Spiritualitate

articolul anterior articolul urmator

Panortodoxia

10
29 Apr 2014 22:45:29
Radu Preda

Conflictul din Ucraina, nesiguranţa din Transnistria, dubla jurisdicţie bisericească din Moldova – toate aceste situaţii de criză nu au cum să nu interogheze conştiinţa istorică a teologiei Bisericii majoritare din regiune.

Întâi de toate, legat de ceea ce se petrece sub ochii noştri în Ucraina, asistăm la un război fratricid. Două popoare care se revendică din Ortodoxie şi care au în comun un parcurs milenar fac uz de arme, se detestă reciproc cu violenţă, acuzându-se, în cele din urmă, de trădare. Aceasta are în vedere „Sfânta Rusie”, un concept central al discursului slavofil de secol 19 şi după aceea. Mesajele patriarhilor Chiril al Moscovei şi Filaret al Kievului (nerecunoscut canonic!) sunt elocvente pentru ce înseamnă nefasta întâlnire dintre teologie şi ideologie.

Apoi, impasul în care ne aflăm contrazice masiv o prejudecată larg răspândită tocmai pentru că induce impresia de a înţelege repede, fără efort, un context care reclamă totuşi multă ştiinţă de carte, un simţ al realităţii şi contactul nemijlocit. Aşadar, prejudecata în cauză sună pe scurt astfel: Rusia este centrul unei lumi ortodoxe care se întinde de la Sofia la Belgrad şi de la Bucureşti la Helsinki sau Tallinn, dar care este deopotrivă prezentă la Kiev, Minsk sau Chişinău. În această logică, ceea ce se petrece zilele acestea ilustrează un plan politico-teologic.

Nimic mai fals! Centrele amintite sunt la o privire mai atentă cât se poate de variate. Ortodoxia nu este un sos care leagă tradiţii, limbi, culturi, sensibilităţi şi mentalităţi distincte, unificându-le cu forţa. Numitorul comun nu suspendă diferenţele specifice. Din fericire. Pentru că, înţelegându-se doar ca unealtă a dorinţei de expansiune geografică, Ortodoxia ar compromite nu doar caracterul dat, dar ar ignora chemarea ei oikumenică deopotrivă. Or, frumuseţea credinţei celei adevărate rezidă tocmai în permanentul balans între local şi universal.

Cine mizează aşadar pe revigorarea panortodoxie ca enunţ geostrategic se află de două ori în greşeală: politică şi teologică. Prima este cea mai evidentă: avem ţări majoritar ortodoxe membre ale UE, altele candidate şi câteva care nu vor face parte niciodată din acest proiect. A doua este nu mai puţin gravă: chestiunea unităţii ortodoxe nu se pune în termenii dominaţiei. Moscova nu este azi relevantă spiritual pentru că diriguitorii ei lumeşti sunt în posesia bombei atomice. Criteriul care ne adună este doar puterea rugăciunii. Singura acceptată!

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

10 Comentarii

Taunul 77
29.04.2014, 22:55:51

Din paleta mijloacelor si instutiilor de propaganda destul de larga aflata la dispozitia Kremlinului, Biserica Ortodoxa Rusa, ce geme de kgb-isti in sutana mai abitir decat surata din Romania de securisti in sutana, ocupa un loc de cinste. Prin refuzul de a acorda autocefalie Bisericilor Ortodoxe din statele devenite independente odata cu destramarea URSS-ului, BO Rusa nu face decat sa le reaminteasca acestora ca in continuare "lumina vine de la Rasarit" si ca cel putin eclesiastic, sunt tot sub papucul Moscovei. De dorit sa revina si politic.

+6 (10 voturi)
Paun Al
30.04.2014, 01:03:44

Asta nu arata decat ca Biserica nu este "Mireasa lui Hristos", nu il are pe Hristos si invatatura sa in prim plan , mai presus de interesele meschine ale oameniloa , lae societatilor, ale statelor, ale Cezarilor... E destul de evident ca BO Rusa e "mireasa lui Putin"...)) si "ocuparea sfanta' a teritoriilor vecine Rusiei a fost si este o dogma de baza.

+3 (9 voturi)
David Craiu
30.04.2014, 10:44:21

@ Al.Păun,interesantă coincidență BORusă ...BORomână -:) Oare or mai fi și alte asemănări ?

-5 (9 voturi)
x cogito ergo sum
30.04.2014, 12:20:01

La ucraineni e mai fain se scrie prescurtat BOU

-8 (8 voturi)
x cogito ergo sum
30.04.2014, 09:12:47

Domnule Preda vi se pare ca ortodocsii rusi si ucraineni fiecare cu armele in maini si inimile clocotind de ura unii impotriva celorlalti au vreo legatura cat de mica cu crestinismul adevarat ? Ati citit Biblia si stiti mai bine decat altii ca iubirea dintre crestini este factorul cel mai important ca asta ii deosebeste fundamental de cei ce sunt de alte religii false .Cine zice ca este crestin dar este in stare sa i-a arma si sa-l ucida pe altul ca el care se crede tot crestin in realitate nu este crestin fiindca nu are nimic in comun cu Cristos care este iubire .

0 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (10)

Modifică Setările