Spiritualitate

articolul anterior articolul urmator

Treimea profană şi Sfânta treime (IV)

34
18 Dec 2015 12:04:27
Tudor Cătineanu

Actuala structură tripartită a Puterilor Statului – Legislativă, Executivă, Judecătorească- ne sugerează o comparare a ei cu Sfânta Treime, din Religia creştină. Comparaţia merge pe distincţia pe care Mircea Eliade o face între Sacru şi Profan, în cartea cu acelaşi nume. Comparaţia poate fi legitimată şi sociologic, adică de cercetările privind încrederea oamenilor în diverse instituţii.

De ani buni de zile, dar şi mai recent, primul loc este ocupat de Armată, pe locul al doilea venind Biserica, dincolo de specificul ei confesional. Pe ultimele locuri, cu mici variaţii de la un an la altul, stă Parlamentul, relaţia acestuia cu celelalte două Puteri înregistrând o adevărată odisee, una în care Ulise este încă pe drum. Probabil că Ulise, în varianta românească de azi, este în situaţia în care s-a legat de catarg ca să nu se arunce în mare, sub vraja cântecului, dar nu cel al sirenelor, ci al sonorităţii banilor, aceştia fiind „Ochiul dracului” în Religia creştină.  

În Religia creştină, Sfânta Treime este alcătuită din Tatăl, Fiul, Sfântul Duh, iar cele trei entităţi cereşti se află într-o relaţie cu totul specială. Au fost necesare câteva secole de dispute teologale, pentru a se ajunge la soluţia optimă. Dar, pe această temă, se putea şi se mai  poate cădea şi azi în două erori, numite şi erezii. Una este erezia „monarhiaţionistă”, în care una dintre cele trei entităţi cereşti devine dominantă, celelalte două rămânând subalterne. Opusă ei, este erezia „poliandristă”, în care cele trei entităţi devin autonome, încât unitatea lor, adică însăşi unitatea lui Dumnezeu, este periclitată. Prima erezie echivalează cu o întoarcere la Monoteismul iudaic, în care Iehova este unitar, dar este şi unic, adică singular, dacă nu chiar singuratic, atunci când poporul său nu îl mai ascultă. A doua erezie echivalează cu o întoarcere la Politeism, fie el al elinilor, al romanilor, sau al altor popoare. Teologia creştină a ajuns la o soluţie finală, sau la un corolar, numit şi „Dogma Sfintei Treimi”. Potrivit acestei Dogme, Dumnezeu este doar Unul, dar are trei Ipostaze, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Marele nostru teolog, Dumitru Stăniloae, înlocuieşte cuvântul „ipostaze”, cu „ipostasuri”, cel de al doilea cuvânt sugerând ideea de „persoană”. Deşi, soluţia finală este unitară, sau este aceeaşi, totuşi, în Ortodoxie şi în Catolicism, ea capătă accente care conduc către o fisură, pe care am putea să o numim şi o „rană în corpul creştinismului”. Învăţatul nostru ardelean, Gherontie Cotorea, la sfârşitul veacului al XVIII-lea, vorbea despre patru puncte de divergenţă între catolici şi ortodocşi, în interpretarea Dogmei Sfintei Treimi, puncte sau articole pe care el le numea „articuluşuri de price”. Filosofia Religiei distinge, în oricare Religie, trei elemente esenţiale: Mitul (deci viziunea, concepţia), Instituţia (adică Biserica, la creştini) şi Ritualurile (înscrise între botez şi prohod). Acum, dacă la nivel de Mit, care este pur spiritual, ortodocşii vorbesc despre „Duhul Sfânt”, la catolici, acesta este numit  „Spiritul Sfânt”. Iar la nivelul ritualului, ortodocşii îşi fac cruce cu mâna de la Dreapta la Stânga, în timp ce catolicii şi-o fac invers, adică de la Stânga la Dreapta. Deci, Stânga şi Dreapta au, mai întâi, o semnificaţie anatomică (două picioare,două mâini, doi ochi, două urechi), dar ele mai au şi alte semnificaţii, între care se înscriu atât cea religioasă, cât şi cea politică. Ne sare în ochi şi numărul trei (3), încât, mergând pe distincţia pe care Mircea Eliade o face între Sacru şi Profan, suntem îndrituiţi şi noi să distingem între Sfânta Treime  şi Treimea Profană.

În ambele variante se deschide o aceeaşi problemă, sau întrebare, privind relaţia optimă dintre unitate şi diversitate, sau, în limbaj filosofic, dintre Unu şi Multiplu. Date fiind diferenţele şi diferendele dintre cele trei mari orientări ale creştinismului (ortodoxă, catolică, protestantă) nu am putea vorbi de o soluţie unitară. Actuala mişcare ecumenistă tinde spre o astfel de soluţie – susţinută şi de Papa Francisc -, soluţie care este rezervată viitorului. Poate fi instructivă aici şi faimoasa polemică dintre teologul Dumitru Stăniloae şi metafizicianul Lucian Blaga. Filosoful are o carte cu titlul „Eonul dogmatic”, în care porneşte chiar de la Dogma Sfintei Treimi, pe care, într-un fel, o reabilitează, invocând chiar argumente ştiinţifice. Principiul complementarităţii, elaborat de către  Niels Bohr, ne spune că lumina are şi un caracter ondulatoriu, dar şi un caracter corpuscular. Dar, gândirea noastră raţională nu poate înţelege cum anume se corelează în interior cele două caractere ale luminii. Legătura interioară a celor două proprietăţi contradictorii rămâne una necunoscută, rămâne un mister. Încât, la scară universală, ceea ce pentru teologul Dumitru Stăniloae este Întreita Fiinţă a lui Dumnezeu, care este doar „Unul”, pentru metafizicianul Lucian Blaga devine „Marele Anonim”. Iar dacă pe cele două planuri universale (teologic şi metafizic) problema rămâne deschisă, sunt puţine şanse ca relaţia dintre Unu şi Multiplu să fie soluţionată optim pe planurile cele terestre, adică ale celor trei Puteri ale statului, în acest caz. Ereziile sunt prezente nu numai în viaţa religioasă, ci şi în viaţa politică, unde ele capătă forma extremismelor, ca abateri de la spectrul ideologiilor clasice, care sunt Stânga, Centrul, Dreapta. Încât, dacă Democraţia, ca regim politic, este un model optim, abaterile de la acest model devin erezii, şi ele sunt două, Dictatura, care merge pe Unul hiperierarhizat, şi Anarhia, care merge pe Multiplul dezorganizat, haotic, risipit .

Începută la nivel tribal, trecând prin faza naţională şi continentală, problema Puterilor, fie ele profane sau sacre, se deschide la nivel planetar. Din această perspectivă, a unui viitor nu prea îndepărtat, actualele Religii monoteiste (creştină, iudaică, mahomedană), văzute la scară planetară,  redevin „politeiste”, alimentând un fel de Neo-politeism, ca să-i zicem aşa. Adică, fiecare Religie are propriul ei Dumnezeu, care este doar Unul, astfel încât monoteismele ajung să fie mai multe. Apoi, ce ne facem cu Nefiinţa, din viziunea lui Budha, respectiv cu versul lui Eminescu „La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă”!? Ca să nu mai vorbim de Dumnezeul lui Einstein, care, fiind în aparenţă cel mai raţional, este, în esenţa lui ultimă, şi cel mai misterios.

În acelaşi sens, dar pe un alt plan, intră în joc şi Supra-puterile, că este vorba de defuncta URSS – decedată şi reînviată prin Putin, urmaşul lui Rasputin -, sau de restructurata Alianţă Atlantică (NATO). În acest context global, se pare că doar ONU, echivalentul profan al Îngerului păzitor, se străduie să medieze toate conflictele dintre popoare şi naţiuni. Dar, ONU, ca porumbel al păcii, abia acum învaţă să zboare peste „suprafaţa zbârcită” a planetei numită Pământ.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

34 Comentarii

miron miron
18.12.2015, 13:42:37

Nu-i niciun mister, lumina e in acelas timp si unda si corpuscul, cu alte cuvinte este in acelas timp si energie si materie. Fiecare religie a fost facuta dupa interesul fiecaruia, au adaptat-o ca sa li se potriveasca. Cel mai destept popor sunt evreii, de la ei au pornit majoritatea religilor. Cred ca a lor religie e cea mai verosimila, religia celorlalte popoare e un fel de kitsch. La fel si in politica, sa-i impui musulmanilor democratia occidentala, ajungi tot la kitsch.

+1 (1 vot)
paradoxal
18.12.2015, 13:56:25

Buddha nu poate fi pus in acelasi rind cu zeitatile/imaginare si ideologiile/fantasmagorice exprimate in studiul numit teologie care se ocupa cu cercetarea/definirea= propietatilor/caracteristicilor fantastice ale enttitatii/supranaturale din crestinism.

+1 (1 vot)
PETRE GRIGORESCU .
18.12.2015, 14:50:52

P.S. : Cam cît o costa acest calup de „magium” ? SCUMP ! Există brambureli infinite pe lume şi teoreticieni de te miri ce, dar unele îs atît de indigeste de nici nu te mai miri că, rămîi perplex ! învăţînd poate a ocoli astfel de hulpave capcane dăunătoare. De necrezut ! De necrezut ? O, Vai ! De TREI ori, DA ! De nu ajungi în iad, ajungi în rai, De nu nici, nici, Rămîi pe pămînt Pitulici-zgribulici Tot gătind Ghiveci de 3 firfirici. Îngăimînd scrisorici. O, NU ! Dar să ne ferească Maica Precista de astfel de teorici ! Altfel, pleosc, paf, plici ! Să fugim, să fugim ! Atît de ieftin ? Da, VID ! Plin de atîta abim !

Victor Popescu
18.12.2015, 16:10:15

Faceți la începutul editorialului o observație interesantă, la care merită reflectat - anume, că armata și biserica sunt, la nivelul capitalului simbolic/de încredere, cu mult peste treimea profană (guvern, magistrați, parlamentari). Or, armata și biserica sunt în vechiul Bizanț (și nu doar acolo) exact pilonii pe care se sprijină împăratul, ”unsul” lui Dumnezeu. Ceea ce te face să te întrebi (retoric, desigur) dacă noi, românii, am pășit cu totul în modernitatea seculară (cu treimea profană a puterilor) sau nu cumva am rămas cu un picior în modelul bizantin/medieval, în care domină treimea împărat-preot-soldat (mult mai aproape de sacru și de modelul Cetății lui D-zeu, vorba lui Augustin).

+2 (2 voturi)
PETRE GRIGORESCU .
18.12.2015, 16:28:15

Don Popescu, Faceţi un efort de „imaginaţie” şi coborîţi cît mai iute din bla-bla-urile filozooficoase cu picioarele pe pămînt şi în realitate. 70 de ani Dictatură criminală şi totalitarism comunist şi post-comunist-ex-securist şi astăzi vă spune cumva CEVA ??? Sau tot la sexul îngerilor aţi rămas con-dus de către propagandiştii de clasificări, teorii şi ierahizări pe puncte, capitole sub-capitole şi capcane intelectuale „post-moderniste” de vă merg fascinant toţi fulgii ??? Căci vorbiţi toţi pe-aici ca şi cînd nici n-ar fi existat şi nici nu există, sau a fost şi este DOAR aşa o chestie, ce mai ! un fîstîc, un moft, o nimica-toată, hai c-a trecut ! viaţa continuă ! Dar chiar AŞAaaaa, n-aveţi nici cea mai mică jenă, cînd TOT ce se întîmplă azi în România, şi imposibilitate ieşirii din Coşmar, este urmarea directă şi imbricată pe absolut toate planurile a celor 70 de ani Crimă Organizată comunist-securistă şi „post-ex” ! Şi voi vă tot dialogaţi cu TREI ierarhi, bîzanţ, sîntu Avgustin, şi tot felul de statisticoase şi treimi îmbîrligate multilateral dezvoltat ! Don Popescu, faceţi Special ???

-1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (34)

Modifică Setările