O vizită şi mai multe mesaje

Vizita Papei Francisc în România, la două decenii distanţă de cea istorică a lui Ioan Paul II, este prin locurile pe care le cuprinde programul – Bucureşti, Şumuleu Ciuc, Iaşi şi Blaj – plină de mesaje.

La Bucureşti, episcopul Romei onorează autorităţile civile şi Biserica Ortodoxă majoritară. Dacă protocolul de stat este oricum acelaşi, adaptat după importanţa şi greutatea oaspetelui, ceea ce pregăteşte BOR este mai mult decât protocolar. Imaginea lui Francisc, singur, în catedrala de la Sofia, nu se va repeta pe Dealul Mitropoliei. Dimpotrivă. În ciuda divergenţelor dogmatice, ierarhia românească, în frunte cu Patriarhul Daniel, îl va primi pe urmaşul lui Petru cu toată cinstea care i se cuvine. Ceea ce va înfuria, invariabil, pe ultraşii noştri pravoslavnici.

La Şumuleu, loc de pelerinaj pentru catolici, mai ales pentru cei maghiari, Francisc va trebui să evite confiscarea naţionalistă a momentului, să lanseze un mesaj de convieţuire paşnică şi să aducă aminte că în structura catolică, adică universală, a Bisericii nu îşi au locul particularităţile exacerbate. Sper că autorităţile civile ale statului român vor preîntâmpina o eventuală demonstraţie de şovinism, aşa cum mai sper că ierarhia latină va şti să ţină în frâu un posibil discurs al resentimentului. Va fi un test de loialitate la un secol de unitate a României.

La Iaşi, accentul va fi pus pe comunităţile catolice de rit latin, întâlnirea cu tinerii şi familiile readucând pe agendă tematica referendumului de anul trecut. Da, acel referendum boicotat de tot felul de starlete şi figuri publice gata să ne înveţe cum este cu moralitatea şi toleranţa. Dincolo de disputele teologice multiseculare care le despart, Ortodoxia şi Catolicismul nu negociază cu modernitatea nici definiţia familiei naturale, nici importanţa căsătoriei, nici dreptul la viaţă, din primul moment şi până în ultima clipă. Suntem, ortodocşi şi catolici, de partea darului lui Dumnezeu.

La Blaj, beatificarea celor şapte episcopi greco-catolici reprezintă un fapt eclesial care ne poate inspira şi pe noi, ortodocşii. Am avut la rândul nostru nu puţini ierarhi, preoţi, călugări, monahii, profesori de teologie şi laici care au mărturisit până la capăt, cu preţul vieţii pământeşti, credinţa în Hristos. Aşadar, nu este vorba despre o „concurenţă” în suferinţă, ci de un parcurs bisericesc diferit. Mă aştept, în consecinţă, ca ierarhia greco-catolică să salveze momentul de graţie prin sobrietate, lăsând în urmă polemica sterilă şi stupidă a primilor ani de libertate.

Bine aţi venit în România, Sanctitate!