Teatru

articolul anterior articolul urmator

Îngroşări

0
11 Dec 2014 13:02:20
Mircea Morariu
Ozana Oancea şi  Ionel Mihăilescu, în „Vinovatul” - producţie TVR
Ozana Oancea şi  Ionel Mihăilescu, în „Vinovatul” - producţie TVR

La baza scenariului filmului Vinovatul, realizat sub egida Casei de producţie din TVR, se află piesa omonimă, una dintre primele scrieri destinate scenei ale lui Ion Mihalache. Ion Mihalache adică Ion Băieşu.

Scriitorul fusese obligat încă la debut să recurgă la un pseudonim literar fiindcă îi era interzisă publicarea sub numele reală pentru ca nu cumva cineva să îşi aducă aminte de fruntaşul naţional-ţărănist omonim. Piesa a fost publicată în volum în 1968, iar prima reprezentare a avut loc doi ani mai târziu, în stagiunea 1970-1971 la Teatrul de Stat din Arad, în regia lui Alexa Visarion. Interpreţii premierei absolute au fost Zoe Muscan şi Iulian Copacea. Alexa Visarion a revenit asupra textului în 1991, însă nu într-un spectacol de teatru, ci într-un film turnat după un scenariu datorat însuşi dramaturgului.

În 1970, acelaşi Ion Băieşu publica în volum o altă piesă scurtă intitulată Iertarea, iar de atunci, lucru interesant, Vinovatul a fost resimţită drept o scriere aflată în prelungirea acesteia. Cel mai adesea, cele două piese au fost jucate în spectacole coupé. Nu foarte des, oricum nu atât de des precum ar fi meritat şi aceasta poate nu atât din cauză că teatrele nu le-ar fi dorit în repertoriu, ci pentru că, la un moment dat, genul de teatru politic pe care îl propunea Băieşu, dezvăluirea şi dezbaterea crimelor Securităţii nu mai erau tocmai pe placul autorităţilor comuniste, chiar dacă era vorba despre Securitatea “cea rea”, “nepatriotică” din vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Nu cred că Vinovatul şi Iertarea au fost egalate vreodată valoric de nici o altă piesă de teatru post-revoluţionară preocupată de universul concentraţionar românesc şi de fărădelegile poliţiei politice comuniste.  

Pentru scenariul filmului Vinovatul, Jon Gostin a recurs la un amestec între cele două texte, din Iertarea preferând îndeosebi povestea acceleratorului de timp. Poveste de natură să amplifice impresia de stranietate tensionată, ambiguă, la care aspiră pelicula. Întâlnirea peste ani, într-un spaţiu închis, dintre un fost terorist şi iubita de odinioară a uneia dintre victime, este transferată într-o cameră de hotel din anii noştri.

Mai exact, conform noii identităţi ce i-a fost conferită de Jon Gostin, El s-a numărat printre torţionarii de la Timişoara şi se face vinovat de moartea iubitului Ei, un tânăr ce nu avea la acea vreme decât 17 ani. Torţionarul cu pricina a fugit din ţară, a revenit când a socotit că spiritele s-au liniştit, şi-a luat o altă identitate şi tocmai îşi sărbătoreşte nunta. În chiar noaptea în care s-ar împlini 20 de ani de la crima cu pricina, noaptea la capătul căreia ar interveni prescripţia. Atâta doar că tânăra de odinioară l-a căutat şi l-a urmărit cu îndârjire pe criminal şi a decis să îl dea pe mâna autorităţilor cu exact o oră înaintea termenului de prescripţie, în chiar ziua în care El s-ar apropia definitiv de fericire. Povestea din piesa lui Băieşu e destul de complexă, ceva din ccomplexitatea acesteia e transferată şi în film. Între El şi Ea, aflaţi la momentul confruntării finale, se naşte o relaţie ambiguă, dacă nu chiar vicioasă, cel puţin de la un moment dat. Jon Gostin modifică substanţa finalului piesei, înlocuieşte remuşcarea bărbatului cu un plus de laşitate, sinuciderea voluntară a acestuia cu moartea intervenită în momentul evadării. regizorul Marchează atracţia dintre El şi Ea printr-o imagine de final ce nu se poate să nu te ducă cu gândul la un împrumut dintr-un celebru film american.

Filmul de televiziunea rezultat păcătuieşte printr-o stranietate excesiv căutată şi apoi încăpăţânat apăsată, subliniată. Parcă-parcă vezi intervenind pe ecran un creion roşu al cărui rost ar fi să o marcheze. Dar şi prin nenumărate şi obositoare gros-planuri. Prin stângăcii şi o multitudine de repetiţii în stabilirea şi utilizarea unghiurilor de filmare. Prin teatralizarea cu asupra de măsură, o teatralizare deranjantă de-a binelea în jocul Ozanei Oancea, actriţă aflată în cel mai evident chip cu putinţă în inferioritate artistică în raport cu mult, infinit mai versatul şi mai rafinatul Ionel Mihăilescu. Prin deficienţe de ritm. Şi, mai cu seamă, prin previzibilitate.    


Televiziunea Română- Casa de producţie- VINOVATUL după piesa omonimă a lui Ion Băieşu;

Scenariul şi regia: Jon Gostin;

Producător: Mihai Răzuş;

Scenografia: Silvana Porojnicu;

Director de imagine: Siviu Andrei;

Cu: Ozana Oancea, Ionel Mihăilescu, Erika Băieşu, Mihai Răzuş, Gabriel Fătu, Florin Roşu, Paul Mihăilă;

Data primei difuzări: 8 decembrie 2014 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările