60 de ani de Teatru de televiziune

La opt luni de la prima emisiune („Revelion 1956“),Televiziunea Română îşi încerca forţele într-o nouă aventură. Aceea de a monta şi de a transmite „în direct“ (pe vremea aceea nu intrase încă în modă şi în limbajul cotidian cuvântul „live“, nici nu prea erau create condiţiile de a se recurge la „conserve“) primul spectacol de teatru realizat cu mijloace proprii. În studio, carevasăzică.

Atât cât am putut afla din mărturiile vremii, relativ puţine, nu a fost vorba despre cine ştie ce mare montare, nici despre un titlu de căpătâi al literaturii dramatice româneşti sau universale. Textul ales, Seară luminoasă de Noe Smirnov, corespundea, din câte se pare, atât cerinţelor ideologice cât şi capacităţilor tehnice ale acelor timpuri. Cine a văzut măcar o dată un film din arhivă în care sunt surprinse camerele de luat vederi, cele mai multe de producţie sovietică, aflate în uz în anii de început ai Televiziunii Române îşi poate însă face o ideea despre cât de mare a fost efortul actorilor şi ale corpului tehnic spre a trimite puţinilor posesori de receptoare tv din România anilor ‘50 primul produs din lunga, impresionanta serie a spectacolelor care mai apoi, odată formula consolidată, s-au difuzat săptămână de săptămână sub felurite generice. Cele mai cunoscute fiind Seară de teatru sau Teatrul tv prezintă.

Spectacolelor proprii ori preluărilor de la marile teatre din ţară, difuzate în fiecare marţi, li s-au asociat altele, transmise cu precădere joia. S-au avut în vedere cicluri tematice, genuri (de un tratament special s-a bucurat într-o vreme teatrul scurt), teatrul experimental.

Nu trebuie uitate alte două lucruri. Şi anume. Că TVR a avut o bună bucată de vreme şi emisiuni de educaţie teatrală, dicţionare de personaje, programe susţinute de mari personalităţi precum Radu Bligan sau profesorul Ion Zamfirescu şi o săptămânală emisiune de critică şi actualitate teatrală intitulată Gong, dar şi că emisiunile destinate minorităţilor naţionale (maghiară şi germană) s-au străduit să filmeze şi apoi să pună în undă spectacole reprezentative realizate la Teatrele din Târgu Mureş, Cluj-Napoca, Timişoara sau Sibiu.

Lectura cărţii lui Constantin Paraschivescu Exploratori la polul visului - Teatrul Naţional de Televiziune prezintă... oferă extraordinare surprize. Nu poţi să nu fii plăcut impesionat când afli că „Bătrâna Doamnă“ găzduită mai întâi în strada Molière 111, mai încolo în Calea Dorobanţi 191, producea prin anii ’70, cel puţin 20 de premiere pe stagiune. Că a avut regizori proprii de mare calibru- aşa au fost ori sunt Petre Sava Băleanu, Ion Barna, Nicolae Motric, Cornel Popa, Cornel Todea, Dan Necşulea, Letiţia Popa, Eugen Todoran, Nae Cosmescu, Domniţa Munteanu, excepţionalul Dinu Cernescu care şi-a petrecut aici ultimii ani din carieră, Constantin Dicu, Silviu Jicman, Dominic Dembinschi, Mihai Manolescu, Vitalie Lupaşcu,- că aici au făcut primii paşi în meserie Lucian Pintilie sau Andrei Şerban (nu se mai păstrează, din păcate, Improvizaţia de la Versailles, ci doar un recital de poezie ce-i poartă semnătura), că a beneficiat de colaboratori destoinici precum Cătălina Buzoianu (şi înainte, şi după 1989!), Alexa Visarion (ce mare spectacol a fost Năpasta!),Yannis Veakis sau Geo Saizescu (neuitata Ciuta din 1970). Dar şi că a avut un repertoriu clasic consolidat (sunt de neuitat montările cu mari texte de Cehov sau Ibsen regizate de Petre Sava Băleanu, Ion Barna sau Cornel Todea) şi că a contribuit la consolidarea statutului de vedetă al imensei majorităţi a marilor actori din România. Lista celor ce ar trebui menţionaţi este prea lungă, riscul omisiunilor imens. Mă mulţumesc doar prin a reproduce mărturia Marianei Mihuţ care îmi spunea că spectacolului cu Idioata, montat la Giuleşti, filmat de TVR, din întâmplare văzut de Lucian Pintilie, îi datorează transferul la Bulandra şi rolul din Revizorul.

O tristă ironie a făcut ca, la puţină vreme după ce Teatrului Tv i s-a spus pompos Teatul Naţional de Televiziune, cineva, persoană însemnată, nu spui cine, etichetată a fi „cea mai deşteaptă femeie din România“, cu o trecere efemeră prin staff-ul TVR, să edicteze că nu ar fi cazul să se mai producă şi să se programeze spectacole de teatru. Că doar nici BBC-ul nu o face, respectiva „deşteptăciune“ uitând, deliberat sau nu, de Integrala Shakespeare şi limitând BBC la BBC World Service. Au intervenit apoi gravele probleme financiare ale TVR, desele schimbări de şefi şi şefuleţi de la „etajul 11“ sau din „Carrefour“, bâlbâielile de strategie, ruptura dintre TVR şi telespectatori.

De câtăva vreme lucrurile au început să se mai îndrepte niţeluş, Casa de producţie condusă de actorul Demeter András, încercând să salveze ce se mai poate salva. Bugetul este însă minuscul, nu permite mai mult de 3-4 producţii proprii pe stagiune, altele fiind priorităţile şi departamentele „favorizate“ ale actualei conduceri a Televiziunii publice din România.

Printr-o recapitulare a câtorva, înţeleg că ar fi vorba despre 12 producţii semnificative (Doamne, ce mare bucurie să revăd Unchiul Vanea în regia lui Ion Barna cu Silvia Popovici, Gheorghe Cozorici, Constantin Rauţchi, cu camera ce explora spaţii şi căuta actorul, magistral mânuită de Nicolae Niţă zis Nae Ochi, cu impecabilul montaj făcut cu foarfeca de Marga Niţă), printr-o dezbatere, o premieră cu Piatra din casă şi cu o alta ce va să vie cu Visul unei nopţi de iarnă (regia: Silviu Jicman), Casa de producţie marchează (cinste ei!) 60 de ani de teatru de televiziune.

Piatra din casă, în regia lui Constantin Dicu şi scenografia Ralucăi Chelaru, s-a difuzat live, ca şi producţia de început, din august 1956. Un act „nebunesc“, „sinucigaş“ s-ar putea spune dată fiind componenţa distribuţiei. Nu s-a recurs, din motive ce mie îmi sunt necunoscute (pot bănui iar lipsa cronică de bani, dar şi de viziune a marilor manageri, în fapt slugi politice trecătoare prin sus-menţionatul „Carrefour“), la actori din Teatrele bucureştene, ci la angajaţi, oameni de bonne volonté, ai Televiziunii Române. Unii dintre ei, e drept, absolvenţi de Actorie. Ţin să îi menţionez pe Corina Dănilă, foarte buna interpreta Marghioliţei, care a dus „greul pământului“, cum se spune - proză, dansuri, cântece (muzica lui Flechtenmacher) -, pe Carmen Movileanu (căreia îi reamintesc că a mai jucat un rol mic, prin anii 90, în Astă-seară se improvizează), pe extem de degajatul Mihai Melinescu (sigur, Mhai e ceva mai familiarizat cu scena, dar şi cu cântatul), pe Tudor Furdui, pe Cătălin Mireuţă (cel de la Divertis), pe Mihai Răzuş, pe Sever Andrei Bârzan. Şi, desigur, pe Demeter András, remarcabil în Doctorul Franţ.

Sigur, nu totul a fost perfect, unii dintre interpreţi au uitat pe parcurs să vorbească moldovineşte, alţii nu au făcut-o de la bun început, unitatea stilistică nu s-a obţinut. Orice s-ar zice, sentimentele frumoase nu fac o literatură. Şi nici zâmbetele de circumstanţă ale moderatoarei dezbaterii, Mirela Nagâţ, nu au putut înlocui o documentare bună.