Pledoarie pentru Isus, în cărţile lui Brant Pitre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei cărţi dedicate lui Isus, semnate de Brant Pitre,„Misterul Cinei de pe urmă, Isus şi rădăcinile iudaice ale Euharistiei“, „Fiul lui Dumnezeu?. Pledoarie pentru Isus“, „Isus Mirele. Cea mai frumoasă poveste de dragoste a tuturor timpurilor" sunt de citit în aceste zile de Paşte care sărbătoresc Învierea Domnului.

Autorul Brant Pitre (n. 1975), căruia Editura Humanitas i-a publicat aceste titluri, este profesor la Seminarul Notre Dame din New Orleans, Louisiana, unde predă un curs despre Sfintele Scripturi. Şi-a luat doctoratul la Universitatea Notre Dame din Indiana, cu o temă privitoare la legăturile dintre Noul Testament şi iudaismul antic, şi a rămas la această universitate ca profesor asociat. Întreprinde frecvente turnee de conferinţe având ca temă principală Euharistia şi rădăcinile ei în tradiţia iudaică antică. Este autorul mai multor cărţi, între care Jesus, the Tribulation, and the End of the Exile (2005), Jesus and the Jewish Roots of the Eucharist (2011, trad. rom. Misterul Cinei de pe urmă: Isus şi rădăcinile iudaice ale Euharistiei, Humanitas, 2016), Jesus the Bridegroom (2014), Jesus and the Last Supper (2015), The Case for Jesus: The Biblical and Historical Evidence for Christ (2016) (trad. rom. Fiul lui Dumnezeu? Pledoarie pentru Isus, Humanitas, 2017).

Vă prezentăm câteva fragmente din trei cărţi care se bucură de traduceri deosebite la Editura Humanitas.

Imagine indisponibilă

"Misterul Cinei de pe urmă, Isus şi rădăcinile iudaice ale Euharistiei" (Traducere de Monica Broşteanu)
Cuvânt înainte de Scott Hahn

În ultimii ani, creştinii de pretutindeni redescoperă originile iudaice ale credinţei lor. Iar între riturile creştine, Paştele, sărbătoarea Învierii Domnului, are cele mai puternice legături cu religia vechilor evrei. Brant Pitre şi-a propus să elucideze această legătură răspunzând unor întrebări precum: Cum arăta sărbătoarea Paştelui în vremea lui Isus? Ce aşteptau evreii de la Mesia? Ce a urmărit Isus prin instituirea Euharistiei? Şi, mai presus de toate, ce a vrut să spună Isus prin cuvintele: „Acesta este trupul meu… Acesta este sângele meu“ şi prin misterul frângerii pâinii? Subtil cunoscător al Bibliei şi al interpretărilor tradiţionale, evreieşti şi creştine, ale Sfintelor Scripturi, autorul aruncă o nouă lumină asupra Cinei de pe urmă, analizând vorbele şi gesturile lui Cristos în cadrul iudaismului din secolul I şi subliniind adevărata revoluţionare a credinţei pe care a inaugurat-o.

„Cartea de faţă ne oferă o incursiune fascinantă în istoria religioasă a poporului ales, în care eşecul împlinirii destinului uman a fost reparat şi depăşit de o revelaţie şi o pedagogie divină care să-i permită omului să-şi redobândească demnitatea. Ele evocă situaţii de viaţă cu valoare paradigmatică, instituţii, gesturi semnificative care, mai apoi, se cristalizează într-o liturgie cu forţă eliberatoare. Cina de pe urmă luată de Isus Cristos cu ucenicii săi este o astfel de liturgie. Celebrarea ei nu doar reaminteşte un eveniment din trecut, ci, prin frângerea pâinii şi prin oferirea cupei cu vin, actualizează Jertfa de sine a Mântuitorului astfel încât rodul ei eliberator se perpetuează de-a lungul veacurilor“, apreciază Tarciziu Şerban.

FRAGMENT

"Isus a privit Cina cea de taină ca pe un nou Paşte. Din perspectiva sa, nu era, prin urmare, o masă obişnuită. Nu era nici măcar un ospăţ de Paşte obişnuit. Isus ştia, asemenea altor evrei din vechime, că Scripturile au prevestit că, într-o bună zi, Dumnezeu avea să-şi izbăvească iarăşi poporul într-un nou exod. Şi cunoştea, probabil, tradiţia rabinică potrivit căreia Mesia avea să vină în noaptea de Paşte. Era, de bună seamă, convins că, pentru a exista un nou exod, trebuia să existe un nou Paşte. Şi tocmai acest lucru a decis să-l înfăptuiască la Cina de pe urmă.
Prin urmare, în acea noapte, Isus nu a sărbătorit doar Paştele iudaic. Ca mult aşteptatul Mesia al lui Israel, ca Slujitorul pătimitor care avea să-şi dea viaţa pentru „mulţi“ (Isaia 53, 10–12), Isus a reconfigurat Paştele în jurul pătimirii sale. Refuzând să bea al patrulea potir până în clipa morţii de pe Cruce, El a unit Cina de pe urmă cu jertfa propriei sale morţi. Iar poruncindu-le ucenicilor să repete cele făcute de El în Cenacol, a voit să perpetueze acest nou Paşte – jertfă şi ospăţ – prin veacuri. Prin aceste acţiuni, a pus în mişcare noul exod. De acum, nu mai contează carnea mielului de Paşte înjunghiat în Egipt, ci propriul său trup şi sânge care vor fi aduse jertfă pe cruce. Isus a acţionat ca gazdă a Paştelui mesianic, deoarece s-a văzut pe sine ca Mesia. S-a oferit ca jertfă, pentru că s-a văzut pe sine ca mielul de Paşte.
În cursul vieţii sale, Isus va fi văzut zeci de evrei executaţi pe cruce de către romani. Ştia ce fel de moarte îi aştepta pe aceia care intrau în conflict cu autorităţile de la Ierusalim.
Şi văzuse, probabil, mii de miei de Paşte scoşi din Templu pe cruci de lemn. Ce a făcut ca acest Paşte să fie diferit nu a fost faptul că a fost jertfit un miel. Asta se întâmpla în fiecare an. Ce a făcut ca acest Paşte să fie diferit nu a fost nici măcar faptul că cineva a fost executat. Şi asta se mai întâmplase. Ce a făcut ca acest Paşte să fie diferit a fost faptul că Isus s-a identificat pe sine ca „mielul fără meteahnă“ a cărui viaţă va fi dată pentru a-i izbăvi pe alţii de moarte (Exod 12, 1–6). El s-a identificat cu mielul lui Dumnezeu al cărui „trup“ trebuie jertfit şi mâncat „pentru viaţa lumii“ (Ioan 6, 51).

Fiul lui Dumnezeu?, Pledoarie pentru Isus (Traducere de Tatiana Niculescu)
Postfaţă de Robert Barron, episcop auxiliar de Los Angeles

„Această carte porneşte de la o singură mare întrebare: A pretins Isus Nazarineanul că e Fiul lui Dumnezeu? Trebuie să atrag atenţia de la început că nu e o pledoarie exhaustivă. Nu e nici o pledoarie adresată specialiştilor, deşi, în note, îi citez pe mulţi dintre ei. Creştini, evrei, musulmani, agnostici sau atei – indiferent de orientarea religioasă –, dacă aţi dorit vreodată să judecaţi singuri dovezile biblice şi istorice privitoare la Isus, atunci această carte vi se adresează.“ (Brant Pitre)

„Isus îşi întreabă la un moment dat prietenii apropiaţi: «Cine zice lumea că sunt Eu?» Şi de atunci până în zilele noastre această întrebare primeşte nenumărate răspunsuri: un profet, un învăţător remarcabil, o întruchipare a lui Ioan Botezătorul, Mesia, un vizionar, un făcător de minuni, o figură mitică... Teolog erudit, Brand Pitre îşi pune credinţa la încercare cu fiecare nouă carte. În Fiul lui Dumnezeu? Pledoarie pentru Isus, investigaţia sa în lumea iudaică a secolului întâi se construieşte ca un roman poliţist în jurul întrebării: Cine zice Isus că este El? Care sunt dovezile, motivele şi argumentele care îi conferă identitatea de Fiu al lui Dumnezeu? Această carte scrisă de un om care-şi trăieşte credinţa deopotrivă cu nelinişte şi pasiune se citeşte pe nerăsuflate şi se adresează oricui e curios să-l descopere (din nou) pe Isus", subliniază Tatiana Niculescu.

Isus Mirele. Cea mai frumoasă poveste de dragoste a tuturor timpurilor (Traducere de Tatiana Niculescu)

Care să fie cea mai frumoasă poveste de dragoste a tuturor timpurilor? O poveste care rezistă tuturor încercărilor, trădărilor şi părăsirilor.
Cine este acest Dumnezeu care ia chipul Mirelui mistic? Despre ce nuntă e vorba? La ce petrecere îşi invită Isus prietenii? În sfârşit, cum se poate trăi o viaţă religioasă cu bucuria şi dăruirea unui ospăţ nupţial? Brant Pitre este un maestru al aventurilor spirituale în textele consacrate ale creştinismului şi un neîntrecut arheolog al secolului inaugurat de naşterea lui Cristos. Scrisă cu simplitatea înţelepciunii erudite, pe înţelesul oricui, această carte îl surprinde, îl încântă şi îl pune pe gânduri pe cititorul dornic să înţeleagă Scripturile. (Copyright fragmente Editura Humanitas)

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite