Macazul schimbător. Despre cuvintele cumsecade şi goale

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Nu acolo, vă rog!” Cred că toată lumea a auzit fraza asta românească. Şi de prea multe ori cu un accent mitocănesc.

Ieri am călătorit cu nişte prieteni de la Sfîntu Gheorghe la Tg. Mureş şi am oprit la un restaurant puţin înainte de Sighişoara. Am intrat, şi acolo ni s-a adresat chelneriţa cu fraza amintită. Cuvintele erau bine crescute, accentul de un primitivism sadea, aproape generalizat în România. „Nu acolo, măgarule!”, asta a fost sensul adevărat al exclamaţiei care nici nu ar fi trebuit să fie exclamaţie.

Nu ştiu de unde vine asta: să crezi că dacă adaugi nişte cuvinte aparent frumoase („vă rog”), atunci accentul nici nu mai contează. De cîte ori nu ne întîlnim cu mîrlănia asta crasă în secretariate, birouri, oficii, ghişee etc.! Auzul nu te înşală, dar de zis nu poţi să zici nimic.
 

Sigur, ca totul, şi asta se poate explica. Am trăit într-o dictatură, nu ţi-a ajutat la nimic să fii elegant. De fapt, în toată istoria românească abia au fost domnii care au ţinut vreme îndelungată. De ce să fii bine-crescut? De ce să-ţi fie buna-creştere o trăsătură pe care o creşti ca pe o floare? E mai important să-i ştii vocabularul. Nu se ştie niciodată cînd devii şef şi cînd poţi face toate neciopliturile din lume.
 

Oricum clientul e un rău necesar, unde accentul cade pe rău. Astăzi e ca şi cum ar fi şef, dar de mîine se va schimba macazul! De fapt, chiar de azi. Dacă nu-i place, să plece dracului.
 

Umilinţa de azi, frustrarea care crede că e o nedreptate enormă ca pe lumea asta să fie secretare, chelneriţe, caseriţe, vînzătoare, poliţişti, şoferi, naşi pe de o parte, iar pe de alta secretare, chelneriţe, caseriţe, vînzătoare etc. care sunt în vacanţă, umilinţa asta ne face teribil de nervoşi. Am învăţat pe de rost vocabularul bunei creşteri, dar nu i-am învăţat şi nici nu vrem să învăţăm adevărul ei. Ne-a intrat în creier, dar în sînge, nu. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite