Multe,
extrem de multe aceste necunoscute atunci când vine vorba nu doar despre Revoluţia
Română, pe mai departe pentru noi, românii, „o enigmă şi un miracol”, ci despre
ceea ce s-a întâmplat în întreaga Europă de Est în anul în care a căzut
comunismul.
Spun că
montarea de la Teatrul Mic nu este un spectacol despre istorie din două motive.
Mai întâi că istoria anului despre care vorbeşte este încă, pe mai departe, nu
tocmai clară. Iar o seamă dintre aceste neclarităţi se insinuează în text. În al doilea rând fiindcă nici autorul Peca Ştefan,
nici regizoarea Ana Mărgineanu nu ambiţionează scrierea sau aducerea pe scenă a
acelei părţi de istorie deja cunoscută a anului cu pricina. Montarea pune cap la cap, cu ajutorul
actorilor, fireşte, care, cel puţin prima sa parte, au statut de personaj
afirmat ca atare, trei mărturii subiective despre anul 1989. Cărora le
asociază, în „serile bune”, atunci când spectacolul e cu adevărat interactiv,
având parte de spectatori gata să intre în joc, mărturiile acestora. Când totul
pare a se termina, când te aştepţi să cadă cortina şi să aplauzi, intervine
surpriza unui adagio. Un adagio-şoc.
Cel în care ne este administrat tuturor celor aflaţi în sală duşul rece de care se pare că nu avem şansa de
a scăpa prea curând. Acela în care e vorba despre falşii revoluţionari. Adagio-ul
şi revoltător, şi răscolitor al falşilor eroi, al mistificatorilor, al
uzurpatorilor şi profitorilor, al celor care pe nedrept au primit ba
certificate de luptători cu merite deosebite, ba de participanţi cu rol
determinant. Duş rece şi etern scandal care a cunoscut un nou episod în puţinele
luni trecute de la premiera montării ce face obiectul acestor însemnări.
Spectacol despre memorie fiind,
dorind să stimuleze şi amintirea, şi rememorarea, Anul dispărut 1989 mi-a
stârnit şi mie, în chiar minutele în care îl urmăream, ceea ce de la Marcel
Proust, de fapt de la exegezele despre scrierile sale încoace, numim memoria involuntară. Mi-am adus aminte
de un editorial intitulat O zi din viaţa
lui Constantin Avram. Ultimul editorial scris şi vorbit de Emil Hurezeanu,
în calitate de angajat şi de director al Departamentului românesc al Europei Libere.
Cine a fost,
cine este Constantin Avram? Până în decembrie 1989, a fost o persoană oarecare.
La Revoluţie, era un bărbat cu puţin trecut de 30 de ani. Nu i s-a ştiut, nu i
s-a aflat niciodată profesia. Putea fi actor, medic, inginer, profesor, muncitor,
asemenea personajelor din piesa lui Peca Ştefan şi din spectacolul Anei
Mărgineanu. Cineva care, actor fiind, a trebuit să repete în cine ştie ce piesă
proastă, scrisă de cine ştie ce securist cu veleităţi de dramaturg, aşa cum a
fost piesa la care se face referire în prima secvenţă a spectacolului. Cineva
care, inginer, sportiv, profesor ori tovarăş cu munci de răspundere fiind, a
luat parte la şedinţe cu părinţii penibile, precum cea despre care se face
vorbire în a doua secvenţă a spectacolului. Cineva care, om oarecare fiind, a
nutrit dorinţa secretă de a pleca din ţară spre a trăi liber şi a-şi creşte
liber copiii, ori, dimpotrivă, a mimat normalitatea, s-a acomodat cu minciuna.
Aşa cum e cazul personajelor din a treia secvenţă a montării. Cineva care, după
Decembrie 1989, a dobândit certificat de revoluţionar „pe bune”. Aceasta
fiindcă în zilele Revoluţiei a ieşit din casă, a manifestat pe străzi, a
strigat „Jos Ceauşescu!”, a apărat Televiziunea, a crezut în povestea teroriştilor.
Un jurnalist, un fotoreporter de la o mare publicaţie occidentală- Newseek, dacă îmi aduc bine aminte- l-a
fotografiat, iar conducerea revistei a decis să îi pună fotografia pe coperta
întâi. I s-a aflat şi numele. După care, Constantin Avram a reintrat în
anonimat.
Cinci ani
mai târziu, atunci când Emil Hurezeanu scria şi rostea editorialul al cărui
titlu l-am amintit mai sus, nimeni nu mai ştia nimic despre Constantin Avram.
Poate că era pe mai departe actor, profesor, inginer, muncitor, undeva în
România. Poate că părăsise ţara în care s-a născut în căutarea unei vieţi mai
bune. Puteam doar să ne imaginăm, aşa cum o făcea şi Emil Hurezeanu, că era
dezamăgit şi că nu ştia mai nimic în plus despre evenimentele la care a fost
parte, aşa cum nu ştiu nici personajele spectacolului despre care scriu.
Spectacolul
de la Teatrul Mic rememorează anul 1989. La noi şi în lume. Remarcă defazajul
românesc. Subliniază absenţa oricărei speranţe. Ne reaminteşte tuturor împăcarea
cu ceea ce pare a fi fatalitatea comunistă. Care în alte părţi ale Europei
răsăritene dădea semne că e pe cale să dispară. În schimb, la noi, în România,
sunt pe mai departe aniversări, omagii, plenare, achitări ale datoriei externe,
strângeri ale şurubului, planuri, angajamente, simulări ale adeziunii, bancuri,
mici revolte, proteste individuale, trădări, realegerea lui Ceauşescu la al XIV
lea Congres. Povestea aceasta generală e întreruptă, din când în când, pentru
cele trei secvenţe cu caracter exemplificator evocate mai sus. Prima ceva mai
neclară, mai năclăită, celelalte mult, infinit mai percutante. Mai scăldate
într-un benefic şi răscolitor efect de real. Excelent interpretate de toţi
actorii din distribuţie. Oameni, persoane care au propria lor experienţă,
propriile lor amintiri, mai puternice sau mai şterse, despre 1989-anul
dispărut. E vorba despre Gheorghe Visu, Mihaela Rădescu, Maria Ploae, Ilinca
Manolache, Viorel Cojanu, Virgil Aioanei, Isabela Neamţu. Fiinţe asemenea nouă care
au trăit frigul, foamea, frica. În apartamente de bloc fără personalitate,
mobilate uniform, cu ziduri subţiri, prielnice supravegherii. Cu o bibliotecă Primăvara în sufragerie.
Şi cu o bibliotecă de amintiri din
care se naşte, cum spuneam, spectacolul însuşi.
Teatrul Mic din Bucureşti- ANUL DISPĂRUT 1989 de Peca Ştefan; Regia: Ana
Mărgineanu; Scenografia: Anda Pop; Coregrafia: Andreea Duţă; Video design:
Cinty Ionescu; Cu: Gheorghe Visu, Mihaela Rădescu, Maria Ploae, Virgil Aioanei,
Ilinca Manolache, Viorel Cojanu, Isabela Neamţu; Data reprezentaţiei: 19 martie
2016
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate