Spiritualitate

articolul anterior articolul urmator

Mesaj către preoţi: „Atenţie, trec jurnalişti!“

26
29 Oct 2017 11:27:13
Eugen Tănăsescu
Mihai Coman, Decan FJSC: „Mai multe prostii la un loc dau impresia că e o raţionalitate.“
Mihai Coman, Decan FJSC: „Mai multe prostii la un loc dau impresia că e o raţionalitate.“

Am avut plăcerea de a-l asculta pe Decanul FJSC Bucureşti, Mihai Coman, fondatorul şcolii româneşti de jurnalism. Tema discursului domniei sale nu putea fi decât presa, iar pentru că se adresa şi unor preoţi, a avut şi un mesaj foarte clar către noi: „atenţie, trec jurnalişti!”. Pentru a înţelege mai bine ce a vrut să spună domnul Mihai Coman, vă redau cuvintele dumnealui.

Recent, am fost la Craiova, la un simpozion cu o temă interesantă „Discurs şi retorică în societatea contemporană", organizat de Mitropolia Olteniei în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman“, simpozion integrat într-o manifestare mai amplă, a X-a ediţie a Conferinţei Internaţionale „Stat şi societate în Europa“. Desigur, dintre direcţiile de discuţie nu putea lipsi comunicarea în spaţiul public prin intermediul mijloacelor de presă, mai cu seamă cu cât, deja se ştie, Biserica are şi ea o prezenţă mediatică, prin intermediul trustului de presă Basilica al Patriarhiei Române, dar şi al altor mijloace de presă, la nivel local, în diverse Eparhii.

Aşa se face că, printre preoţi, cadre didactice şi personalităţi din diverse zone ale societăţii, am avut plăcerea de a-l asculta pe Decanul FJSC Bucureşti, Mihai Coman, fondatorul şcolii româneşti de jurnalism. Tema discursului domniei sale nu putea fi decât presa, iar pentru că se adresa şi unor preoţi, a avut şi un mesaj foarte clar către noi: „atenţie, trec jurnalişti!“. Pentru a înţelege mai bine ce a vrut să spună domnul Mihai Coman, vă redau cuvintele dumnealui.

„Acum este o tabloidizare generală: toţi ziariştii cred că misiunea lor este să facă scandal, nu să găsească unde e scandalul. Şi dacă o frunză cade din copac, pentru ei trebuie să fie un subiect de scandal - a omorât o furnică. Şi această mentalitate cinică, asociată cu ideea că ei trebuie să facă scandal, vulnerabilizează orice instituţie şi orice persoană ajunsă să fie subiect al presei, pentru că noi nu mai avem anchete jurnalistice, noi avem campanii de defăimare jurnalistică (...) România a mai trecut prin asta, în anii '50, în perioada stalinistă, în care se fixau ţintele şi apoi erau distruse de către «Scânteia» printr-o campanie. Deci, nu este ceva nou în istoria presei noastre, ci este ceva neaşteptat - nu credeam că ne vom întoarce tot acolo şi la scara aceasta atât de mare. Această retorică este cu atât mai şocantă, cu cât audienţele presei scad, deci, ei sunt şi într-o stare din asta, cum spunea cineva: nu mi-e frică de moartea dragonului, ci de zvârcolirea lui înainte de moarte. Sunt într-o stare de zvârcolire că audienţele scad, sursele de finanţare sunt tot mai puţine şi cred că dacă exagerează, le vor mai mări. Dar e sindromul Petrică şi lupul, adică păcăleşti o dată publicul, a doua oară şi se termină“.

Această stare a presei face ca Biserica şi preoţii să devină o ţintă, în opinia decanului FJSC. „Nu îmi dau seama cât este iniţiativa lor, cât este iniţiativa şefilor lor. Poate cei mai tineri veţi afla peste 30-40 de ani dacă este o întâmplare sau dacă este o conspiraţie. Eu sunt adeptul teoriei haosului: adică mai multe prostii la un loc dau impresia că e o raţionalitate. (...) Noile tehnologii permit oricui să înregistreze orice, deci oricine poate deveni un subiect de ştire fără să ştie că a fost un reprezentant mass-media în jurul lui. (...) Şi din acest punct de vedere avem responsabilitatea să fim atenţi în retorica pe care o folosim, în discursul prin care ne îndeplinim misiunea, fiecare acolo unde suntem, şi trebuie să înţelegem că ceea ce se întâmplă în mass-media este ca şi furtuna de ieri, este un rău, probabil că nu neapărat necesar, dar un rău care trece. Adică în timp lucrurile se aşază şi vom găsi o altă etapă în care presa îşi va stabiliza poziţia faţă de religie şi dezbaterea din spaţiul public va avea un caracter mai aşezat, mai echilibrat, în care şi vocile reprezentanţilor religiei vor fi lăsate să se audă şi să se poată pronunţa. Până atunci: atenţie, trec jurnalişti!“, a concluzionat decanul Mihai Coman la adresa preoţilor.

După acest cuvânt, reprezentanţii presei au ieşit din sală, probabil simţindu-se vizaţi. Sau poate că au considerat că au suficient material pentru o ştire. Doar ei ştiu. Dar bine că au ieşit. Pentru că, după domnul decan, eu am vorbit despre dezinformare şi manipulare în spaţiul public, prin intermediul presei... Vă daţi seama ce ar fi putut ieşi?!

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

26 Comentarii

Alexandre
29.10.2017, 11:42:51

Mesaj către jurnalisti: „Atenţie, trec popii ! “ ( ..in fata voastra )

+7 (13 voturi)
Radu Mircea
29.10.2017, 12:24:05

# Eugen Tanasescu Ca tot ati amintit de anii '50 dom Tanasescu , cea ce scrieti astazi seamana cu un autodenunt . Va denuntati singur ca la auzul numelui dvs. jurnalistii au parasit sala si ati vorbit in pustie . Mai seamana si a jelanie de cit de neinteles sunteti . Altfel ma bucur ca ati terminat monetaru' de la Paraschiva si Mitica , de v-ati mai facut vreme si pentru pacatosii de alde noi , sa ne mai luminati cu scapararile mintii dvs. intre doua termene de judecata ale Spagoveanului .

+12 (20 voturi)
Tăunu
29.10.2017, 11:53:00

Decanul a vorbi cam de funie în casa spânzuratului. Păi prin înregistrări a fost demascat episcopul de Huşi, ăla care îi lua pe la spate pe tinerii seminarişti, ăla, cică, neascultărorul !

+9 (9 voturi)
Vanatorul/d.c.
29.10.2017, 12:29:50

Adica Mihai Coman e un fel de tatucă al jurnalistilor..? ”Dumnezeul ” lor..? Un adevarat exemplu de profesionalism, moralitate si reusita prin forte proprii..? Ia sa vedem ce gasim legat de Mihai Coman, ”demiurgul” scolii romanesti de jurnalism: - tipograf, ajuns secretar de redactie (cel care dadea avizul pentru ce putea sa apara in ziar) la ”Scanteia Tineretului”. Cum de a ”avansat” asa de repede si spectaculos..? S-a insurat cu Cristina Coman, fiica colonelului de Securitate sef pe tot Bucurestiul, Gheorghe Constantin. Si..buf!..in numai 2 ani, de la simplu tipograf la secretar general de redacție la ”Scânteia Tineretului”..! - dupa doar 3 ani de secretar general de redacție la ”Scânteia Tineretului”..buf!..avansat director al Editurii Ion Creangă..! Hop!..si Revolutia..! In 1990 ministrul Invatamântului lui Iliescu il chema si-l pune sa faca o fabrica (scoala) de jurnalisti din ..Academia ”Stefan Gheorghiu”, ”academie” unde-si..puia PCR-ul si Securitatea viitoarele cadre de..nadejde. Ideea era ca Mihai Coman sa-i pastoresca pe ”studentii” pe care Revolutia i-a prins la ”Stefan Gheorghiu” si la le dea o diploma de..jurnalist capitalist:) Cei care incepusera ”facultatea” Partidului si Securitatii era musai s-o termine si sa se pricopsesca si ei cu o diploma de studii superioare, nu..? Cert este ca ”demiurgul ” presei romanesti, Mihai Coman, a scos atunci 3 generatii de jurnalisti meseriasi, adica a stat pana in 1993 ca sa termine ”facultatea” si sa le dea o diploma tuturor celor pe care PCR si Securitatea apucasera sa-i trimita la ”Stefan Gheorgiu” inainte de Revolutie..! Faptul ca ca Mihai Coman, acest cadru de nadejde al PCR si Securitatii a revenit la conducerea Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării în 2016, si drept urmare a trecut la ”re-educarea” unor jurnalisti care nu se supun deontologiei lui stefangheorghiiste, vorbeste de la sine despre cine sunt cei care si-au luat tara inapoi in regimul Iohannis-Dragnea-Ciobotea. Aleluia si Aloha..!

+14 (16 voturi)
costea petre
29.10.2017, 12:53:55

Mesaj către preoți:atenție, în jur mișună jurnaliști și nu trec, sunt mereu printre noi. Aceasta este realitatea, iar meseria de preot este una dintre cele mai stele și de răspundere socială maxima, așa că preoții vor fi sub lupa presei, așa cum trebuie sa fie. Și așa cum printre preoți sunt și persoane de tot respectul și printre jurnaliști sunt ticăloși. Cu atât mai mult, atenție preoți!

-4 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (26)

Modifică Setările