Mănăstirea Turnu, lăcaşul care ascunde o dramă despre domnitorul Vlad Ţepeş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Evul Mediu, la curtea domnească de la Târgşor erau nu mai puţin de şapte biserici. Una dintre ele, reconstruită cu multă zarvă, este astăzi biserica Mănăstirii Turnu din Prahova.

Nu este vorba despre binecunoscuta mănăstire din Vâlcea, cu acelaşi nume, ci de Mănăstirea Turnu din Prahova, mult mai veche, aflată pe drumul dintre Ploieşti şi Târgşorul Vechi. Astăzi, un sat umil la numai şapte kilometri de Ploieşti, Târgşorul era cândva un prosper centru comercial al Ţării Româneşti, aşezat pe importantul drum de negoţ al Braşovului.

Localitatea este menţionată pentru prima dată în anul 1413, într-un hrisov, prin care Mircea cel Bătrân acorda nişte privilegii domneşti unor negustori. Odată cu aceste privilegii începe perioada de înflorire a cetăţii. Aici, a fost ridicată singura ctitorie certă a lui Vlad Ţepeş. 

Citeşte aici cum a ajuns domitorul să construiască această mănăstire şi ce secret teribil s-a aflat în spatele gestului său.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite