Spiritualitate

articolul anterior articolul urmator

Vizita Papei Francisc în România – certificat de europenitate

2
4 Apr 2019 12:28:39
Autor: Historia ro

Europa, ca substanţă civilizaţională, ca matrice a exploziei creştinismului şi filosofiei, ca laborator al democraţiei şi al bunăstării sociale, e un spaţiu devenit comun în istoria recentă prin participarea a cât mai multor persoane la masa drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.

E un spaţiu în care drepturile minorităţilor, în special după tragedia Holocaustului, au fost din ce în ce mai corect articulate, atât la nivel legislativ, cât şi în practica autorităţilor publice.

România, blamată şi blamabilă pentru multe dintre politicile pe care nu reuşeşte să le pună în practică, e însă o ţară care nu are cum să fie restantă la nivelul politicilor faţă de minorităţile naţionale. Încă de dinainte ca modernitatea să-şi facă simţită prezenţa în spaţiul românesc, diferite etnii şi confesiuni şi chiar religii au coexistat paşnic, adesea chiar în lipsa unui cadru normativ de tip legislativ impus prin respiraţia puternică a organizaţiilor internaţionale. 
 
Toleranţa românească, atent punctată de mai toţi călătorii străini prin zonele locuite de români de-a lungul timpului, ba chiar şi invitaţia naturală a românilor către dialog constructiv cu alte popoare sunt ontologice nouă, românilor. Astăzi, cadrul legislativ referitor la protecţia minorităţilor este unul care nu ridică probleme de excluziune şi nu lasă loc de instrumente de intoleranţă din partea etniei majoritare. 
 
Să ne aducem aminte că, în anul 1999, majoritatea ţărilor ortodoxe au primit cu multă suspiciune vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România. Istoria a avut propria ei raţiune când, în mai 1999, un Papă catolic şi nelatin a vizitat, după aproape un mileniu, o ţară ortodoxă şi latină. Coincidenţele încrucişate au fost rezultatul unui mers al istoriei care evidenţia, din ce în ce mai pregnant, faptul că ţara noastră are resursele construirii unui ethos democratic, chiar dacă la acel moment nu era dublat şi de capacitatea de a produce bunăstare. Timpul a trecut în favoarea deschiderii românilor către ceilalţi. Am călătorit în occidentul catolic şi protestant, am lucrat în oraşe unde am avut acces la joburi decente, dar n-am reuşit să străpungem stratificarea etnică preexistantă acolo. Am devenit poate şi mai frustraţi decât în ţară, însă nu ne-am pierdut toleranţa şi deschiderea faţă de ceilalţi. 
 
Dacă în această perioadă România deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene este pentru că rotativa a căzut în dreptul nostru. Nu este un semn al europenităţii decât în măsura în care confirmă apartenenţa noastră la familia Uniunii Europene. 
 
Vizita Papei Francisc, în schimb, este o confirmare a europenităţii noastre mai ales prin punctele şi locurile pe care le va bifa: Bucureştiul dominant ortodox şi în care se află totodată ”centrul formal” a Bisericii Romano-Catolice din România, Blajul – loc al martiriului românesc, expresie a începuturilor democraţiei românilor şi sinteză a creştinismului hibrid răsăritean şi apusean, Iaşiul – locul celei mai dinamice Episcopii Romano-Catolice şi Şumuleu-Ciuc, locul în care se adună anual poate cel mai mare număr de catolici din Europa. Şumuleu-Ciuc nu este doar dovada palpabilă a faptului că secularizarea deplânsă în univerităţile europene începând cu anii 1960 nu s-a instalat peste tot, dar este totodată şi un loc al cultivării toleranţei creştinilor prin supunerea logicii etnico-naţionaliste în faţa identităţii religioase. La Şumuleu Ciuc, ca şi în alte locuri din Europa, printre care Cetatea Vaticanului nu trebuie uitată, identitatea religioasă este mai importantă decât cea etnică sau chiar naţională. Desfăşurat în România, într-o zonă locuită mai ales de etnici maghiari, pelerinajul anual de Rusalii de la Şumuleu Ciuc reuneşte cetăţeni europeni în special din ţările din Europa Centrală şi de Est. Este un loc în care politicile pentru minorităţi se resemnează în faţa forţei credinţei creştine, iar barierele moderne, birocratice, operaţionalizate de puterea despotică a statelor păleşte în faţa credinţei. 
 
Aşadar, vizita Papei Francisc este momentul maxim de europenitate al acestui an – momentul în care, cu toţii, trebuie să redescoperim Europa în inima României, o Europă care nu se epuizează în centrele de putere birocratică de la Bruxelles sau Bucureşti. Şansa noastră este aceea de a pregăti această vizită, chiar dacă lipsită de impactul celei din anul 1999, ca pe o sărbătoare a naţiunii române mature, care recent şi-a sărbătorit 160 de ani de statalitate modernă şi 100 de ani de la aducerea majorităţii românilor în graniţele aceleiaşi ţări. O naţiune română care, asemenea Bisericii, include, nu exclude diferite etnii şi categorii sociale, o naţiune care chiar dacă nu şi-a format încă propriile capacităţi de a extinde bunăstarea socială la toate categoriile sociale, reuşeşte din plin să dezvolte empatie democratică cu orice fel de etnie, religie şi tradiţie care nu contravin europenităţii noastre. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Adrian Foangă
4.04.2019, 12:37:17

Vine Popa cel Mare, sa-l astepte Preafercitul nostru cu niste mici, ca asa e la rumani.

anisco lucaciu
4.04.2019, 14:12:36

Mai bine ar sta la barlogul lui. Niciodată papa nu a adus vreun bine României. Cică e vicarul lui Hristos ! O mizerie. Toți politicienii planetei îl caută. Oare de de ? Pentru că le face jocurile murdare. Un om mai fals nu există în lume. Ptiu ! Nu te apropia de România diavole !! Și asta nu e ură, e măsură de prevedere. Marș tuturor care îi țin partea !