Sfânta Maria „de toamnă“ şi principiul inegalităţii

La mulţi ani tuturor Mariilor şi Mărioarelor, de Sfânta Maria („mică“ sau „de toamnă“)! Cadoul meu e un mic fragment din C.S. Lewis în care acesta ne aminteşte cum, la un moment dat, istoria omenirii s-a redus la un singur punct – mic precum vârful unei suliţe: o tânără evreică aflată în rugăciune.

Nouă, cu presupoziţiile noastre democratice şi aritmetice, ne-ar fi plăcut aşa de tare şi ne-am fi aşteptat ca toţi oamenii să pornească de la un nivel de egalitate în căutarea lui Dumnezeu. Avem în minte imaginea unei mari reţele de drumuri centripete care vin din toate direcţiile, cu oameni bine dispuşi, care vor toţi să spună acelaşi lucru, şi care se apropie, din ce în ce mai mult, toţi odată. Cât de departe şi de surprinzător se află, la extrema opusă, istoria creştină!

Un singur popor ales din întreaga lume; acel popor este purificat şi e pus la încercare, din nou şi din nou. Unii sunt pierduţi în deşert înainte de a ajunge în Palestina; unii rămân în Babilon; unii devin nepăsători. Întreaga istorie se îngustează şi iar se îngustează, până când, în cele din urmă, ajunge la un singur punct, mic precum vârful unei suliţe – o tânără evreică aflată în rugăciune. La asta s-a redus întreaga natură omenească înainte ca Întruparea să aibă loc. Foarte diferit de ceea ce ne aşteptăm noi, dar, desigur, deloc diferit de ceea ce ne prezintă Natura drept modul de lucru al lui Dumnezeu.

Universul este un loc surprinzător de selectiv şi de nedemocratic unde, dintr-un spaţiu aparent infinit, o porţiune relativ mică e ocupată de materia de orice fel. Dintre toate stelele probabil că doar una are planete [asemănătoare cu Pământul]; dintre toate planetele probabil doar una poate să susţină viaţa organică. Dintre animale doar o singură specie este raţională. Selecţia aşa cum o vedem în natură, şi risipa înfricoşătoare pe care aceasta o implică, pare un lucru oribil şi nedrept, după standardele noastre omeneşti.

Dar selecţia din istoria creştină nu e deloc una de acest fel. Poporul care este ales e, într-un fel, ales în mod inechitabil pentru o onoare supremă; dar este şi o povară supremă. Poporul lui Israel ajunge să-şi dea seama că suferinţele sale sunt cele care salvează lumea. Chiar dacă, în societatea omenească, poţi vedea cum această inegalitate oferă oportunităţi pentru toate soiurile de atitudini tiranice şi servile.

Şi totuşi, pe de altă parte, poţi vedea cum ea oferă oportunităţi pentru unele dintre cele mai bune lucruri la care ne putem gândi – modestie, şi bunătate, şi plăcerea incomensurabilă a admiraţiei. (Nu pot să-mi imaginez cum ai putea să supravieţuieşti plictiselii unei lumi în care nu te-ai întâlni niciodată cu cineva mai deştept, sau mai frumos, sau mai puternic ca tine. Până şi mulţimile care adulează jucătorii de fotbal şi starurile de cinema sunt deasupra aspiraţiei către o astfel de egalitate!)

Ceea ce istoria Întrupării pare să facă este să arunce o nouă lumină asupra unui principiu deja prezent în Natură, şi să arate, pentru prima oară, că acest principiu al inegalităţii nu este nici bun, nici rău. Este o temă comună pe care o regăsim atât în ceea ce este bun, cât şi în ceea ce este rău în lumea naturală, şi încep să-mi dau seama cum ea ar putea să supravieţuiască şi să fie una dintre frumuseţile supreme într-un univers restaurat.

(C.S. Lewis, The Grand Miracle; traducerea îmi aparţine; link-urile către eseul complet, ilustrat, le găsiţi aici şi aici.)