Un pogon de cer!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
icoana

Pentru colecţia mea cuminte de icoane ţărăneşti pictate pe lemn aflată în Paraclisul de la Slătioara am primit, de curând, din partea unui prieten, o înduioşătoare înfăţişare a Naşterii Domnului izvorâtă, din câte mi s-a spus, din atelierul slujit de măicuţele unei mănăstiri din Oltenia de sub munte, chiar de sub munte, cu numele Jgheaburi, de la adăpătoarea oilor şi vitelor.

Icoana nu are mai mult decât două palme, cum ar fi două cărţi poştale de pe timpuri la un loc şi este, bănuiesc, inspirată de pictura din cerdacul bisericuţei acestei Mănăstiri Jgheaburi, la rândul ei zidită pe o palmă de loc în mijlocul unor chiliuţe - acesta este cuvântul -, ca într-o poveste din copilărie încât nici nu-ţi vine să crezi că, aici, în poeniţa înconjurată de păduri bătrâne de fag, mai ales, ar putea fi o aşezare omenească.

Iconiţa, pentru că iconiţă este de fapt, reprezintă minunea Naşterii în cea mai curată viziune ţărănească întemeiată mai  ales pe legendă dar, sigur, şi pe canon: un leagăn de piatră, chiar ca un jgheab de adăpătoare de oi şi în leagăn înfăşat Pruncul sfânt şi deasupra leagănului, foarte aproape de fruntea pruncului, boturile unei cornute şi ale unui asin - acesta învârstat ca o zebră(!) -, venind să susţină capătul de vers cunoscut: „căldură ca să-i facă”. În stânga jgheabului–leagăn de piatră, Maica Domnului, Fecioara Sfântă, odihnindu-se sleită de durerile facerii. Această sleire este atât de migălos descrisă pe chipul Fecioarei încât nu-mi închipui că ar fi putut fi zugrăvit acest chip decât sub lupă cu o pensulă miniaturală pe care numai nişte degete ca de vis ar fi putut-o purta. În sfârşit, în dreapta jgheabului, despărţită de acesta printr-o ridicătură de deal, mama Sfântului Ioan Botezătorul, ocrotindu-şi fiul înconjurat de aureola sfântă. Şi toată povestea pe fundalul dorit al unei peşteri săpate în stânca muntelui, vegheată de trei îngeri şi muntele cu creste zimţate ca şi când ar fi fost Muntele Vânturariţa ce ocroteşte toată Valea Cheii şi Olăneştiului până la Râmnicu Vâlcea. Cerul de aur luminează legenda întreagă şi face din icoană un poem miniatural, înduioşător.

Ca să ajungi la Mănăstirea Jgheaburi trebuie să laşi la câţiva kilometri orice mijloc de transport, chiar şi carul cu boi şi să începi să urci stăruitor o potecă îngustă peste grădini şi vârfuri de deal şi desişuri de pădure ca să te afli în podeul bisericuţei şi al chiliuţelor, căci numai aşa pot fi numite.

Am fost aici, acum câteva zeci de ani, să descopăr tulburătoarea pictură de pe la mijlocul veacului al XVIII-lea şi arhitectura căsuţei, până la urmă, care închipuieşte biserica şi am fost surprins să găsesc căpriţele din gospodăria maicilor cum săreau de pe movila din jurul chiliei direct pe acoperişul acesteia şi păşteau iarba crescută harnică pe coama acoperişului.

- Cât aveţi dumneavoastră, aici? - am întrebat-o pe stareţă, bucuroasă de oaspeţi întotdeauna, cărora le ieşea înainte cu o cană de apă rece atât de binevenită. Cât aveţi dumenavoastră, aici? - am întrebat-o gândindu-mă, fireşte, la moşia lor, oricât de săracă.

- Un pogon de cer!, mi-a răspuns stareţa şi, ridicând ochii am văzut, era la începutul verii, acel pogon de cer albastru care era toată moşia lor.

M-a urmărit o viaţă acest răspuns care era şi el un poem şi sunt  dator să spun astăzi, aici, că maicile îşi petreceau nopţile şi în biserică şi în chilii la lumina lumânărilor şi a lămpilor cu gaz număr 5. Aflându-mă atunci, însoţit de un inginer călimăniştean specialist vestit în micro-hidrocentrale, acesta a inventat o poveste cu ţevi de fontă subţiri cu care a captat de la vreo câteva zeci de metri energia unui izvor, curgând neostenit şi iarna şi vara şi toamna şi primăvara din munte, a pus în faţa ţevilor o ciutură din lemn anume cioplită şi un dinam de motoretă Mobra românească şi a însăilat cu fir de aramă turnat în cămaşă de cauciuc, o instalaţie cu două becuri în cele două cămăruţe-chilii. A fost pentru maici o minune şi o pomană pe care au răsplătit-o cu fierbinţi rugăciuni.

Acum, Mănăstirea Jgheaburi este pe deplin electrificată cum se cuvine şi viaţa slujitoarelor se desfăşoară omeneşte şi în atelierul ei de pictură izvorăsc chiar minuni de artă ţărănească autentică.

Bisericuţa Mănăstirii Jgheaburi face parte din spuza încă vie de Tămâioare care depun mărturie despre credinţa locuitorilor Olteniei de sub munte, începând de deasupra Polovragilor şi dincolo de Jgheaburi spre Râmnicu Vâlcii, toate poalele Munţilor Căpăţânii. Sunt bisericuţele jucării cât o bucătărioară de vară ce numără sute de ani de vieţuire şi ocrotesc o pictură murală fabuloasă, explozie a fanteziei ţărăneşti, a interpretării Bibliei şi Noului Testament dintr-o perspectivă ţărănească ortodoxă tulburătoare.

Aceste bisericuţe se numesc Tămâioare de la floarea care răsare imediat după Floarea Paştelui la începutul primăverii, vestind bucuria unui An nou, întotdeauna aşteptat cu speranţă.

Nu cu mult timp în urmă, un rector strălucit al Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti, Ion Gheorghe Roşca, a tipărit un pliant uriaş cu aceste Tămâioare şi l-a desfăşurat de jur-împrejurul Academiei, în Piaţa Romană. Viaţa prea scurtă nu l-a ajutat să-şi încheie proiectul prin tipărirea şi a unei lucrări consacrate acestor Tămâioare, toate „proprietare” ale unei moşii cât un pogon de cer .

La Râmnic, acum, o împătimită de arta tipăriturilor bisericeşti şi legăturilor de cărţi bisericeşti şi de calendare bisericeşti şi de legăturile în piele ale acestor opere încât face din fiecare copertă şi din fiecare legătură o operă de artă, doamna Iuliana Mateescu, creatoarea, se poate spune, al unui procedeu de legătură în piele cu încrustaţii iconare de faianţă şi de metal şi de argint, la rândul lor opere de artă, editoare strălucită a lucrărilor Olgăi Greceanu, şi-a pus în gând să alcătuiască şi să tipărească o carte închinată Tămâioarelor. Bucurându-se de sprijinul generos al Arhiepiscopiei Râmnicului, această lucrare se apropie de capătul ei şi sunt convins că va fi o lucrare cu adevărat de artă ce se va adăuga tezaurului civilizaţiei rurale româneşti.

Dar să mă întorc la Mănăstirea Jgheaburi şi din cerdacul Tămâioarei de aici, să vă spun tuturor „LA MULŢI ANI!” şi să vă mai spun că DE LA 1 IANUARIE 2017 NUMAI DOUĂ LUNI NE DESPART DE PRIMĂVARĂ când înfloresc cu adevărat tămâioarele.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite