Urmaşi ai Apostolului: creştini şi români

30 noiembrie, 1 decembrie. Două date alăturate, parcă dinadins, de o mână Cerească nevăzută. Două zile în care Pronia divină vrea să ne lămurească, an de an, prin colbul şi nebunia istoriei, ce anume suntem: Creştini şi români.

Pe 30 noiembrie cinstim pe Sfântul Andrei, cel întâi chemat la Apostolie. Practic, părintele duhovnicesc al tuturor românilor. Căci, prin venirea lui în Dobrogea, ne-am născut creştini. Dacă Betleemul este locul unde Hristos se naşte la Crăciun, Dobrogea este fără îndoială, cum toate documentele mărturisesc, Betleemul neamului românesc: locul unde ne-am născut creştini. Suntem deci, urmaşi ai Apostolului, în drumul nostru cu Hristos, către Rai. Dar, cum spune slujba, „Să luăm aminte!’” A urma unui Apostol, însemnă a fi tu însăţi apostol: mai întâi în viaţa ta, apoi a celor din familia ta, si apoi în societate. Cum? Arzând de dragoste divină, purtând nume de sfinţi, căutând iertarea cu aproapele, împlinind milostenia, pe scurt împlinind Binele. Căci nimeni nu îşi doreşte răul. Prin urmare să părăsim cele rele şi să facem cele bune. Să ne întrebăm deci mai des: urmez cu vrednicie Apostolului? Căci el, toate lăsându-le, a ales să propovăduiască iubirea şi iertarea, într-o lume a urii şi dezbinării, ştiind că la capăt îl va aştepta o Cruce în formă de X. Ca şi pe noi de altfel, căci fiecare îşi are crucea lui. Depinde însă cum ajungi la ea, şi câtă iubire agoniseşti pe drum. Căci, asemenea Apostolului, nu o poţi îmbrăţişa decât prin iubire jertfitoare.

Deşi poate părea paradoxal, Statul ne ajută în treaba aceasta, stabilind că 30 noiembrie este zi de sărbătoare legală. Aşadar, ar zice repede unii, nu muncim. Dar, atunci, ce facem? Rostul acestei zile este tocmai să ne ofere răgazul necesar reflectării la importanţa Sfântului pentru demnitatea noastră creştină. Căci orice Sărbătoare este prilej de agonisire a Adevărului şi Iubirii. Nu pierdere de vreme, nu satisfacţie a plăcerilor, nu imoralitate. Evreii, când au spus Faraonului că vor timp să se roage lui Dumnezeu, acesta i-a împovărat cu mai multă muncă. Astăzi însă, ni se oferă şansa să ne regăsim: cu Dumnezeu, cu noi înşine, cu ceilalţi. Să preţuim deci timpul, căci altul nu mai vine.

Biblia ne spune că Andrei este primul chemat. De ce este important acest amănunt? Pentru că Andrei s-a făcut vrednic de a fi chemat. Andrei n-ar fi fost chemat de Hristos, împreună cu fratele său, Petru, dacă el însuşi n-ar fi mărturisit: Am aflat pe Mesia. Deci, Dumnezeu este drept. Răsplăteşte fiecăruia după dragostea cu care este căutat. Aceasta este şi soluţia la toate problemele noastre. Rezolvarea tulburărilor noastre va veni când ne vom face vrednici să o vedem. Iar aceasta este menirea noastră. Zicea Nichifor Crainic: sfinţenia, împlinirea umanului.

Ni se pare greu? Doar câtă vreme mai cochetăm cu compromisul, cu interesul decadent, cu semidoctismul fanfaron. Să părăsim deci orbirea spirituală, mediocritatea infantilă, manelismul duhovnicesc şi apucăturile rele. Să ne spălăm păcatele, să ne iertăm, să ne îmbrăţişăm unii pe alţii, să împlinim binele unul către altul, să ne ajutăm, să ne dăruim unii altora. Nu numai daruri, ci pe noi înşine. Căci Dumnezeu nu vrea averea noastră, ci inima noastră.

Ar mai fi o chestiune: Gobalizarea. Ce facem cu ea? Tăvălugul economic, aproape zeificat, vine peste noi, înghiţind popoare, tradiţii, valori naţionale, locuri de muncă etc. pe un pământ apostolic, România, răspunsul nu poate fi decât apostolic: comuniunea este universală şi tămăduitoare, individualismul este păgubitor şi nerecomandabil. Luăm deci ceea ce ne foloseşte şi lepădăm ceea ce ne păgubeşte.

Sf. Andrei a venit, să-l primim ca pe un tată. Vin Sărbătorile, să fim noi înşine în sărbătoare. Vine Crăciunul, să ne facem inima iesle pentru Hristos.

La mulţi ani, Români creştini!