Spiritualitate

articolul anterior articolul urmator

VIDEO Pelerinii au coborât religia în stradă. Mirel Bănică, antropolog al religiei: „Pelerin nu este egal întotdeauna cu credincios caricatural şi habotnic“

65
14 Oct 2016 14:44:01
Autor: Alexandra Şerban, Mircea Barbu, Ionuţ Benea
Creştinii au participat miercuri, 12 octombrie, la pelerinajul "Calea Sfinţilor"; Foto: Inquam Photos
Creştinii au participat miercuri, 12 octombrie, la pelerinajul "Calea Sfinţilor"; Foto: Inquam Photos

„Fericiţi cei curaţi cu inima, aceia vor vedea pe Dumnezeu“, stă scris pe icoana Sfintei Parascheva. Cu acest mesaj în minte, românii se încolonează, ritualic, către Iaşi să o prăznuiască pe Sfântă. Pelerinajul, cu tradiţie de zeci de ani, se află azi la apogeu. Mărirea sa are o explicaţie banală: într-o lume sufocată de profan, mai avem nevoie şi de sacru – iar, pentru cine le caută, minunile există şi durează mai mult de o zi.

Lilioara Cârcu (56 de ani) a înfruntat ploaia şi vântul rece de miercuri seara, alături de marea de pelerini care s-a adunat la moaştele Sfintei Parascheva de la Iaşi. Merge în rând, sfios şi candenţat, iar privirea îi trădează un pic din smerenia cu care ia parte la unul dintre cele mai mari evenimente religioase din România. „Mi-am dorit foarte mult să ajung la Cuvioasa Parascheva. N-am mai fost, e prima dată când vin“, mărturiseşte femeia. A venit special pentru pelerinaj de la Viena, acolo unde locuieşte cu familia de mai bine de un deceniu. „Am aşteptat acest pelerinaj cu cea mai mare nerăbdare, aşa cum ar aştepta un copil o jucărie. Ceea ce am simţit aici e deosebit. Simţi o uşurare, un ajutor, ca şi cum cineva te ridică.“ Lilioara Cârcu vorbeşte domol, în grai moldovenesc, iar faţa i se luminează ori de câte ori pomeneşte numele Sfintei. De fapt, pentru ea, pelerinajele au devenit o obişnuinţă, un eveniment firesc. Totuşi, nu se consideră „un pelerin profesionist“. „Am fost în mai multe pelerinaje. De trei ori la părintele Arsenie Boca, pe muntele Caraiman şi în zona Olteniei. Am fost şi la Ierusalim de trei ori, începând cu 2010“, povesteşte ea.

Lilioara Cârcu (foto dreapta) crede cu tărie în puterea pelerinajului şi susţine că i s-au întâmplat multe lucruri bune de când frecventează locurile sfinte. „Am fost la părintele Arsenie şi mi-am dorit foarte mult un apartament. Am fost la el în aprilie şi în august am primit apartament. În următorul an, am fost din nou şi m-am rugat pentru un loc de muncă. L-am primit.“ Dacă pelerinajele trecute au fost mai mult pentru ea, anul acesta şi-a dedicat rugăciunile pentru copiii săi, pe care speră să-i vadă aşezaţi la casele lor cât mai curând. Înainte de a se pierde în marea de pelerini de pe străzile Iaşiului, Lilioara mărturiseşte – cu aceeaşi privire blândă şi cu bucurie pe chip – că săptămâna petrecută la Iaşi „cu greu poate fi descrisă în cuvinte“, dar şi-o va aminti toată viaţa ca pe „ceva deosebit“. Atât. E suficient. Lilioara este împăcată.

Un fapt religios cu spectru larg

Povestea Lilioarei Cârcu nu se deosebeşte cu mult de cele ale celorlalte mii de pelerini din jurul ei. Sărbătoarea Sfintei Parascheva strânge, anual, până la un milion de enoriaşi. Este un fenomen religios care a pătruns spiritele cuvioase de pe tot teritoriul ţării şi a răzbătut chiar dincolo de graniţe. Vin oameni din Austria, din Canada, din Italia, Spania şi Franţa şi se închină în faţa moaştelor Sfintei, pe care le consideră făcătoare de minuni. Acest fapt religios, care uneşte ortodocşii de pretutindeni, are toate datele unui fenomen naţional: în perioada pelerinajului, CFR Călători suplimentează garniturile trenurilor care circulă spre Iaşi, cu plecare din cele mai mari oraşe ale ţării, Poliţia şi Jandarmeria mobilizează în jurul Mitropoliei din Iaşi mii de angajaţi, în apropierea rândului format de pelerini sunt montate spaţii de prim-ajutor medical, iar autorităţile locale se îngrijesc de cazarea şi hrănirea vizitatorilor. Pentru şase zile, Iaşiul devine neîncăpător. Iar dincolo de aceste detalii organizatorice, evenimentul atrage şi atenţia unor oameni chitiţi să facă un profit cât se poate de lumesc: politicienii găsesc acum şansa de a-şi arăta latura umană şi umilă în faţa electoratului, posturile media se străduiesc să descopere poveşti senzaţionale despre vindecări miraculoase, iar micii vânzători ambulanţi îşi găsesc, la începutul sezonului rece, ultimii muşterii. Aşa merg lucrurile.

Mi-aduc aminte, în 2008, când coada a fost blocată mai multe ore de sosirea unor oameni politici. Iar rândul e ca un animal viu, se cumulează, duduie ca o locomotivă. Se tot adunau pelerini şi, la un moment dat, o pelerină nu a mai rezistat şi în faţa camerelor de televiziune a ridicat mâna în aer şi a spus: «Sfânta Parascheva nu e a Bisericii, nu e a oamenilor politici, nu e a Iaşiului, e a noastră – a pelerinilor!» – Mirel Bănică, cercetător în domeniul antropologiei religiei

Pelerinii au coborât religia în stradă

În peisajul social larg, reportajele de la pelerinajul la Sfânta Parascheva includ, invariabil şi inevitabil, observaţii despre vreme – e frig şi plouă, se lasă ceaţa şi bate vântul de înţepenesc oasele –, iar când nu se vorbeşte despre cele sfinte, tot vremea contează, căci constanta dezbaterilor este agentul termic – într-un an se scumpeşte, în altul întârzie ori este distribuit inegal. Vremea capricioasă a mijlocului de toamnă, este, de fapt, parte integrantă a pelerinajului de la Iaşi. Aşteptarea în rând, ore în şir, fie ploaie, fie vânt, înfruntarea tuturor nevoilor trupeşti este o Golgotă mică şi personală a fiecărui creştin. Drumul către mântuirea sufletului prin suferinţă fizică. Căci sensul pelerinajului trece dincolo de finalitatea imediată – închinarea scurtă în faţa rămăşiţelor pământeşti ale Sfintei Parascheva – este mai degrabă o îmbrăţişare colectivă, o manifestare publică a sentimentului religios. „Pelerinajele, printre altele, sunt şi un fenomen de religiozitate populară. Religiozitatea populară e liberă. Mi-aduc aminte, în 2008, când coada a fost blocată mai multe ore de sosirea unor oameni politici. Iar rândul e ca un animal viu, se cumulează, duduie ca o locomotivă. Se tot adunau pelerini şi, la un moment dat, o pelerină nu a mai rezistat şi în faţa camerelor de televiziune a ridicat mâna în aer şi a spus: «Sfânta Parascheva nu e a Bisericii, nu e a oamenilor politici, nu e a Iaşiului, e a noastră – a pelerinilor!»“, a explicat pentru „Weekend Adevărul“ Mirel Bănică, antropolog al religiei şi autor al volumui „Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană“.

Identitatea de pelerin

Foto: Creştinii se pregătesc temeinic înainte de a se aşeza la coada spre moaştele Sfintei Parascheva

O parte din opinia publică, care priveşte de la mare distanţă rândurile de pelerini, îi etichetează drastic şi categoric pe aceştia: nişte habotnici şi îndoctrinaţi religios. La o apropiere confortabilă, vecină cu empatia, se constată că lucrurile nu stau tocmai aşa. Într-adevăr, recunoşti pelerinul de departe. O radiografie generală a pelerinilor este realizată de Mirel Bănică în „Nevoia de miracol“: sunt gros îmbrăcaţi, cu fulare, eşarfe şi căciuli ori batice groase, trase bine peste urechi, zgribuliţi în veste matlasate. Poartă adesea genţi, rucsacuri şi sacoşe de plastic şi, uneori, dacă sunt mai prevăzători, scaune pliabile, de camping. Totuşi, dacă fizic pot fi uşor identificaţi, spiritual sunt foarte diferiţi. „Pelerinajul este un fenomen care are o aşa mare varietate, atât de multe culori, atât de multe forme de declinare, încât e greu să faci portretul pelerinajului standard, al pelerinului standard. Eu mă feresc de exprimări de genul: pelerinul român are vârsta cutare, e femeie, are sau n-are studii“, explică Mirel Bănică. Unii vin şi se roagă pentru sănătate şi familie, alţii pentru căsătorii reuşite, iar alţii pentru succese materiale. Unii au găsit în religie ultimul refugiu, doborâţi de greutăţile vieţii, în timp ce alţii fac din pelerinaj un eveniment aparte, care doar îi scoate din rutina zilnică. Asta e, pelerinii aceştia nu sunt o masă amorfă, care gândeşte, simte ori iubeşte la fel.

O nevoie înăbuşită prea mult

Pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva nu este o activitate de dată recentă. Încă din secolul al XVII-lea, de când racla sa a fost depusă la biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, în timpul domnitorului Vasile Lupu, oamenii veneau şi i se închinau. Practica a tot continuat, chiar şi în anii comunismului, când deja se conturase o masă de oameni destul de mare, care treceau pe sub ochii autorităţilor – vezi Doamne, atee – şi i se rugau Sfintei. Totuşi, fenomenul a luat proporţii la jumătatea anilor ’90, după ce, pe 13 octombrie 1996, au fost aduse pe pământ românesc moaştele Sfântului Andrei, cel care ar fi creştinat spaţiul românesc. În 1997, deja se strângeau oamenii cu zecile de mii şi apăreau ştiri despre zilele de pelerinaj. „Programul serbărilor cuprinde manifestări religioase şi culturale la care vor fi prezente înalte feţe bisericeşti, dar şi personalităţi politice: Sanctitatea Sa Bartolomeu I – Patriarhul Ecumenic, IPS Nicodimos – Mitropolitul de Patras, înalţi ierarhi din Poltava, Kiev şi Moscova, preşedintele Emil Constantinescu şi ex-regele Mihai“, scria „Adevărul“ din 10 octombrie 1997. Românii se bucurau că-şi puteau trăi public, făţiş sentimentele religioase, înăbuşite zeci de ani de dictatura comunistă.


Foto: La racla Sfintei Parascheva se adună oameni mulţi, cu mic, cu mare.

După aceea, şi prăznuirea Sfintei Parascheva aduna, de la an la an, tot mai mulţi pelerini. În anii 2000, s-a ajuns la un apogeu al manifestării religioase. „Autorităţile locale aşteaptă sosirea la Iaşi a aproximativ 1,5 milioane de pelerini. Cea mai importantă slujbă religioasă va avea loc duminică, când va fi canonizat Sfântul Ierarh Petru Movilă, prima canonizare săvârşită într-o biserică ortodoxă din România“, scria „Evenimentul zilei“, în 10 octombrie 2002. Erau zile mari de sărbătoare, iar oamenii invadau străzile din Iaşi. Apăreau şi primele reportaje care ironizau situaţia pelerinilor. „Primăria Iaşi a oferit 50.000 de sarmale pelerinilor“, titra „Evenimentul zilei“ pe 15 octombrie 2002. „Veniţi cu întreaga familie, dotaţi cu sacoşe sau chiar saci, sute de oameni s-au îngrămădit, călcându-se în picioare, la poarta primăriei pentru a prinde o porţie cât mai mare din mult promisa pomană municipală“, continuau reporterii.

Pentru România acestor ani, pelerinajele sunt esenţiale pentru înţelegerea ei şi sunt un răspuns al societăţii noastre la schimbările profunde, brutale, de după ’90. Nu întâmplător pelerinajele au venit acum. Răspund unei nevoi de miracol în viaţa oamenilor. Răspund unei nevoi de sens. Societatea noastră nu mai dă sens existenţei cotidiene. – Mirel Bănică

În aceeaşi măsură în care românii avuseseră nevoie de un moment special în care să-şi elibereze inhibiţiile spirituale, mass-media găsise de cuviinţă să exploateze cât mai colorat evenimentele. Până în anii 2006-2008, numărul pelerinilor s-a stabilizat la aproximativ 1 milion, iar mass-media a continuat să caute minunile din viaţa oamenilor, să surprindă fiecare gest neaoş al vreunui pelerin, să sancţioneze nepriceperea autorităţilor.

„Fiecare pelerinaj are viaţa lui. Cred că pelerinajele tradiţionale sunt stabilizate, poate chiar în uşoară pierdere de viteză. Pentru România acestor ani, pelerinajele sunt esenţiale pentru înţelegerea ei şi sunt un răspuns al societăţii noastre la schimbările profunde, brutale, de după ’90. Nu întâmplător pelerinajele au venit acum. Răspund unei nevoi de miracol în viaţa oamenilor. Răspund unei nevoi de sens. Societatea noastră nu mai dă sens existenţei cotidiene. Le putem ironiza, le putem prezenta aşa cum vrem noi, putem critica instituţia Bisericii, dar poate ar fi mai bine să le înţelegem mai profund, din interior, pentru că, vrem sau nu, ortodoxia este unul dintre identificatorii noştri naţionali“, explică Mirel Bănică.

Liberi de orice constrângeri externe, pelerinii vor continua să vină la Iaşi, şi la anul, şi peste doi ani şi întotdeauna. Media va aştepta mereu a doua venire a pelerinajului din mijlocul lui octombrie, iar credincioşii vor continua să spună în văzul tuturor că o minune nu vine niciodată singură. Aşa merg lucrurile. 

 

Mirel Bănică, cercetător în domeniul antropologiei religiei

„Pelerin nu este egal întotdeauna cu credincios caricatural şi habotnic“

 

Reporterii „Weekend Adevărul“ au discutat cu Mirel Bănică (44 de ani) (foto), autorul volumului „Nevoia de miracol: Fenomenul pelerinajelor în România contemporană“, despre frenezia naţională care s-a născut în jurul moaştelor Sfintei Parascheva. Mirel Bănică a văzut multe în ultimii ani, de când participă cu religiozitate la diversele pelerinaje de pe cuprinsul ţării: şi la Iaşi, şi la Bucureşti, şi la Prislop, şi la Nicula. Aşadar, vorbeşte din dubla sa postură – de pelerin experimentat şi de cercetător cu ochi agil – şi conturează un tablou complex, cu tuşe subţiri, din interior, al celui mai mare eveniment religios al lunii octombrie. 

„Weekend Adevărul“: Domnule Bănică, în pelerinaje se merge o singură dată în viaţă sau este mai degrabă o activitate ritualică, cu un anumit grad de dependenţă?

Mirel Bănică: Pelerinajul e ca zborul cu avionul: unii zboară o viaţă întreagă şi spun ce bine şi rapid este, iar alţii se urcă o singura dată în avion, sunt zgâlţâiţi zdravăn la 10.000 de metri altitudine, apoi jură că nu mai pun niciodată piciorul într-un avion. Cred că ştim cu toţii cazuri de genul acesta. Sunt oameni care merg în pelerinaj şi prind gustul, le place atmosfera, socializarea, le place chiar mâncarea, cu toate că presa ridiculizează de foarte multe ori acest aspect al hranei rituale. Puţini oameni se duc de capul lor la pelerinaje, e un act ritual care se învaţă. Unora le place şi continuă să se ducă toată viaţa lor. Altora – nu, spun că nu li se potriveşte. Un lucru care ar trebui ştiut, am subliniat asta în cartea „Nevoia de Miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană “ (Polirom, 2014): pelerinajele din lumea creştină sunt acte oarecum separate de Biserică. Adică „pelerin“ nu este egal întotdeauna cu „credincios caricatural şi habotnic“. Sunt oameni care participă adesea la pelerinaje, dar nu merg prea des la biserică. Dar nici cei care merg des la Biserică nu sunt caricaturali... Vedeţi ce greu este?
 
Am putea spune că pelerinajul la Sfânta Parascheva nu ar avea, totuşi, aceeaşi amploare dacă nu ar fi completat de sărbători laice, cum sunt Sărbătorile Iaşiului?
Nu, Sărbătorile Iaşiului sunt de dată destul de recentă, durează de 25 de ani. Pelerinajul e un fenomen universal, vechi cât creştinismul. E unul dintre stâlpii practicii religioase. Pelerinaje există şi în Islam, în India hindusă, în lumea catolică, există pelerinaje în forme sublimate chiar şi la protestanţi. Sărbătorile Iaşiului sunt, într-adevăr, legate de pelerinaj, prin dimensiune turistică. Eu cred că pelerinajul de la Iaşi contribuie la PR-ul acestui oraş, reface în exterior imaginea sa. Iaşiul s-a schimbat spectaculos în ultima vreme – priviţi doar zona pietonală şi cea a Catedralei Mitropolitane, o minune restaurată recent, acolo unde oamenii se pot plimba liber. Ce nevoie este de astfel de zone pietonale şi la Bucureşti!
 
„Satul românesc moare“
Când aţi început să mergeţi în pelerinaj, aveaţi intenţia să faceţi o cercetare academică. Dar aţi revenit dintr-o nevoie personală?
Într-adevăr, am pornit la început în pelerinaje foarte sceptic. Nu ştiam ce mă aşteaptă. Eram chiar puţin speriat de amploarea fenomenului. Dar subiectul m-a cucerit, pentru că dincolo de stereotipurile pe care le vehiculează mass-media, dincolo de ironia asta subţire sau mai grosieră, de baba de care râdem, cea care se împiedică şi „pupă moaşte“, dincolo de toate acestea, am descoperit în pelerinaje o imagine fără fard a unei Românii adevărate.
 
Foto: În volumul „Nevoia de miracol: Fenomenul pelerinajelor în România contemporană“, Mirel Bănică radiografiază zeci de pelerinaje 
 
Aţi găsit România simplă, profundă?
Nu neapărat simplă, pentru că pelerinajele ca agregate sociale sunt foarte sofisticate, dar am dat peste o formidabilă radiografie a României. În pelerinaje îţi dai seama de schimbările sociale profunde care s-au întâmplat în ţara asta în ultimii 20-25 de ani. Îţi dai seama de suferinţele pe care le are această ţară, cum ar fi starea precară de sănătate, îmbătrânirea satelor, depopularea prin migraţie etc..
 
Cum?
Sunt din ce în ce mai puţini pelerini de la sate, dintr-un motiv foarte simplu: satul românesc moare. Iar pelerinii de tip nou, cei care vin de la oraş, au un alt tip de comportament religios. Par mai superficiali, mai grăbiţi, nu mai au răbdarea ţăranului de altădată. Nu că aş idealiza acum ţăranul român. Dar pelerinajul se schimbă aşa cum se schimbă şi România. Am citit un studiu al unor cercetătoare din Franţa venite prin anii ’90 la Iaşi. Acolo este menţionat faptul că atunci când seara era friguroasă, ţăranii prezenţi la pelerinaj aprindeau focuri mici pe străzile din jurul Mitropoliei – un lucru de neimaginat în ziua de astăzi, dar confirmat şi mie de „vechii“ pelerini.
 
Cine sunt şi ce caută pelerinii
Care este rolul pelerinajului? Pentru ce merg oamenii acolo?
E foate greu să ştii ce gândesc cu adevărat oamenii care vin în pelerinaj. Şi o spun ca un om care, fără a face un merit din asta, a trecut prin zeci de pelerinaje şi a stat sute de ore la rând. Nu ştii de ce vin, pentru că nu poţi pătrunde în abisul sufletului. Unii au motivaţii spirituale profunde, sunt credincioşi practicanţi, simt pelerinajul în fiecare fibră a corpului, iar pelerinajul face parte din acea paletă de ritualuri pe care ei trebuie să le îndeplinească pentru a fi buni creştini. Alţii vin din scopuri pur turistice – pentru că întotdeauna pelerinajul a fost asociat cu turismul. Alţii vin ca formă de socializare, ceea ce eu numesc „pelerinii de la scara B“. „Dacă doamna Popescu şi doamna Ionescu merg la Iaşi, de ce nu am merge şi noi, fetelor?“ Iar „fetele“ au undeva la 65-70 de ani. Sau pentru că „Primarul dă Autocarul“. Dar, odată ce oamenii au ajuns la Iaşi lucrurile încep să intre într-o altă logică. Toţi devin pelerini. Sunt şi oameni care au grave probleme de sănătate, pentru care niciun tratament nu mai merge, sau care au suferit evenimente traumatizante. Au nevoie de miracol, dar acesta nu vine la comandă, din păcate. Tocmai pe aceşti oameni, mass-media din România îi ignoră. Ei ar trebui trataţi cu mai mult respect.
 
Dincolo de toate aceste categorii, aţi întâlnit şi persoane care veneau doar pentru a bifa prezenţa?
Da, evident. Aceştia ar fi ceea ce eu numesc „pelerinii-maratonişti“. Ei trebuie să meargă la cât mai multe pelerinaje pe an şi fac lucrul acesta dintr-un motiv relativ simplu. Întotdeauna a existat şi un orgoliu al pelerinului. Hagialâcul, hagiul, cum se spunea pe vremuri. Poate de aici vine şi plăcerea oamenilor de a fi supuşi imaginii televizate. De multe ori media se preface că discută cu pelerinii, dar imaginea lor este complet distorsionată şi falsă după aceea. Masa pelerinilor e văzută ca o gloată care se înghesuie spre racle cu un scop destul de imprecis, cu gură unsă de sarmale. Ei bine, pelerinii ştiu bine că televiziunea le deformează imaginea, în general, şi cu toate acestea, acceptă prezenţa ei. Răspunsul l-am aflat la Mănăstirea Nicula şi, parţial, la Prislop. Pelerinul vrea să arate că a fost acolo, că a îndurat frigul şi foamea. Spre deosebire de pelerinajele catolice unde poţi obţine certificate dacă doreşti, la noi, singura dovadă că „am fost acolo“ devine afirmaţia familiei sau vecinilor: „Te-am văzut la televizor, la ştiri!“.
 
Aţi observat şi oameni care poate că ies din peisajul-clişeu al pelerinajului? Poate un corporatist, poate un punker?
Da, spre surprinderea mea – la început, pentru că acum nu mai sunt surprins deloc – am întâlnit şi mulţi tineri în jurul a 30 de ani, în general femei. Se vede că lucrează în corporaţii, sunt doctori, au profesiuni liberale etc. Aceşti pelerini sunt diferiţi, au un comportament şi gesturi studiate, clare. Sunt îmbrăcaţi aparte, funcţional, de parcă ar cuceri Vârful Moldoveanu! În goretex (n.r. – material special impermeabil), cu bocanci, cu rucsăcei cool. Discursul lor este unul bricolat, jumătate religios, jumătate „energie“ şi dezvoltare personală. Mă opresc aici, nu doresc să generalizez şi nu am studiat în mod deosebit acest aspect.
 
 

„Jos, spre locul spre care mă îndreptam eu, miroasea urât a sulf, a pucioasă“

Aţi strâns tot felul de poveşti în pelerinajele la care aţi participat. Ne puteţi relata câteva întâmplări care v-au rămas în minte? Sau minuni despre care discutau ceilalţi pelerini?
Eu nu pot să judec dacă a fost sau nu miracol, doar oamenii bisericii pot s-o facă. Miracolele în Ortodoxie sunt libere, poţi să crezi sau nu în ele. Nu avem comisii medicale de validare, ca la Lourdes. Am să vă povestesc ceva ce nu am să uit niciodată, pentru că m-a impresionat foarte mult. Acum trei sau patru ani, am stat lângă un domn de o vârstă incertă, care avea capul secţionat. Avea o privire stranie, o privire caldă şi aeriană în acelaşi timp. Te şi atrăgea, te şi înspăimânta puţin. M-am apropiat şi l-am întrebat ce a păţit. Mi-a spus că a fost oţelar în perioada comunistă. S-a rupt un cablu de la o oală de turnare, iar o parte din acel cablu i-a tăiat parţial cutia craniană. Omul a fost în comă profundă timp de două sau trei săptămâni. În acest timp, la un moment dat, s-a văzut ca o frunză uscată care cădea prin aer, lent. „Jos, spre locul spre care mă îndreptam eu“, a continuat domnul, „miroasea urât a sulf, a pucioasă. Sus, era o lumină albă, puternică, uneori trandafirie. Eu mă îndreptam spre jos. «Asta e, o să ard, sunt doar o frunză», mi-am zis. Dar la un moment dat, apare o femeie în alb, parcă plutea, mă ia în palmă şi-mi spune: «Tu nu te mergi azi acolo». Eu cred că a fost Sfânta Paraschiva. Când m-am trezit, am văzut cum medicii tocmai mă deconectau de la aparate“. Nu ai cum să nu ţii minte o asemenea poveste. Acum, fiecare cititor înţelege ce vrea. Eu am zeci de asemenea poveşti. Este partea frumoasă şi cea mai grea a meseriei mele.
    


Situaţia pelerinajelor în România: la Iaşi s-a stabilizat, la Prislop creşte

 
Pelerinajul la Sfânta Parascheva a devenit un fenomen naţional. De ce credeţi că s-a creat în jurul acestei Sfinte şi nu al altora?
E un cumul de factori. Acest pelerinaj e foarte vechi. Dacă citim „Zodia Cancerului sau vremea Ducăi-Vodă“ a lui Mihail Sadoveanu, o să vedem o descriere excelentă a acestui pelerinaj: mirosul de tămâie, zgomot, busuioc, mulţimi etc. Parcă ar fi ieri şi nu acum câteva sute de ani. Pelerinajul de la Iaşi s-a dezvoltat aşa de mult pentru că, la mijlocul anilor ’90, a fost adus la Iaşi capul Sfântului Andrei, care este un identificator naţional foarte puternic, patronul României. De asemenea, în aceeaşi perioadă, ortodoxia revenise în spaţiul public după ani buni în care cuvântul „biserică“ nu a existat sau era strecurat doar din când în când de un preot bărbos cu sabia la brâu, în filmele de propagandă ale lui Sergiu Nicolaescu. Pelerinajul a avut o perioadă de apogeu în jurul anului 2000. Acum cred că pelerinul de la Iaşi s-a stabilizat. Un alt factor este că Sfânta Parascheva este o sfântă întreagă, se vede foarte clar că e o sfântă care are o formă de femeie, şi oamenii sunt foarte atenţi la aceste aspecte, sunt atraşi de aspectele antropomorf-arhetipale. Al treilea aspect pe care eu îl identific este că îi ajută şi le regenerează resursele de credinţă. Furnizează un sens în viaţă unora dintre noi, mai ales celor loviţi de căderea bruscă a comunismului.
 

Foto: La mormântul părintelui Arsenie Boca este un pelerinaj fără sfârşit
 
Ce se întâmplă în acele ore cât se aşteaptă la coadă?
Tot ceea ce nu se vede la televizor (râde).
 
Daţi-ne un exemplu.
În general, oamenii sosesc în grupuri de 6-12 persoane. Dacă timpul de aşteptare este foarte lung, cel care sprijină pelerinul este grupul, forţa grupului îl poartă mai departe. Mănâncă, citesc, unii mai şi cântă. Cântă pricesne, cântece populare religioase, dar mai puţin la pelerinajul de la Iaşi, mai degrabă în Nicula sau Prislop. Discută subiecte neaşteptat de banale legate de viaţa lor cotidiană. E firesc, sunt oameni, nu sfinţi. În schimb, atunci când se ajunge în zona zero, lângă raclă, toţi intră intr-o stare specială, sub influenţa sacrului, uneori paralizant.  
 
Un pelerinaj continuu: la Prislop
Putem spune că pelerinajele constituie un fenomen în creştere? Şi care ar fi explicaţia?
Repet, marile pelerinaje – Iaşi, Bucureşti, Nicula – s-au stabilizat. Numărul de pelerini este aproape constant. Mi-e greu să-l estimez, poate la 200-300.000 de persoane, dar nu mai avem acele uriaşe adunări publice din 2004-2005. Mi-amintesc că prin acea perioadă, am stat 20 de ore la rând la pelerinaj la Iaşi. În schimb, apare un fenomen foarte interesant şi neprevăzut şi anume pelerinajul de la Prislop, care de 2-3 ani este într-o creştere neobişnuită. Pelerinajul acesta, centrat în jurul figurii charismatice a părintelui Arsenie Boca, mai prezintă o caracterstică interesantă, şi anume că s-a permanentizat: iarnă, vară, weekend sau nu, oamenii merg acolo. La Iaşi şi la Bucureşti, avem date fixe, în octombrie,  pe14 şi 27. Din păcate, acest pelerinaj de la Prislop nu este suficient studiat, dincolo de mediatizarea în exces. Şi creşte, pelerinajul de la Prislop creşte, iar odată cu el şi întrebările şi provocările legate de religiozitatea populară, procesele de canonizare în modernitate etc. Dar e un mare noroc şi o mare şansă faptul că Prislopul există.
 

„Mass-media nu mai transmite mesaj religios, ci creează autoritate religioasă“

 
Care ar fi motivaţia pentru care atât de mulţi oameni vin în pelerinaj? Se poate vorbi de un efect de turmă?
Eu i-aş spune, mai degrabă, „contaminare emoţională“. Dacă toţi prietenii tăi spun că au fost la Prislop şi le-a plăcut şi s-au simţit bine, încerci şi tu acest lucru. Mai avem şi dimensiunea turistică. Să nu uităm că pelerinajele oferă un soi de turism spiritual unor oameni care nu au făcut turism niciodată în viaţa lor. Ţăranul român – care mai supravieţuieşte doar la Muzeul Ţăranului Român, în publicitatea pentru iaurt şi în capul hipsterilor – iertaţi-mă – nu avea noţiunea de  turism. Avea animale, o gospodărie, porumbul necules pe câmp. Acum am întâlnit organizatori care merg prin sate şi propun pelerinaje la Prislop sau la Sfânta Parascheva cu microbuzul, pentru o sumă acceptabilă chiar şi pentru ei. De scurtă durată, foarte important. Asta e mica lor parte de bucurie, devin şi ei puţin turişti. De ce plecăm în vacanţă, la urma urmei? Pentru că rupem cotidianul, colorăm această existenţă apăsătoare, măcar pe durate mici.
 
Joacă şi mass-media un rol în această contaminare emoţională?
Mass-media joacă un rol uriaş, evident. Există această ortodoxie de tabloid, care s-a dezvoltat foarte mult în ultima vreme. Efectele ei nu le putem măsura. De ce? Pentru că propagă un amestec de religiozitate populară şi de căutări superficiale pe Google, gen „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul – nu tăiem obiecte rotunde sau nu folosim cuţitul“. În satul de altădată, gesturile asociate sărbătorii erau foarte bine fundamentate ritualic, mitologic, se înscriau în ciclul naturii. Marea problemă este – şi asta se observă în întreaga Europă – următoarea: mass-media nu mai transmite mesaj religios, ci creează autoritate religioasă. Intră deci în concurenţă cu Biserica, care deţine de facto monopolul acesteia. „Ce trebuie să faci, ce nu trebuie să faci la pelerinaj. Ce se face, ce nu se face de Crăciun.“ Am obosit să tot citesc astfel de titluri. Fenomenul religios e mult mai complicat şi complex decât „tai sau nu pepeni în ziua de Sf. Ioan Botezătorul“ şi incidentele legate de maşinile cu care se plimbă ierarhia ortodoxă. Dar acesta este viitorul şi secularizarea asociată via internet.
 
„Europa supravieţuieşte aici“
Există, totuşi, şi oameni care vin la pelerinaje fără să fie interesaţi de actul religios în sine, ci mai mult de activităţi conexe.
Pelerinajele au produs mereu sume foarte mari de bani din comerţul articulat în jurul pelerinajului, la noi şi peste tot în lume. E clar că toate pelerinajele atrag tot felul de oameni, foarte inventivi când vine vorba de resurse. Presa din Iaşi e plină în această perioadă de ştiri de genul „doi falşi călugări“. Ne amuză pe toţi, însă, în ceea ce priveşte impostura religioasă, pelerinajele nu sunt fabrici de sfinţi. Dacă s-ar duce în pelerinaje doar nişte oameni perfecţi din punct de vedere religios ar fi ceva înspăimântător. Pelerinajele sunt pentru fiecare. Biserica e obligată să-i primească pe toţi. Să le acorde o şansă. Sună puţin teologic, dar chiar aşa este. Mai departe, e problema lor ce fac cu viaţa şi cu existenţa lor.
 
Ce lucruri v-au displăcut în timpul pelerinajelor la care aţi participat?
Mă îngrijorează această tendinţă a autorităţilor civile şi religioase de a „disciplina“ excesiv pelerinajele. De a le da un caracter cât mai oficial. Una este gardul şi prezenţa jandarmilor, necesari din cauza maselor de oameni, dar alta este această dorinţă de ordine peste măsură. Vânzătorii ambulanţi de busuioc, de lumânări, de icoane etc., toţi fac parte din viaţa pelerinajului, îi dau o notă aparte, specifică, de bucurie şi sărbătoare. La polul opus, nu se face nimic sau aproape. La Prislop, numărul de pelerini este uriaş, iar autorităţile locale nu-şi dau mai mult silinţa pentru confortul pelerinilor, inclusiv aspecte legate de gestiunea deşeurilor şi de toalete.
 
Dar ce v-a impresionat pozitiv?
Cuplurile mixte formate din românii plecaţi la muncă în străinătate, soţia fiind în general româncă. Vin la pelerinaj împreună cu soţul italian, neamţ sau spaniol ca la o resursă identitară, motiv de mândrie şi speranţă. Iar eu stau şi îi privesc de departe, cu emoţie, spunându-mi că de fapt Europa supravieţuieşte aici, printre noi, cu noi, la frontierele sale. Nu doar geografice, ci şi spirituale. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

65 Comentarii

Nirolf
14.10.2016, 15:31:35

Credinta muta muntii . Preacredincioasa Lilioara Carcu , 56 de ani isi dorea un apartament , a mers la parintele Arsenie Boca in aprilie si in august a pus ghiara pe apartament . Anul urmator isi dorea un loc de munca a mers din nou si l-a obtinut . Preacuviosul Liviu Dragnea n-a mers nici la parintele Boca nici la Sfanta Parascheva , dar si-a dorit mult un domeniu imens si la obtinut . Acum isi doreste din toata fiinta o garsoniera . Sper ca Sfanta DNA sa-i implineaca dorinta .

+11 (17 voturi)
alexandru biris
14.10.2016, 16:12:47

Nirolf Marturisesc ca de mult timp n-am mai ras citind un comentariu. Mai nou comentariile (in general nu ale tale) pe acest forum sunt tot mai anoste. Bravo. Acum la subiect. Dlui ,,mare,, cercetator, sau ce-o fi Domnia Sa, ii spun ca daca Europa inseamna ,,coada,, la moaste atunci eu personal nu as vrea sa locuiesc in acea Europa. Sunt credincios. Cred in ,,institutia,, pelerinajului, pentru ca pelerinajul este o puternica forma de marturie crestina, numai ca noi asa mesteri cum suntem, am pervertit (ma scuzati) si aceasta forma, de celebrare a credintei prin pelerinaj, dandu-i o tenta aproape frivola, ca sa nu spun vulgara. Pelerinajul este un drum al credintei, este o asceza, o purificare, toate acestea implinite prin participarea la spovada si euharistie. Cati dintre pelerinii nostri, (sarmanii de ei) dupa ce depun atatea jertfe si indura, caldura, frig si ploaie, pentru a sta la coada, participa cu adevarat si la banchetul euharistic, prin spovada si impartasanie? Numeric, foarte putini. Asa ca dle ,,cercetator,, totul este suflare de vant. Insa vina nu este a pelerinilor, ci a acelora care promoveaza astfel de ,,pelerinaje,, puternic mediatizate si transformate intr-un (aproape) circ televizat. Daca am fost prea rau va rog sa ma iertati. Merit chiar si eu o a doua sansa.

+4 (10 voturi)
Adrian Foangă
14.10.2016, 16:16:16

Lilioara Carcu are nevoie sa creada in ceva, ok, nicio problema, femeia are nevoie de justificari supranaturale pentru ceea ce se intampla in viata ei... dar cand va avea un necaz va zice ca "asa a vrut D-zeu". Problema apara cand popii profita de chestiile astea si incep sa contoleze turma... aici ar trebui ca statul sa puna niste limite.

-1 (7 voturi)
Marcus
14.10.2016, 15:51:06

Pelerinajele la DNA ar trebui sa se incheie crestineste cu un canon de cativa ani la Jilava si steregerea lor definitiva din randul "sfintilor" politicii romanesti. Dar, cum credinciosul roman cu drept de vot e iertator, acestia sunt alesi iar si iar...

+4 (10 voturi)
m lupascu
14.10.2016, 16:01:43

- criminalii din 89 ne-au dus in urma cu un mileniu - 996 anul primei cruciade si a primului pelerinaj organizat la un astfel de nivel

-3 (5 voturi)

Vezi toate comentariile (65)

Modifică Setările