Zeii geto-daci şi sfinţii creştini: religia zamolxiană, o formă primară şi barbară de creştinism românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reprezentare geto-daci FOTO vatra-daciei.ro
Reprezentare geto-daci FOTO vatra-daciei.ro

Încă din veacurile istoriei omul a fost preocupat de trecutul şi spiritualitatea sa, slujitorii divinităţi fiind păstrători ai „tainelor” ştiinţelor vremii. În acest sens, spaţiul carpato-danubiano-pontic, nu a făcut notă discordantă privind aceste adevăruri.

Preoţii şi religia au ocupat un loc de cinste în istoria românilor, astfel atât în lumea geto-dacă, cât şi de-a lungul vremurilor preoţii au fost, de cele mai multe ori, atât păstrători ai puterii bisericeşti, cât şi personalităţi marcante ale administraţiei locale.

Ceea ce este de remarcat, în ceea ce priveşte translarea către creştinism, a reprezentanţilor religiei geto-dace, aceasta se face în mod natural, fără a fi opusă rezistenţă, cel mai probabil acest fapt datorându-se similitudinilor teologice ale celor două religii, putând să afirmăm faptul că religia zamolxiană este doar o formă primară şi barbară de creştinism românesc.

Teorii privind religia geto-dacă

Religia geto-dacă a iscat şi iscă numeroase controverse în rândul istoricilor, care  susţin fie o religie politeistă,  fie o religie monoteistă sau chiar dualismul religios, în ciuda faptului că, din antichitate, nu ne-au parvenit suficiente surse pentru a ne forma o imagine clară referitoare la religia care îi atrăgea atenţia marelui istoric, Herodot.

Monoteismul religiei dacice este susţinut, în principal, de Vasile Pârvan, ce se axează pe relatările istoricului Herodot („crezând că nu mai este un alt zeu decât al lor) – „Total deosebiţi de Traci – care sunt politeişti – Geţii se arată în credinţele lor henoteişti”. Teoria monoteismului dacic,  se pare, că nu este în acordul istoricului I.I. Russu, care susţine „imnuri de slavă, înălţate lui Zamolxe, şi idealismului getic de mult regretatul savant român trec cu suveran dispreţ peste ştirile documentare şi peste realităţile religioase populare, pentru a nu mai vorbi de semnificaţia şi valoarea primară a noţiunilor de cult şi credinţă ce se ascund în cele două simboluri.  De altfel această teorie este „combătută” şi de C. Daicoviciu, in Apulum, II, 1943-1945, p. 91-94. Monoteismul geto-dac mai este susţinut şi de către Jean Coman, R.Pettazzon, E.Rhode, S. Paliga.

Politeismul este cea mai răspândită teorie, considerându-se că locuitorii „spaţiului carpatic”, ar fi avut o religie de natură indo-europeană. Această teorie este susţinută, în principal,  de către I.I Russu  - „s-a demonstrat cu argumente istorice, comparative şi logice, că nu e admis ca religia getică să fie monoteistă, de esenţă supranatural-divină şi relevată în sensul preconizat din partea istoricilor de formaţie teologică”.  Conform acestuia religia geto-dacă nu poate fi decât politeistă, cu o serie de zeităţi ce ar fi corespuns diferitelor fenomene şi forţe ale naturii, o religie asemănătoare popoarelor indo-europene. Un alt susţinător al teoriei este I.H. Crişan – „pe baza confruntărilor izvoarelor arheologice cu textele literare se pot formula concluzii limpezi cu privire la caracterul religiei geto-dacice. Ea este, fără îndoială, politeistă, panteonul geto-dacic cuprinzând mai multe divinităţi, în frunte cu un zeu şi cu o zeiţă supremă”, pentru ca în altă parte să afirme „ni se pare un bun câştigat şi deplin lămurit că religia geto-dacică, la fel cu cea a tuturor celorlalte popoare indo-europene în care se integrează şi a strămoşilor noştri fără să constituie o excepţie, a fost politeistă, cu zeităţi ierarhizate după însemnătatea şi importanţa pe care le-o acordau credincioşii”, precum şi H. Daicoviciu, care afirma – „politeismul geto-dacilor este clar demonstrat şi de descoperirile arheologice. Existenţa a cel puţin două categorii de sanctuare – patrulatere şi rotunde – pledează pentru caracterul politeist al religiei daco-getice. În acelaşi timp mi se pare grăitoare, pe de altă parte, gruparea acestor lăcaşuri de cult. E greu să admitem, de pildă, că în cetatea de la Costeşti cele patru sanctuare patrulatere, situate foarte aproape unul de celălalt, erau închinate unei singure divinităţi”.

Citeşte continuarea pe historia.ro

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite