Romantismul carnivor. Despre naţionalismul ştiinţific

Citesc consternat că istoricul Ioan-Aurel Pop a fost reales preşedinte al Academiei Române. Nu-mi vine să cred ce se întîmplă.

Dl Pop este un naţionalist pentru care orice ocazie e bună să spună ceva protocronist. Toate declaraţiile, expunerile şi scrierile sale emană o viziune de secol al XIX-lea care se pretinde a fi eminescian, coşbucian sau iorgian dar e numai desuet şi patetic. Deşi faptul că refuzase să fie candidatul la preşedinţie din partea AUR îi conferă o bilă albă, situaţia spirituală nu se schimbă deloc.

Se vede cu ochii liberi cum o Europă întunecată se ridică peste ruinele celeilalte. Mai mult, începe s-o ia din loc şi să şuiere. Şi chiar aici, în Europa centrală fusese cîndva un Havel, un Danilo Kis, un Michnik. Spiritualitatea lor s-a stins cu totul. În acest context, numai de academicieni naţionalişti nu avem nevoie. 

Sigur, nu contest votul democratic. Mă uimeşte faptul că un om de o asemenea factură are atîţia votanţi. Sperasem că „la noi” nu se va întîmpla asta: nu vor ajunge oameni de un romantism carnivor, ca să zic aşa, în poziţii importante.

Dar se pare că naţiunile, ca şi oamenii, adoră să trăiască împotriva lor înşişi. În România, e numai delăsare — în alte ţări, e ideologie. Dar una de alta nu e la o distanţă chiar aşa de mare încît să ne liniştim.