Îndrăgita actriţă Oana Pellea vine joi seară la Întâlnirile Yorick de la Cărtureşti Verona

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oana Pellea FOTO Eduard Enea
Oana Pellea FOTO Eduard Enea

Joi, 26 mai, de la ora 19.30, la Ceainăria Cărtureşti Verona are loc o nouă Întâlnire Yorick cu tema: „Prin teatru către sine”. Invitata serii este actriţa Oana Pellea.

Ce mai înseamnă teatrul pentru fiecare dintre noi astăzi, în contextul unei lumi mereu obosite şi mereu în alertă? Ce îi (mai) poate dezvălui teatrul omului? Cum îşi poate redescoperi emoţiile spectatorul? Cât de departe / cât de aproape este actorul de sine însuşi atunci când e pe scenă? Sunteţi invitaţi la o discuţie despre teatru, despre emoţie, despre noi înşine.

Oana Pellea este una dintre cele mai cunoscute actriţe din România, cu peste 70 de roluri importante în teatru şi în film, este deţinătoare a două premii UNITER pentru cea mai bună interpretare şi a nenumărate premii internaţionale pentru roluri din mai multe filme, în 2012 i s-a decernat Crucea Casei Regale a României, acordată de Majestatea Sa Regele Mihai I al României şi, de asemenea, este deţinătoarea premiului Aristizza Romanescu acordat de Academia Română.

În cadrul întâlnirilor Yorick se propun lunar teme de discuţie pornind de la cărţi, spectacole sau realităţi ale teatrului contemporan şi artelor spectacolului. Printre invitaţii Întâlnirilor de până acum au fost Andrei Şerban, Victor Ioan Frunză, Theo Herghelegiu, Victor Scoradeţ, Radu-Alexandru Nica şi Alexandru Darie.

Oana Pellea
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite