Teatru

articolul anterior articolul urmator

A câta parte din Richard III e în fiecare dintre noi?

1
22 Oct 2019 08:53:04
Mircea Morariu

Nu voi insista în spaţiul acestei cronici asupra cercetării miracolului graţie căruia importantul spectacol Richard III, realizat la Teatrul bucureştean „L.S. Bulandra” de marele regizor Andrei Şerban, a apărut în cele din urmă în oferta ediţiei din anul 2019 a Festivalului Naţional de Teatru.

Din care trebuia să facă parte obligatoriu, fie şi numai având în vedere faptul că tema anunţată a acestei ediţii este „Teatrul, clipa magică a istoriei”. Propunându-şi să marcheze cei 30 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989.

Ca să nu mai vorbim despre semnificativul detaliu că montarea este, dincolo de minorele rezerve pe care un spectator ceva mai pretenţios le-ar putea emite la adresa ei, toate limitate, la urma urmei, la câteva aspecte mai terre- à- terre, una cu totul remarcabilă. Richard III este, ca să fim oneşti, una dintre puţinele premiere cu adevărat notabile din stagiunea pe care FNT o vitrinizează.

Mă voi mulţumi acum doar să subliniez că, deşi una dintre temele fundamentale ale spectacolului lui Andrei Şerban este aceea a manipulării, nu voi cădea în greşeala de a crede nici măcar o singură secundă în explicaţia cusută cu aţă albă, sfidătoare la adresa inteligenţei noastre, în conformitate cu care ar fi fost vorba despre o surpriză anume pregătită ori că Richard III ar face parte din “Secţiunea internaţională” a FNT.  Pentru simplul motiv că este de domeniul evidenţei geografice că Teatrul Bulandra se află în Bucureşti, iar Bucureştiul face parte din România.

Dar, treacă de la noi şi să sărbătorim bucuria de a fi avut parte şi în FNT de această construcţie teatrală solidă, serioasă, majestuoasă. Care se dovedeşte şi se menţine astfel, în pofida faptului că, din primăvară, de la momentul premierei, şi până chiar în preziua reprezentaţiei din FNT, Andrei Şerban a operat în chip repetat modificări. Actualizări. Dovedind că e obsedat de Richard şi că nu a depus defel mărturie falsă în clipa în care a mărturisit că „Richard e peste tot, şi în mine, şi în tine, şi e important să mă lupt cu el”.

Cum spuneam, tema principala a spectacolului este aceea a manipulării. Or, românii au avut parte în cei 30 de ani trecuţi de la Revoluţie, în cursul Revoluţiei însăşi, de manipulări cu nemiluita. Aşa că în Richard III nu avem parte doar de referinţe (în vremea din urmă mai estompate) în privinţa Alianţei PSD-ALDE (există în spectacol scena în care personajele scandează fără convingere Trăiască Alianţa!), ori din timpul regimului PSD-Dragnea (este conservată formula Anglia merită mai mult!, pastişare a unui slogan şchiop din vremea alegerilor europarlamentare). Ci românilor le-a fost dat să se confrunte cu tot felul de aşa-zişi „salvatori”, care, foarte adesea, au reuşit să îi păcălească încă din Decembrie 1989. Din vremea Frontului Salvării Naţionale.

Iată motivul în virtutea căruia văd în Richard III  o excepţională şi, mai presus de toate, necesară recapitulare a tot ceea ce ni s-a întâmplat în timpul celor 30 de ani de libertate. Dar şi un avertisment legat de ceea ce ar mai putea să ni se întâmple. Este oricând posibil ca aşa-zişi salvatori, schimbători, versatili precum un şarpe (cu un costum din piele de şarpe apare în prima scenă din spectacol protagonistul), dar mereu îngălbeniţi de teamă (decorul gândit de Andrei Şerban însuşi este conceput în culoare galbenă, scăldat în lumină rece de neoane, dominat de o scară în spirală care duce mai totdeauna spre Turnul Londrei, adică spre închisoare) să ne promită bunăstarea, fericirea şi, în realitate, să transforme totul într-o lungă serie de crime. În fapt, Richard III în regia lui Andrei Şerban ar putea să poarte oricând numele La tuerie Richard, pastişând astfel clasicizata formulă La tuerie Bajazet.

Nu doar crimele conferă substanţă spectacolului de la Bulandra. Ci şi nenumăratele discursuri. Începând cu cel al lui Eduard al IV lea (George Ivaşcu), continuând cu cel al Annei (Alexandra Fasolă) care cere solidaritate cu Casa de Lancaster, cu cel al lordului Hastings (Adrian Ciobanu), al lui Buckingam (Cătălin Babliuc), al unui Richard doar aparent lipsit de vlagă, histrionic nu numai când, aflat în faţa oglinzii, este explicit actor (excepţional în tot Marius Manole !) şi încheind cu cel al Elisabetei (Rodica Lazăr) şi cu cel al Necunoscutului (adus în scenă de acelaşi neobosit, copleşitor Marius Manole).Acesta din  urmă înţeles ca teribilă, cumplită metaforă a istoriei. O istorie făcută între alţii şi din morţii care se răzbună, aşa cum apar ei într-o antologică scenă din spectacol.

Sigur, Andrei Şerban reafirmă prin acest Richard III, dar în cu totul altă cheie şi altfel decât clasicul Jan Kott, adevărul zicerii Shakespeare, contemporanul nostru. O face arogându-şi dreptul de a lua distanţe faţă de textul marelui Wiil (de aici şi decizia de a-l aduce pe acesta în scenă,  prin intermediul actorului Cornel Scripcaru), prin recursul la inserturi muzicale (şlagărele formaţiei Rolling Stones), prin sugerarea impresiei de mega-show, prin citate din filmul Joker. Acestea din urmă introduse în ultimele zile. O face prin intermediul formulei de teatru în teatru.

Andrei Şerban îşi construieşte şi fundamentează reuşita pe o excepţională echipă de colaboratori. Începând cu Daniela Dima, cea care a realizat o nouă traducere şi a servit în calitate de regizor asociat, continuând cu arhitectul Octavian Neculai care i-a fost consultant în materie de spaţiu scenic, cu Frusina Nagy, semnatara unor costume cu totul admirabile,cu Raul Kusak care a creat muzica spectacolului (probabil lui i se datorează şi adaptarea citatelor muzicale) ca să nu mai vorbim despre formidabila echipă actoricească. Mulţi dintre interpreţi- ei se numesc Marius Manole, George Ivaşcu, Rodica Lazăr, Cornel Scripcaru, Alexandra Fasolă, Cătălin Babliuc, Adrian Ciobanu, Constantin Dogioiu,  Alin State, Lucian Ifrim, Mirela Gorea, Catinca Maria Nistor-  având în sarcină mai multe roluri. Şi cât de bun este, de pildă George Ivaşcu, nu doar în Eduard al IV lea, ci şi în ipostaza de ucigaş plătit ori în aceea de primar al Londrei sau ce strălucitor Cornel Scripcaru în regina Margareta ori în rolul tânărului prinţ Eduard. Dar Rodica Lazăr, Cătălin Babliuc, Alexandra Fasolă, Adrian Ciobanu? Dar Mirela Gorea, mamă îndurerată ori cetăţean al Londrei? Sau Lucian Ifrim în Stanley ori în uşor manipulabil cetăţean al Londrei? Ori Constantin Dogioiu, Alin State, Catinca Maria Nistor? Ca să nu mai vorbim de câte personaje se regăsesc în felul în care Marius Manole îl desenează pe diavolescul, detestabilul Richard?

În fiecare dintre personajele din spectacol este câte ceva din Richard III. Şi acest ceva i-a stimulat şi facilitat acestuia ascensiunea. Dar cât din Richard III este în fiecare dintre noi? Şi câtor Richard III le-am îngăduit noi înşine să ne domine?

Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” din Bucureşti- RICHARD III de William Shakespeare; Traducerea: Daniela Dima; Regia: Andrei Şerban; Regizor asociat: Daniela Dima; Decorurile: Andrei Şerban; Costumele: Frusina Nagy; Consultant spaţiu scenic: Octavian Neculai; Muzica: Raul Kusak; Cu: Marius Manole, George Ivaşcu, Rodica Lazăr, Cornel Scripcaru, Alexandra Fasolă, Cătălin Babliuc, Adrian Ciobanu, Constantin Dogioiu, Alin State, Lucian Ifrim, Mirela Gorea, Catinca Maria Nistor; Data reprezentaţiei: 20 octombrie 2019

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Augustin Man
22.10.2019, 09:19:05

Raspuns stiintific: citiva atomi . Bibliografie: Bill Bryson - "Despre toate, pe scurt" ("A Short History of Nearly Everything")