despre deosebirea dintre cei care se uită ţintă la îngeri şi cei care se uită un pic pe lîngă. Ideea lui a fost că nu e bine să-ţi cauţi îngerul atît de direct, parcă obligîndu-l să te ia în seamă.

Atunci m-am gîndit că lumea noastră exact aşa a evoluat. Toată lumea aşa a evoluat, dar implicaţiile schimbării ar putea avea efecte devastatoare în societatea românească.

Lumea lui Harap-Alb

Să ne gîndim la Harap-Alb. Îşi alege un mînz; se luptă cu ursul; este înşelat de Spîn; trece prin suferinţe şi iubiri, pînă cînd se poate căsători cu fata împăratului Roş. Eroul basmului lui Creangă trece printr-un întreg ritual de iniţiere.

Fără aceste probe la care este supus, nu poate fi iniţiat. Fără curaj, suferinţă, iubire, mărinimie, prietenie, toate relevate prin experienţe reale, Harap-Alb ar fi un nimeni care nu trăieşte cu adevărat, a cărui viaţă este părelnicie pură.

Rolul experienţelor este cardinal. Nu poţi sta în odaia ta şi să ştii din capul locului toate sentimentele şi problemele vieţii. Poţi să te naşti inteligent, dar fără viaţa care te aruncă în volbura fericirii şi a melancoliei nu poţi rămîne aşa. Nu poţi fi om. Cei care se uită ţintă la un înger sunt mereu oameni dubioşi.

Această morală este atestată de toată literatura lumii europene. Toate basmele vorbesc despre iniţiere. Romanele n-ar avea sens fără acest ritual devastator şi înălţător. Aşa cum nici personajele Oliver Twist, David Copperfield, Fabrizio del Dongo, Alioşa Karamazov nu ar fi avea niciun sens. Despre epopei, ce să mai vorbim.

Cei care vor să primească totul îndată sunt ori visători ca Don Quijote, ori haini ca Fagin, Uriah Heep, Dinu Păturică. Omul care are dreptul să se numească aşa nu se poate priva de ritualul iniţierii.

Regimurile omului grăbit şi lumea lui

Fascismul şi comunismul — ele sunt regimurile omului grăbit. Îi executăm pe evrei, apoi treptat pe toţi ceilalţi, şi vom trăi în paradis. Îi ducem pe duşmanii poporului la Canal şi în închisori, şi vom trăi în paradis. 

Să nu vă preocupe faptul că comunismul a ţinut cît a ţinut şi în unele locuri mai ţine încă. Viteza regimului este devastatoare, promisiunile lui şi mai şi. Nu trebuie să treci prin iniţieri. Trebuie să fii comunist şi cu asta basta. Dacă nu eşti, vei deveni. 

Astăzi însă trăim în lumea omului grăbit. Internetul, Facebookul, mass-media ameţitoare a dat născare acestui monstru. Un clic şi ştii tot. Crezi că ştii tot — într-adevăr, numai că generaţiile care s-au născut cu online sub pernă nu au conştiinţa acestui fapt. Ei nu cred că ştiu; ei ştiu. Şi ştiu pentru că află totul într-o fracţiune de secundă. Trăirile de bază ale existenţei omeneşti sunt într-un video pe youtube; pe FB trebuie să scrii cît eşti de trist, cît de singur te simţi, că eşti într-o relaţie etc. Viaţa e cît se poate de simplă.

Nimeni nu trebuie să-ţi explice avantajele online-ului ca să te iniţieze în lumea aceasta. Faţă de internet, fascismul şi comunismul au totuşi procesul lor. Dar de ce proces ai avea nevoie ca să ştii că mama ta e mama ta? E destul să te naşti. Îngerul e sub plapuma ta, nici măcar nu trebuie să te uiţi la el. E datoria lui să se uite la tine.

Fetele lui père Goriot

Anastasie şi Delphine. Ele sunt fiicele moşneagului care încearcă să supravieţuiască în pensiunea Vauquer, un rege Lear francez. Fete cocoloşite de la bun început, nu înţeleg de ce tatăl lor nu-şi dă viaţa pentru ele, de ce nu poate da mai mult decît viaţa lui.

Generaţiile născute în era internetului sunt foarte asemănătoare acestor surori. Ele sunt caracterizate de un egoism inocent şi de o naivitate informată. Internetul dă tuturor, instant şi mai-mult-decît-democratic. Dacă cumva nu reuşesc, oamenii-online sunt complet debusolaţi. Nu înţeleg şi nu pot afla soluţia. Ea nu se află pe net.

Pe de altă parte, informaţiile sunt online. Toate informaţiile, fără excepţie. Cum trebuie să înveţi, cum să-ţi iei examenele, cum să-ţi scrii lucrarea de licenţă, ce să-i dai de mîncare cîinelui tău, cum să-l creşti. Nu e deloc întîmplător că dragostea tinde să devină amor, corpurile se regăsesc şi doar corpurile rămîn. Din bob în bob, cum zice vicleanul Cătălin. 

Şi totuşi, generaţia FB-ului devine foarte deconcentrată cînd deodată dă ochii cu viaţa reală. Pînă şi la şcoală a fost dusă cu maşina, apoi s-a dus cu maşina lui proprie. Atunci ce vrea deodată viaţa de la ea? Cum e posibil s-o întîmpine greutăţi? Ce e de făcut? Cum a putut îngerul să-l înşele în acest hal?

Nesimţitul naiv

Într-o lume în care n-a existat burghezie, în care comunismul a venit peste o boierime subţire şi peste ţărani, efectul online-ului, a fenomenului surorilor Goriot poate fi devastatoare. Boierimea a depins de turci, ţăranul a fost şi rămîne fatalist. Mioriţa, balada mitică a românilor, a făcut o carieră mult mai strălucitoare decît orice Harap-Alb.

Paşoptismul a fost o speranţă trecătoare, perioada interbelică aşişderea, fără efect formativ asupra generaţiilor. Inteligenţe sclipitoare dar rare prin definiţie versus o masă care a tot repetat ”mai rău să nu fie”. E drept, o masă jovială, cetăţeni neturmentaţi, Nae Girimea şmecheri sau Pristanda care ştie el ce ştie.

În zilele noastre, unul dintre tipurile specifice ţării noastre este nesimţit, sonor, egoist şi naiv. Doreşte să fie totul acum, în momentul acela, nu înţelege greutăţile nu pentru că n-ar înţelege pe ele însele: nu are cum să înţeleagă noţiunea greutăţii. Dacă facem cruce, vom ajunge în paradis. Cerem şi ni se va da. Niciunul dintre acestea nu presupune iniţiere. Românul s-a născut ortodox şi poet.

Sunt nenumărate exemple care mă îndeamnă să rostesc acest lucru. Ministrul Culturii care nu se angajează în lupta împotriva unui director şi a unei mentalităţi desuete. Oamenii care au rămas din veacul trecut şi care vor să moară în fotolii şi care îşi găsesc mereu învăţăcei umili şi linguşitori. Guvernul tehnocrat care e pus acolo să ducă toate ponoasele politicienilor mînjiţi pînă la gît. Firmele care vor bani, dar ne asigură servicii care lasă de dorit. Elevii care sunt revoltaţi că nu pot să plagieze. Oamenii publici care plagiază fără să se revolte. Deţinuţii care scriu cărţi şi apoi se compară singuri cu personaje culturale.

Soluţia?

Trebuie să ne întoarcem cît mai putem în lumea lui Harap-Alb. Nu sunt de părere să omorîm internetul, ar fi oricum absurd şi dictatorial. Prin exemplul personal, prin dezvăluirea rănilor şi neajunsurilor noastre să facem generaţia online să înţeleagă că viaţa e mult mai bogată şi mai aventuroasă dacă te laşi ridicat de lîngă computer, dacă laşi în plata Domnului Facebookul de pe mobil. Îngerul se uită oricum la tine; nu trebuie să te uiţi ţintă la el, ridică capul. Priveşte în sus şi ai să vezi deasupra ta cerul.