Spiritualitate

articolul anterior articolul urmator

Neputinţă

27
29 Nov 2018 15:33:39
Radu Preda

Mai mult decât ură, ironie ieftină sau chiar antireligiozitate, deloc ascunsă, majoritatea celor care au însoţit aşa zicând critic sfinţirea altarului Catedralei Naţionale au produs proba neputinţei.

Înainte de toate, este neputinţa de a vedea lucrurile în perspectiva lor istorică. Nu este suficient să invoci Evul Mediu pentru a avea impresia că ştii cum te poziţionezi în timp. Dimpotrivă. Pentru a nu ştiu câta oară, trimiterile la epoca premodernă oferă spectacolul unei grave inculturi, a prostiei agresive şi a superiorităţii false. Or, vederea istorică ne-ar spune mai mult despre ce s-a petrecut acum câteva zile pe Dealul Arsenalului. Pe scurt: s-a încheiat un secol şi, evident, a început un altul. O dinamică istorică, la propriu.

Apoi, este neputinţa respectării unui proiect comunitar. În afara resurselor publice, Catedrala Naţională este zidirea de suflet a milioane de oameni din parohiile româneşti din ţară şi diaspora, şi nu de azi pe mâine, ci de un deceniu. Faptul că angajamentul acesta consecvent a depăşit faza intenţiei şi a devenit realitate, ar trebui salutat, nu caricaturizat. Ca şi în cazul celor trei milioane de semnături pentru precizarea definiţiei familiei, să vedem partea plină, ieşirea din letargia şi dezinteresul care macină democraţia.

Nu în ultimul rând, ne confruntăm cu neputinţa bucuriei. În pragul Centenarului, pe 25 noiembrie s-a împlinit o dorinţă şi a fost onorată o obligaţie. Dorinţa unui leagăn liturgic-memorial pentru cei care, de-a lungul secolelor, au murit pentru idealul naţional, a fost exprimată imediat după Războiul de Independenţă, reluată după Primul Război Mondial şi după căderea comunismului. S-a mai spus: Biserica majoritară oferă exemplul că putem duce la capăt obligaţii abandonate, dar nu în întregime uitate.

În fine, această neputinţă reprezintă una dintre cele mai evidente şi mai rezistente consecinţe ale comunismului. Trei decenii de la căderea lui, încă îi mai inhalăm aerul toxic, coada cometei totalitare fiind la fel de lungă precum dictatura însăşi. Evident, oricărei neputinţe îi corespunde o terapie, o şansă de îndreptare. În duhul încreştinării acestor părţi de lume de către Sfântul Apostol Andrei, Biserica lui Hristos mizează în continuare pe convertirea inimii şi pe forţa de înnoire a credinţei care nu se reduce, cum ştim, la ziduri.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

27 Comentarii

_wakki m
29.11.2018, 15:47:53

bravo părinte acuma vorbește-ne despre putință putința arghirofiliei, simoniei, lăcomiei și meschinăriei care bântuie și caracterizează clerul BOR în ziua de azi și care face ca BOR să arate și să se comporte foarte asemănător cu ANAF-ul și cu corporațiile comericale multinaționale, nicidecum ca o biserică creștină sau despre putința colaborării capilor BOR cu regimul comunist și cu securitatea știți vorba aia cu ”aceasta este casa tatălui mu și voi ați făcut-o peșteră de tâlhari” ? asta sunteți voi în AD 2018

0 (8 voturi)
A(n)
29.11.2018, 17:05:23

_wakki m " bravo părinte acuma vorbește-ne despre putință" Sa stiti ca aveti dreptate cu asta. Si mie mi-a sarit in ochi: De ce sa nu vorbim si de putinta?! Mai ales ca se zice ca exista o diferenta intre Ortodoxie si Catolicism de Sfintele Pasti. Catolicii scot in evidenta Patimile Rastignirii, Ortodocsii in schimb arata mai mult Bucuria Invierii. Deci la Catedrala ce bucurie mare ca lumea dreptcredincioasa sta la cozi cu zilele ca sa se inchine in Sfantul Altar ! De cate sute de mii de ori sunt mai numerosi acesti credinciosi decat cateva zeci de ateisti contestatari prin presa ?! Proportia e ca la elevii de la scolile romanesti care se inscriu sa faca ore de religie: peste 90% dintre elevi !

-1 (7 voturi)
Radu Mircea
29.11.2018, 17:27:35

# Radu Preda '' Perspectiva istorica ''' , '' Grava incultura '' , Prostie agresiva '' , Superioritate falsa '' , '' Proiect comunitar '' , '' Neputinta bucuriei '' ???? Vorbe prea mari si trufase din partea unui teolog care se vrea in slujba lui Cristos cel iubitor de oameni . Oricine are dreptul la o parere fara ca un om al domnului sa-i sara la git cu ferocitatea unui tilhar . Ca este in fisa postului sa va laudati casta , superiorii si '' maretele lor realizari '' pot intelege , dar nu incercati sa ne prostiti cu dorinta ancestrala , de secole ( daca nu cumva de milenii ) a poporului roman de a avea un bolovan hidos linga ctitoria unui alt nebun megaloman . Cit de mult conteaza ea in mentalul colectiv puteti afla din razmerita si inghesuiala iscata astazi la intrarea in siloz , identic ca la o promotie de tigai la un Mall oarecare . Absolut nimic din smerenia si cucernicia de care ar trebui sa fie patruns si strapuns un credincios la vederea unei asemenea minuni . Ca sa vedeti ca nu sunt '' cu capsa pusa ''' pe stirpea popeasca , va intreb cu ce l-ati ajutat dvs. personal sau SRL-ul numit BOR pe Parintele Damaschin care intradevar face ceva de suflet nu se leaga de ziduri . PS Sa nu mai pomeniti de referendum ca Preafericitul inca mai singereaza si acum .

+1 (9 voturi)
Monarhist
29.11.2018, 17:16:26

Legat de discursul PFS Patriarhul Daniel, cum se face ca a mentionat si pomenit doar pe eroii romani cazuti intre anii 1944-45 din cel de-al doilea razboi mondial ? A omis in mod voit pe cei cazuti intre anii 1941 si 1944 ? Nu-mi venea sa cred, am reascultat si inregistrarea video ca sa ma conving ca... in 2018, la 29 de ani de la caderea comunismului, istoria continua sa fie falsificata de insusi Patriarhul BOR - adica pentru domnia sa doar eroii din anii 1944-45 ai celui de-Al Doile Razboi Mondial exista si merita mentionati si pomeniti.?? Dar ce se intampla cu sutele de mii de eroi care s-au jertfit din Iulie 1941 pana in 23 August 1944 ?? Acei eroi nu merita pomenire pentru ca s-au luptat pentru dezrobirea Basarabiei, apararea crestinatatii si alungarea paganilor ? Ca sa nu mai spun despre eroii martiri anticomunisti, de asemenea complet ignorati. Care istorie comunista continuam sa o promovam ? Cine ne obliga ? Intrebare retorica: de ce tolereaza BOR astfel de derapaje ?

+2 (8 voturi)
Gavrilescu Totalescu
29.11.2018, 20:01:08

Radu Preda Centenatul nu apartine si nu a apartinut niciodata bisericii ortodoxe romane. Eforturile recente de a va asuma acest eveniment arata cat de absurda a devenit aceasta institutie. Nu vorbiti in numele tuturor si nu vorbiti in numele Romaniei. Romania, conform constitutiei este un stat laic. Un stat laic trebuie sa si ramana. Romania nu a cerut si nu a avut nevoie de aceasta catedrala. Romanii cu siguranta nu au cerut-o. Catedrala a fost initiativa unilaterala a patriarhului si nu este o victorie pentru tara, este o victorie singulara a patriarhului si a unei institutii care nu urmareste alte interese decat interesele proprii. Gargara asta cu constructia catedralei pentru poporul roman este adresata publicului analfabet, predominant geriatric pe care il cultivati, dar a inceput sa fie din ce in ce mai stravezie si pentru cei care termina liceele. Lipsa de respect pe care o intalniti este rezultatul acestei politici grandomane a BOR de a se insinua in 100% din toate aspectele vietii romanilor, pe toate posturile de televiziune, scoli, functii publice cu o cavalerie de oameni nepregatiti, deconectati si inadaptati social. Ati primit in semnal de alarma in Octombrie. Si veti primi din ce in ce mai multe semnale pe viitor. Ce ar trebui voi sa faceti este sa lasati lozincile, victimizarea si teatrul asta care a devenit o cerinta de cariera preoteasca si sa reflectati la starea in care ati ajuns si sa incepeti sa va indepartati paiele din ochii proprii care s-au adaunat peste secole intr-o tesatura atat de groasa ca nu mai sunteti capabili sa priviti nimic cum trebuie. Macar daca tot ne-ati luat banii ca sa va construiti catedrala si sa cresteti in continuare locurile de munca in industria preoteasca, macar ati fi putut sa contruiti una care arata bine. Asa ati construit cea mai urata catedrala mare. Ramane, deci, intrebarea, dumneavoastra la ce anume va pricepeti?

+5 (9 voturi)

Vezi toate comentariile (27)

Modifică Setările