Actorul Alexandru Lulescu a murit la vârsta de 90 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă / ADEVARUL
FOTO Arhivă / ADEVARUL

Actorul Alexandru Lulescu a murit vineri, la vârsta de 90 de ani, într-un centru pentru bătrâni, în urma unui atac cerebral, a anunţat Teatrul „Constantin Tănase“.

Corpul neînsufleţit va fi depus, pentru un ultim omagiu, Duminică, 19 iunie, ora 9:00, în foaierul Sălii Savoy a Teatrului “Constantin Tănase”, din Calea Victoriei nr.33.

Actorul a fost omagiat pe scena Teatrului „Constantin Tănase”, anul trecut, în luna octombrie, în prima ediţie a Galelor Savoy. Avea să fie ultima sa apariţie pe scena pe care a slujit-o aproape 60 de ani. Anul acesta, pe 1 iunie, a împlinit 90 de ani, fiind considerat cel mai longeviv actor al Teatrului de Revistă.

GALERIE FOTO

Cine a fost Alexandru Lulescu

Alexandru Lulescu s-a născut pe 4 iunie, 1932. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, iar prima sa apariţie a fost pe scena Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, care pe atunci se numea Ansamblul de Estradă şi este consemnată în anul 1952, ca solist de balet într-un dans tătar din premiera intitulată „Primul spectacol”. 

În 1961, actorul se angajează la Teatrul devenit între timp Satiric-Muzical „Constantin Tănase”, unde joacă în zeci de spectacole, cu sute de reprezentaţii în ţară şi în lume. Câteva dintre spectacole în acre a jucat sunt: „La Grădina Cărăbuş”, „Pagini alese din Revista de altădată”,  „O seară la Revistă”, „Revista dragostei”.

Alexandru Lulescu a făcut parte şi din distribuţia musicalurilor de succes: „Groapa” (text: Eugen Barbu/muzica: Radu Şerban) şi „O premieră furtunoasă”, după „O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale (text şi versuri: Octavian Sava, muzica: Marius Ţeicu).

Timp de douăzeci de ani, a format împreună cu un alt mare actor, Nicu Constantin, unul dintre cele mai de succes cupluri umoristice, fiind deseori supranumiţi „Regii umorului” sau „Cavalerii râsului”.

Ultimele spectacole în care a jucat actorul pe scena de la Revistă au fost: „Hai, zâmbeşte!”, „Lasă supărarea-n hol!” şi „Cu mască sau fără mască, oamenii vor să zâmbească!”, spun reprezentanţii teatrului.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite