O Premieră la Arhiepiscopia Râmnicului

Săptămâna trecută, joi 13 noiembrie 2014 şi subliniez data, la Arhiepiscopia Râmnicului a avut loc un eveniment care în accepţia mea, în receptarea mea, este dătător de Speranţă pentru ceea ce numesc acum deschiderea spaţiului ortodox spre modalităţi de comunicare care păreau şi încă mai par, poate, străine de rigorile, altfel fireşti, ale devotamentului faţă de canonul ortodox.

În general, eu am mai observat şi cu alte prilejuri şi observaţia am făcut-o publică o anumită rigiditate „scolastică’’, un conservatorism, ziceam eu ,,neaoşist’ – sper să nu supere termenul -, în raporturile canonului cu evoluţia societăţii în lume în concordanţă cu exigenţele civilizaţiei contemporane.

          Premiera de care vorbesc, infirmă inspirat şi fericit această rezervă conservatoare pentru că această premieră vine să statueze la Râmnic între zidurile seculare ale Mănăstirii de sine a Râmnicului un teatru în cel mai deplin înţeles al cuvântului, pus fireşte sub semnul ideii de spectacol creştin. În urmă cu patru sau cinci ani, Moscova a atras atenţia întregii lumii teatrale prin invitaţia adresată ei, lumii teatrale, de a lua parte la primul Festival Internaţional de Teatru Ortodox.

          Aşadar, la Râmnic, cu iniţiativa şi sub coordonarea actualului Arhiepiscop al Râmnicului I.P.S. Varsanufie, a fost realizat şi prezentat primul spectacol al Companiei Teatrale ,,Zona’’, un spectacol ortodox inspirat de o adaptare după Scrisorile Sfântului Ioan Gură de Aur către Sfânta Diaconiţă Olimpiada.

          ,,În data de 21 iunie 404, Împărăteasa Eudoxia l-a exilat definitiv pe Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului. Aflat în exil, Sfântul Ioan a păstrat o strânsă corespondenţă cu mai mulţi fii duhovniceşti din cetatea imperială. S-au păstrat 236 de  scrisori dintre care 17 adresate unei diaconiţe pe nume Olimpiada. Aceasta rămăsese orfană la o vârstă fragedă şi moştenise o avere foarte mare. Şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa în atmosfera spirituală de rugăciune şi asceză a Părinţilor Capadocieni. S-a căsătorit cu un înalt demnitar însă acesta a murit la scurt timp după nuntă. Ea a refuzat să se recăsătorească şi a devenit diaconiţă, slujind nevoilor Bisericii din Constantinopol.

          Prin scrisori Sfântul Ioan Gură de Aur o povăţuieşte pe diaconiţa Olimpiada în urcuşul ei duhovnicesc, o încurajează spre nevoinţa duhovnicească a credinţei statornice şi a dragostei care nu cade niciodată.’’

          Am citat din foaia program a spectacolului ortodox.

          Sfântul Ioan Gură de Aur a fost, se ştie, unul dintre marii cărturari ai ortodoxismului, un mare scriitor poet şi opera sa îl situează cum iar bine se ştie, printre părinţii ortodoxismului. Scrisorile lui vestite sunt de o rară frumuseţe literară şi folozofică, sunt un model epistolar şi sunt înscrise printre cele mai inspirate pagini ale unei istorii literare a genului.

          Alegerea textului şi adaptarea lui pentru scenă în acest spectacol mi s-a părut fericită pentru debutul unui teatru cu activitate permanentă într-un spaţiu ortodox de anvergura, de rezonanţa şi de vibraţia cărturărească, aşa cum este spaţiul Arhiepiscopiei Râmnicului.

          În aceeaşi foaie program se spune, de asemenea:

,,Acest spectacol ortodox inedit îşi doreşte să evoce importanţa pe care o are duhovnicul în viaţa fiecăruia dintre noi şi să aprindă în sufletele spectatorilor dorinţa de a-L căuta neîncetat pe Dumnezeu şi de a-L recunoaşte pe El în toate împrejurările acestei vieţi.’’

Eu aş adăuga, vorbind despre spectacolul de teatru, că m-am aflat în faţa unei reprezentaţii emonţionante cu adevărat prin sinceritatea interpretării ,,scrisorilor’’ de către actriţa Ana Calciu de la Teatrul Bulandra. Regia austeră a lui Marian Popescu a fost cât se putea de adecvată pentru ca interpretarea actoricească să fie slujită într-un cadru, de asemenea adecvat, şi nu mai puţin emoţionant prin simplitatea lui.

Cele cincizeci de minute ale acestei reprezentaţii au fost cu adevărat de teatru şi publicul prezent în frumoasa ,,Sală Iosif Episcopul’’ a Centrului Cultural ,,Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica’’ a fost realmente cucerit şi cred că fiecare spectator a plecat îngândurat nobil, receptând aşa cum merita nobila iniţiativă.

N-am făcut o cronică teatrală, nici nu se putea spune mai mult decât am spus, pentru că era destul şi era important să subliniez valoare unui experiment care, dacă se va impune aşa cum mi s-a promis că va fi servit cu devotament şi voinţă, va reprezenta o insulă spirituală cu virtuţi contagioase în universul ortodox românesc.

Mă simt dator  să mai adaug, dacă nu voi fi considerat orgolios, că această reprezentaţie mi-a amintit emoţia trăită la debutul Teatrului Foarte Mic pe care l-am creat pe lângă Teatrul Mic în timpul direcţiei mele, aici. Mi-a fost de ajuns să cred în acest experiment de la Râmnic şi m-am bucurat să văd în sală şi pe directoarea Teatrului Ariel din Râmnicu Vâlcii, ea însăşi creatoare şi slujitoare a unui teatru mic dar cu ecouri semnificative şi nu numai pe plan naţional. Şi sper din partea regizoarei Doina Migleczi solidaritate cu experimentul de la Arhiepiscopia Râmnicului.

*

P.S.: Salutul adresat Premierei despre care am vorbit mai sus se întemeiază şi se motivează şi pe o tradiţie pe care această reprezentaţie o continuă tradiţie pe care istoriografia nu o va putea ignora, dimpotrivă. Cât ar fi ea de scurtă în timp, se cuvine măcar reamintită.

          Aşadar la Bistriţa ctitorie a Boierilor Craioveşti, care puneau şi Banul Craiovei şi care au consolidat şi o dinastie – Basarabii – înscăunându-l domn şi pe un fiu al ei Neagoe Basarab, la Bistriţa, la Mănăstirea Bistriţa, leagăn al cărţii româneşti religioase şi de limbă română, în multe clipe ale istoriei, lumina faptului de cultură naţională a strălucit binefăcător şi ca o şcoală domnească.

          Puţini ştiu în ziua de azi, chiar foarte puţini, că la Mănăstirea Bistriţa, acolo unde la mijlocul veacului al XX-lea funcţiona şi o şcoală liceală prestigioasă Liceul Monahal de fete alese din lumea nevoiaşă şi pregătite cărturăreşte dar şi gospodăreşte pentru întemeierea unei familii puternice prin exemplul ei iradiind moralitate, spirit gospodăresc, nobilă şi instruită dedicare îngrijirii şi educării copiilor, la această Mănăstire Bistriţa, rectitorită de Domnitorul Barbu Ştirbei, în timpul Stăreţiei Maicii Olga Gologan – model de femeie, om de cultură şi deopotrivă monah implicat în viaţa societăţii, a existat cu grija şi în direcţia împătimită de cultură a Maicii Olga Gologan un teatru tânăr pe scena căruia s-au jucat în interpretarea elevelor din clasele superioare ale liceului şi a unor profesoare chiar, şi cu sprijinul artistului profesionist Constantin Popian, un repertoriu de înaltă ţinută. Teatrul ocrotit la Mănăstirea Bistriţa a oferit spectacole în comunele judeţului, în oraşele lui mici şi sigur, în Râmnicu Vâlcea.

          Mă gândesc că Arhiepiscopia de azi ar putea pune la cale un studiu monografic al acestui teatru, întemeietor al tradiţiei de care am vorbit.

          A urmat o păguboasă linişte, rezultat al vitregiei timpului dar şi al unui conservatorism la fel de păgubos, cred eu, alimentat de conservatorismul neoşist, rezultat al unei viziunii restrictive în raporturile Bisericii noastre cu societatea şi în aprecierea devotamentului faţă de rigorile canonice care a făcut ca şi după experienţa teatrului de la Bistriţa să se manifeste cu o circumspecţie şi o grije pe care eu aş numi-o înduioşătoare, ca să fiu elegant.

Anul trecut însă, an premergător comemorării la nivel naţional de către Biserica Ortodoxă a Martiriului Brâncovenesc, Arhiepiscopia, atunci sub cârja Arhiepiscopului Gherasim al Râmnicului, a binecuvântat un ,,Triptic spiritual-cultural’’ desfăşurat la Mănăstirea Hurezi, care a cuprins un Simpozion Internaţional cu participări înalt ortodoxe şi ecumenice din Grecia, Franţa, Anglia, Germania şi a unor iluştri istorici academicieni români, consacrat „Jertfei creştine şi sacrificiul uman în Europa medievală şi premodernă”.

În al doilea rând ,,Tripticul spiritual-cultural’’ a cuprins un spectacol de teatru în curtea interioară voevodală a Mănăstirii Hurezi în care s-a jucat, în decor natural, cu o luminaţie teatrală de excepţie, un compendiu adăugit din piesa lui Nicolae Iorga ,,Brâncoveanu’’. Regia acestui spectacol inedit şi insolit a aparţinut Prof.univ. Grigore Gonţa din linia întâia a regiei româneşti de astăzi, interpretarea rolului principal a fost realizată magistral de marele actor al Teatrului Naţional I.L.Caragiale, Costal Constantin, care mai înainte dăduse viaţă rolului Ştefan cel Mare din ,,Apus de soare’’ de Delavrancea.

 Alături de Costel Constantin au jucat actori ai Teatrului Ariel însoţiţi permanent la repetiţii şi reprezentaţie de doamna regizoare Doina Migleczi. Spectacolul a fost filmat profesionist şi el există pe compact-disc, filmarea şi cpmpact-discul fiind realizate de o casă profesionistă.

În sfârşit a treia ipostază a Tripticului Spiritual Brâncovenesc a constituit-o, după spectacol, un concert de muzică corală şi vocal-simfonică cu un repertoriu din care au făcut parte şi ,,Balada populară Brâncoveanu’’ şi celebra lucrare ,,Ave Maria’’. Corul şi interpretările s-au datorat colaborării cu Arhiepiscopia Curţii de Argeş. Acest triptic s-a realizat printr-o colaborare de ansamblu cu Fundaţia Naţională pentru Civilizaţie Rurală ,,Nişte ţărani’’ şi Arhiepiscopia Râmnicului reprezentată atunci de Episcopul–Vicar Prof.univ.dr. Emilian Loveşteanul, care a asigurat şi tipărirea în volum a lucrărilor simpozionului în Editura Arhiepiscopiei.

Iată, astfel, cum s-a întemeiat o tradiţie şi cum ea prinde viaţă nouă astăzi prin spectacolul comentat la începutul blogului şi realizat sub coordonarea I.P.S.Varsanufie – Arhiepiscopul Râmnicului.