Şi dacă Hitler se făcea pictor, Auschwitz mai exista?

Sorin Leoveanu în rolul lui „Hitler” în „Mein Kampf”                     FOTO Nicu Cherciu

EVENIMENT Spectacolul „Mein Kampf“, de la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, în regia lui Alexandru Dabija, pune în scenă povestea tinereţii unuia dintre cei mai mari dictatori ai istoriei

Trebuie să treacă mulţi ani pentru a putea privi cu ochi destins şi cu ironie plină de umor chipul unui dictator. Şi trebuie o doză mare de cinism pentru a pune în scenă, cu detaşare, o poveste comică despre tinereţea lui Adolf Hitler, despre perioada când Adolf se pregătea să devină Hitler.

A trebuit să se aşeze aproape jumătate de secol între momentul când George Tabori, dramaturg şi regizor de teatru, cu origini evreieşti zdravene, fugea din Germania de prigoana nazistă, iar tatăl lui murea la Auschwitz, şi momentul când a putut să scrie textul „Mein Kampf“, la sfârşitul anilor ’80, într-o altă lume, în care rănile se cicatrizaseră. Ceea ce şi-a dorit George Tabori, care a scris acest text pentru Broadway, a fost să producă un uriaş hohot de râs despre nazism. Să scrie o poveste despre tinereţea lui Hitler, candidat pe vremea aia la Academia de Arte Frumoase de la Viena, visând să devină pictor şi să picteze, întâmplător sau nu, crepusculul... Numai că soarta s-a opus, iar profesorii de la Academia din Viena, respingându-l, l-au transformat într-unul dintre cei mai mari dictatori ai istoriei.

Rătăcit printre evrei

Pus în scenă la Teatrul Naţio-nal din Cluj-Napoca, „Mein Kampf“, de George Tabori, în regia lui Alexandru Dabija, propune o cu totul altă perspectivă asupra morţii, asupra vieţii, asupra nazismului, asupra puterii decât cea obişnuită. Cinică, acidă, cu accente puternice de grotesc, cu multă muzică marca Ada Milea. O perspectivă privită pe geamul mic al istoriei, prin prisma lui
„ce-ar fi fost dacă...“. Sau, mai bine zis, „ce n-ar fi fost, dacă...“ Hitler ar fi fost admis la Academia de Arte Frumoase, dacă n-ar fi petrecut o parte din acei ani ai tinereţii într-un azil de noapte din Viena, în compania unei armate de evrei, care i-au influenţat gândurile şi le-au făcut să coacă. Şi dacă nu l-ar fi întâlnit acolo pe Schlomo Hertzl, vânzător ambulant de cărţi şi omul care i-a schimbat viaţa.

În varianta de la Teatrul Naţional din Cluj, Alexandru Dabija creează, împreună cu scenografa Carmencita Brojboiu, un fel de sală de baie nefuncţională, o baie în care se văd încă urmele luxului de altădată şi în care acum îşi are sediul azilul de noapte unde poposeşte Hitler. Un amestec permanent de strălucire şi decădere, uneori justificat, alteori nu, un amestec de culoare şi mizerie, de sărăcie şi lux decadent, acesta este ingredientul pe care mizează regia. Şi pe prezenţa lui Sorin Leoveanu, distribuit în rolul lui Hitler, într-o interpretare seducătoare, pentru care a fost nominalizat la categoria Cel mai bun bun actor în rol principal, la Gala Premiilor UNITER din această primăvară.

Un rol care-l dezvăluie pe Sorin Leoveanu într-o altă ipostază, o comedie cinică, o comedie cu moartea la uşă, o comedie în care trebuie să interpreteze rolul unuia dintre marii criminali ai secolului trecut. Iar cheia pe care o găseşte este excelentă, creând un Hitler în care se ghicesc accesele de dictator, în care cruzimea ţâşneşte violent la suprafaţă, printre crăpături, precum magma dintr-un vulcan care se pregăteşte să erupă, în care puterea dementă şi magnetică îşi scoate colţii, în care gesturile aparent nevinovate şi nazurile de adolescent venit din provincie să-şi caute norocul ascund colţii de fier ai morţii pe care o va transforma în lege. Zâmbetul sau hohotul de râs îngheaţă la sfârşitul fiecărei scene sau a fiecărui gest. În el îl întrezăreşti pe dictatorul care avea să trimită cu sânge rece oamenii la moarte. Dar, în acelaşi timp, marele merit al lui Sorin Leoveanu este că îi păstrează farmecul adolescentin şi că pendulează în permanenţă între umor şi moarte.

Azilul de noapte...

De asemenea, regia mizează şi pe re-dramatizarea textului, realizată de Cătălin Ştefănescu, după traducerea lui Alexandru Al. Şahighian, o aducere în actualitate uneori mai justificată, alteori mai forţată, plătind tribut lumii de lângă noi, cu vulgarităţile ei cu tot.

Muzica Adei Milea şi a Ancăi Hanu aduce un farmec aparte în spectacol, mai ales că versurile sunt scrise cu mult haz şi cu multă ironie şi-şi propun să destindă o atmosferă oricum relaxată, dar în care pluteşte ameninţarea întunericului. Aşadar, în micuţul azil de noapte, în care o mulţime de evrei îşi fac veacul, poposeşte într-o zi tânărul Hitler, cu pălărie haioasă şi vise de artist. Şi mica lor comunitate îşi tulbură echilibrul, căci, cu o intuiţie masochistă, Schlomo, evreul care încearcă să-şi scrie marea operă, marea „lucrare“ – „Mein Kampf“, îl ia sub aripa lui straniu fraternă. Iar interpretarea lui Ionuţ Caras este exact contraponderea corectă şi bine lucrată de care era nevoie pentru ca scenele cu Hitler să funcţioneze.

În acest mediu populat de regizorul Alexandru Dabija cu femei frumoase, coborâte parcă din scene de cabaret şi colorate în roşu, în care iubita lui Schlomo, Gretchen (Angelica Nicoară), e o apariţie ireală, de o frumuseţe seducătoare, purtând o rochie lungă, din catifea roşu-aprins, în care Moartea sau, mai exact, Doamna cu Coasa (Ramona Dumitrean), e de o eleganţă strălucitoare, previzibil îmbrăcată în negru, dar absurd de binevoitoare, în acest mediu, aşadar, Hitler va avea visul cel măreţ. Va fi împins pe calea propriului destin de însuşi evreul Schlomo.

Deşi există stranii căderi de ritm, într-un spectacol ca o bombă cu ceas, „Mein Kampf“ rămâne una dintre cele mai importante producţii ale stagiunii trecute, iar meritul cel mare este că păstrează bine echilibrul între comic – pentru că sunt scene la care râzi în hohote – şi drama care se insinuează precum gazul în camerele de la Auschwitz, lăsând în final loc Morţii, care vine să-l ia discipol pe Hitler cu o extraordinară explicaţie servită scurt şi cinic: Micuţul e un adevărat talent nativ! ;

„Mein Kampf“,
de George Tabori

Teatrul Naţional din
Cluj-Napoca

Regia: Alexandru Dabija

Scenografia: Carmencita Brojboiu

Muzica originală: Ada Milea şi Anca Hanu

Cu: Ionuţ Caras, Cristian Grosu, Radu Lărgeanu, Cătălin Herlo, Silvius Iorga, Sorin Leoveanu, Matei Rotaru, Angelica Nicoară, Romina Merei, Patricia Brad, Diana Buluga, Anca Hanu, Ramona Dumitrean, Cristian Rigman, Alexandra Tarce.