Remobilizarea Bisericilor în calitate de actor global

În principiu, numai pentru această simplă propoziţie, după dogmă, s-ar merita anatema! Biserica, ar spune teoria BOR în frunte cu Prea Fericitul său Patriarh, nu are a se băga în ale politicii, nu este interesată decât de procedeele cele mai eficiente pentru mântuirea sufletelor dreptcredincioşilor.

Ce ne interesează este apariţia, în planul marilor jucători (acolo unde, din nefericire, nu se aude vocea ierarhilor noştri şi nu am auzit pomenindu-se vreodată de vreo luare de poziţie într-atât de interesantă încăt să fie reluată în dezbaterile globale), a unor mesaje care devin, foarte rapid, neaşteptat de politice şi de implicate în realitatea mişcărilor tectonice geo-politice. Prevăd oare o implicare reală a Marilor Biserici în desfăşurarea evenimentelor, presupun o decizie de influenţare a mersului lucrurilor prin introducerea în ecuaţiile şi aşa excesiv de complicaţie, a unui factor cu potenţial exploziv enorm, cel al credinţelor religioase? Să fie, după cum sugerează unele elemente ale acestei intervenţii venite totdată din lumea catolică cât şi din cea ortodoxă, mai degrabă dorinţa disperată de a reaminti existenţa unor scări de valori legate de moştenirea identitară comună a creştinismului, aflată acum sub atac direct în anumite părţi ale lumii musulmane?

Toate interpretările pot fi în mod egal valabile. Fiecare în parte. Există argumente pentru susţinerea fiecăreia dintre teze. Dar impresia mea este că se transmite un mesaj de o urgenţă extremă, întrucâtva similar celui lansat, în zadar, de către Papa Benedict al XV-lea în 1914, atunci când neluat în seamă de nimeni, anunţa că, odată cu intrarea în război, Lumea se pregăteşte de propia sa sinucidere. Cauza o vedea în desacralizarea căreia îi era martor neputincios, tot astfel cum este şi actualul Papă Francisc, vorbind şi el, cu nedisimulată tristeţe existenţială, despre nevoia unei Europe bătrâne şi bolnave de a-şi regăsi identitatea.

Sigur, lista pe care o enumeră este lungă, nu o mai repet, desigur aţi citit discursul în cauză. Mă opresc însă asupra apelului său - acesta cu adevărat urgent şi tragic - de a salva comunităţile creştine din Orientul Apropiat, cele care sunt acum ameninţate de extincţie totală prin moarte violentă din partea extremiştilor ucigaşi ai Islamului fundamentalist. Apelul nu este nou, l-a mai lansat odată aproape în termeni identici cu prilejul vizitei lui Vladimir Putin la Vatican. Numai că, de data asta, îl pune în contextul unei idei mai largi, foarte complexe, care poate amorsa o discuţie explozivă despre viitorul Europei. Atenţie la ce a spus Papa Francisc când a chemat  oamenii să lucreze împreună pentru ca Mediterana să nu devină un cimitir! Sigur, referinţa imediată, cea explicitată, era la posibilitatea de a se obţine un echilibru just al politicilor de imigraţie în ceea ce este confruntarea continuă cu nevoia de salvgardare a identităţii europene care, cel puţin tradiţional, rămâne cea dată de rădăcinile sale iudeo-creştine.

Numai că adăugirea este cu adevărat dramatică deoarece se referă la cea mai mare tragedie a creştinătăţii contemporane şi la stupefianta lipsă de răspuns a ceea ce socotim noi lumea civilizată.

Sigur că există acţiuni militare justificate de nevoia de a opri actele teroriste şi extensia lor mai mult decât probabilă către zona continental-europeană.

Nu putem să nu aducem aici aminte de numeroasele nedreptăţi şi persecuţii care lovesc zilnic minorităţile religioase, în special cele creştine, în diverse locuri ale lumii.  Comunităţi şi persoane sunt obiectul unor violenţe barbare: alungate din casele şi ţările lor; vândute drept sclavi; ucise, decapitate, crucificate şi arse de vii, în tăcerea ruşinoasă şi complice a multora

Acuzaţie directă, dar şi început de justificare a unei dimensiuni spirituale a ceea ce ar trebui să însemne încercarea de salvare a spaţiului de origine al creştinismului, adică exact arealul în care acum se succed masacre după masacre şi unde comunităţile creştine sunt obligate să părăsească în grabă locaţii multi-milenare ocupate una după alta de fanaticii Statului Islamic.

Întâmplător sau nu, este exact mesajul foarte dur şi urgent pe care îl posta zilele trecute Mitropolitul Hilarion din Volokolamsk, preşedintele Departamentului relaţiilor extrene ecleziastice ale Patriarhatului de la Moscova.

Nici un fel de obiectiv politic îndepărtat nu poate justifica înarmarea unor ucigaşi, a celor care iau ostatici şi a extremiştilor. Din cauza destabilizării întregului Orient Mijlociu, încurajată din exterior, creştinii din anumite ţări sunt ameninţaţi de nimicirea completă. Suntem deosebit de neliniştiţi să vedem  că amploarea exodului este în creştere în fiecare lună. Creştinii, cei care sunt populaţia de origine a acestei regiuni, sunt forţaţi să-şi părăsească locuinţele, sub ameninţarea cu moartea. Chiar şi în taberele de refugiaţi nu se pot simţi în siguranţă, confruntându-se cu discriminarea, ameninţările şi răpirile.

Vom vedea oare această discuţie şi pe lista subiectelor abordate în cadrul vizitei Papei Francisc din Turcia? Foarte posibil, deoarece atât Vaticanul cât şi Moscova îşi pun mari speranţe într-un posibil rol al Turciei în stoparea evoluţiei incredibil de agresive a Statului Islamic. Dificil, dar nu şi imposibil deoarece, astfel, Turcia îşi mai poate păstra în ochii comunităţii internaţionale una dintre puţinele cărţi câştigătore care i-au mai rămas, mai ales acum, când recentele afirmaţii ale Preşedintelui Erdogan prinvind rolul şi locul femeii în societate par să indice o îndepărare masivă de valorile europene...

Dar, între timp, dacă informaţiile noastre sunt corecte, se multiplică exponenţial canalele de contact între Vatican, Moscova şi reprezentanţii bisericilor Orientului pentru conturarea a ceea ce se anunţă de către unele surse drept APELUL MILENIULUI CREŞTIN - chemarea comună a bisericilor şi statelor de tradiţie şi identitate creştină pentru o acţiune imediată, comună, împotriva unei ameninţări ce va fi carcaterizată drept una îndreptată împotriva fundamentelor noastre identitare.

Recitiţi vă rog, în această cheie posibilă, recentul discurs al Papei Francisc şi cele câteva documente de poziţie ale Patriarhatului Rus pe teme internaţionale.  Sigur, nu este singura cheie posibilă. Dar, cu siguranţă, din punct de vedere politic, poate deschide căi foarte interesante pentru ceea ce pare să fie preludiul unor mişcări neaşteptate pe scenele europene: cultivarea reacţiei identitare.

Nu vă întreb, nu mă întreb, de ce oare ierarhii Bisericii noastre ortodoxe şi autocefale nu s-au implicat într-o problemă atât de gravă. Poate există o raţiune, cea legată, vorba aceea de demult, de neamestecul în treburile interne. Căci, de ce nu, e posibil ca fiecare să fie, în mintea unora, cu Hristosul său.  De unde, titlul corect care ar fi trebuit să fie, acum văd, Remobilizarea unor biserici pentru cruciada creştină....