Actorul Cristian Şofron: „Un Actor Bun, ar trebui să fie Bun şi în teatru şi în film”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actorul Cristian Şofron
Actorul Cristian Şofron

Oltea Şerban-Pârâu: Cristian Şofron, vom porni acest dialog dinspre prezent, când toată lumea artistică – nu doar din România, ci de pe întreg mapamondul – de-abia a ieşit (sau se pregăteşte să iasă) dintr-o perioadă de incertitudine, de stagnare, în urma suspendării tuturor evenimentelor artistice cu public ca efect al pandemiei. Cum vedeţi, la nivel personal, această perioadă a ultimului an, din perspectivă generală?

Cristian Şofron: La genul acesta de întrebare s-a creat deja un fel de ”tipar” al răspunsului... „M-am ocupat de mine, mi-am analizat viaţa, m-am autoanalizat...”, sentimente perfect valabile de altfel... Desigur, unele dintre ele au fost valabile şi pentru mine... Dar, în general, ritmul meu de viaţă nu a suferit spectaculoase modificări... În afara perioadei de la începutul pandemiei, când am fost blocaţi în case, am încercat să trăiesc aproape normal... Am mers zilnic la birou (pe atunci, la Teatrul Odeon), am lucrat, m-am ocupat de copii... A nu se înţelege că mi-a fost uşor... Dar am considerat că dacă eu clachez, cei din jurul meu vor fi şi mai afectaţi. Şi la teatru şi în familie. Strict din punct de vedere al activităţilor artistice, teatrale a fost extrem de greu, de complicat... Am încercat să ţin un echilibru al stărilor colectivului, tocmai cu dorinţa de a-i sprijini pe colegi să treacă mai uşor peste greutăţile perioadei. Adică, dacă vreţi, m-am gândit mai puţin la mine şi mai mult la cei din jurul meu...

„Pentru Actor este extrem de dur să nu se întâlnească cu prietenul său cel mai bun care este Spectatorul”

O.Ş.P. Ce impact a avut asupra carierei profesionale a lui Cristian Şofron această anulare sau amânare a tuturor proiectelor în curs, pentru a ne referi deocamdată la proiectele artistice personale, nu la cele manageriale?

C.Ş: Greu... greu... Ca la mai toată lumea... Oricât de folosită ar fi expresia, da, este adevărată: pentru Actor este extrem de dur să nu se întâlnească cu prietenul său cel mai bun care este Spectatorul... Şi fără o certitudine că, uite, se va întâmpla peste ”n” zile, săptămâni... Aşteptarea şi lipsa unui orizont a fost extrem de dureroasă.

O.Ş.P.: De la 1 aprilie 2021, Cristian Şofron este noul manager director general al Teatrului „Stela Popescu”. Venind la finalul unui an dificil pentru toată lumea artistică, cum aţi găsit repertoriul şi orientarea teatrului când aţi venit?

C.Ş: Aş vrea să vorbesc mai puţin despre ce a fost şi mai mult despre ce o să fie... Desigur, apreciez efortul celor care s-au ocupat până acum de acest teatru. În condiţii dificile au reuşit să reziste. De găsit, am găsit un repertoriu format cam din trei spectacole pentru adulţi şi tot cam trei pentru copii. Spectacole care pot rezista pretenţiilor publicului. Dar, trebuie să recunoaştem că e foarte puţin. Ce cred eu că trebuie făcut cu acest teatru este, primordial, să-i găsim un drum al lui. Un stil. Sigur, e un teatru foarte tânăr. De doar cinci ani îşi caută un drum al său. Are şi câteva obstacole pe care va trebui să le doboare: faptul că noi jucăm în sala mică a Palatului Naţional al Copiilor (atenţie! fără să fie sala noastră!), duce, în continuare, la anumite confuzii. Nu, nu suntem un teatru pentru copii. Nu, nu facem în principal ateliere cu copiii. Chiar dacă avem în portofoliu şi astfel de activităţi, nu ele sunt singurele noastre direcţii de acţiune. Suntem un TEATRU! Facem şi vom face SPECTACOLE bune, foarte bune! Un spectacol BUN poate fi apreciat de toate categoriile de spectatori! Îmi doresc să încercăm să facem şi un fel de teatru ”laborator”, de ”cercetare” teatrală. Asta fără să neglijăm participarea spectatorilor în număr cât mai mare la spectacolele, evenimentele noastre. De fapt, cam asta îmi doresc: ca fiecare spectacol, activitate a noastră să fie un EVENIMENT! Şi aşa va fi! Am găsit aici un grup, mic, de oameni cu care pot pleca la un astfel de drum! Veţi mai auzi de noi...! A… Şi mai avem o mare problemă. Nu avem o ”casă” a noastră, nu avem un sediu al nostru, nu avem o sală a noastră. Nu avem scena noastră! Este o situaţie frustrantă, anormală, care nu poate încuraja performaţa, aşa cum ne dorim noi... Ne dorim mult ca cei ce pot lua hotărâri în această direcţie să ne sprijine, pentru ca astfel să ne putem duce mult mai clar la îndeplinire aspiraţiile, planurile, în intenţia de a sprijini şi noi efortul pentru ca Bucureştiul (şi nu numai!), să aibă o activitate culturală, teatrală, demnă de o capitală europeană.

O.Ş.P. Practic, ce s-ar putea face cu adevărat legat de misiunea instituţiei în următoarele 12 luni? Cum vor fi abordate următoarele luni din punctul de vedere al programului pe de o parte şi al relaţiei cu publicul pe de altă parte?

În continuare pluteşte o nesiguranţă, o tensiune...”

C.Ş: Publicul trebuie recâştigat către teatru. Observăm că lumea este în continuare temătoare în a umple sălile... Şi e normal, e omeneşte...Suntem încă prea aproape de grelele încercări prin care am trecut cu toţii. De fapt, nici nu s-au încheiat definitiv... În continuare pluteşte o nesiguranţă, o tensiune... Noi avem datoria să ieşim către ei cu SPECTACOLE EVENIMENT, cu evenimente conexe care să-i facă să mai uite de greutăţi  şi să capete încredere, să vină cu plăcere... Să între în poveştile noastre... Să ne urmărească şi să-şi dorească să revină la noi! La noi şi, de ce nu, la toţi colegii din Bucureşti şi din ţară, pentru că toţi avem aceeaşi intenţie: de a le fi cât mai aproape!

O.Ş.P. Cât de important va fi, în opinia lui Cristian Şofron, impactul acestei perioade predominant online a istoriei recente a artelor spectacolului în România? Se va ajunge la un reviriment complet sau aspectele online vor persista?

C.Ş: Nu cred că mai avem cum să neglijăm zona de online. Chiar dacă suntem de acord, sau nu cu ea, ca fenomen artistic. Personal, ca actor, nu sunt un împătimit al online-ului. Cred că emoţia, apropierea, căldura dintre actor şi spectator trebuie să aibă loc în sala de teatru. Sau în alt spaţiu în care aceste minunăţii unice se pot înfăptui... E greu ca ele să fie înlocuite de răceala unui dispozitiv, oricât de performant ar fi acesta. Aşa cred eu.

O.Ş.P. Să profităm de ocazie şi să ne uităm puţin în urmă, la cariera actoricească a lui Cristian Şofron. Momentul de inflexiune au fost filmele din anii 70: rolul Mihu din Toate pânzele sus!, în regia lui Mircea Mureşan şi înainte de acesta Insula comorilor, Piraţii din Pacific, în regia lui Sergiu Nicolaescu, 1975 sau Doi ani de vacanţă (4 episoade), în regia lui Sergiu Nicolaescu şi Gilles Grangier – coproducţie Germania Franţa. Şi, desigur, rolul din Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte. Acela a fost debutul. Copilul, Adolescentul şi apoi tânărul Cristian Şofron intra în lumea cinematografiei foarte devreme. Cum s-a întâmplat şi cum a influenţat această perioadă deciziile de viitor?

Să deschizi ochii asupra lumii lângă Amza Pellea, Octavian Cotescu, Gheorghe Dinică, Iurie Darie, Ion Besoiu, Sergiu Nicolaescu... e ceva”

C.Ş: Nu cred că aş fi făcut altceva în viaţă, dar faptul că de pe la 8 ani am activat la Palatul copiilor la cercul de teatru şi apoi, pe la 9 ani am fost distribuit la Teatrul Nottara în două spectacole, a însemnat mult... Apoi, desigur, întâlnirea cu Sergiu Nicolaescu, care m-a distribuit în Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte, a fost hotărâtoare! Gândiţi-vă, să deschizi ochii asupra lumii lângă Amza Pellea, Octavian Cotescu, Gherghe Dinică, Iurie Darie, Ion Besoiu, Sergiu Nicolaescu...e ceva, nu?

O.Ş.P. Practic în 1983 Cristian Şofron absolvea Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale din Bucureşti, la clasa lui Octavian Cotescu. Studiile au venit, aşadar, după debutul pe marele ecran şi în televiziune. Cum era văzut în institut un tânăr care intra în anul întâi fiind deja vedetă? Care dintre profesorii cu care v-aţi întâlnit în şcoală v-a influenţat cel mai mult?

C.Ş: Eh, vedetă. Niciodată nu m-am considerat aşa... Am avut extraordinara şansă să fiu student la clasa Octavian Cotescu! Un profesor, un şlefuitor de talente unic... Faptul că făcusem primul meu film important (şi) cu dumnealui, nu a contat deloc. M-a tratat ca pe oricare student, m-a certat poate mai mult, dar întotdeauna meritat. Îi port o recunoştinţă veşnică.

O.Ş.P. Aţi continuat să jucaţi în filme în anii 80 şi 90, colaborând cu regizori precum Sergiu Nicolaescu, Mircea Mureşan, Nicolae Corjos şi nu numai. În aceeaşi perioadă, teatrul a început să capete o pondere tot mai mare. Cum s-au armonizat cele două direcţii?

C.Ş: Eu n-am prea înţeles de ce se făcea această diferenţiere dintre ”actor de teatru” şi ”actor de film”. Sigur, pot fi alte mijloace de expresie, alte ”unelte” actoriceşti, dar, după umila mea părere, un Actor Bun, ar trebui să fie Bun şi în teatru şi în film... Avem atâtea exemple... Să vi-l amintesc doar pe minunatul Ştefan Iordache?

O.Ş.P. Ca actor de teatru, Cristian Şofron se identifică cel mai mult cu scena Teatrului Nottara. Din piesele jucate din 1986 până în prezent acolo, care vă rămân în memorie ca experienţe deosebite?

C.Ş: Aşa cum aminteam, putem vorbi de debutul meu în teatru prin anii 1969-1970 (vai, cât a trecut…). La Nottara, am debutat în ”O lună la ţară”, în regia lui George Rafael şi imediat apoi în ”Şi eu am fost în Arcadia” de Horia Lovinescu (care era şi directorul teatrului), în regia lui Dan Nasta... Şi acolo am avut minunata ocazie să fiu alături de George Constantin, Alexandru Repan, Lucia Mureşan, Emil Hossu, Anda Caropol... Cum să nu te marcheze aceste întâlniri... În timp, am considerat că nu trebuie să amestec vocaţia de actor cu cea din administraţie, de director. Astfel, am declinat toate propunerile de a juca în teatrele pe care le-am condus. Ca artist, din acest motiv, am pierdut, am suferit... Dar... aşa am considerat eu, atunci, că e mai bine... Poate că am greşit... dar...

O.Ş.P. În ultimii 15 ani, activitatea managerială a început să joace un rol important în viaţa actorului Cristian Şofron. Începând cu perioada 2005-2007, când a fost director general artistic la Teatrul de Stat din Constanţa. De unde atracţia pentru management?

C.Ş: Nu a fost nicio atracţie. Pur şi simplu s-a întâmplat! Când am primit propunerea să merg la Constanţa, nici prin gând nu-mi trecea să urmez acest drum, al ”directoratului”... Încet, încet, am înţeles că pot fi alături de colegii mei, îi pot ajuta, sprijini şi din altă ”poziţie”. Apoi, lucrurile au venit de la sine... Niciodată nu mi-am dorit o anumită funcţie, n-am făcut nimic să le obţin. Mi s-au propus, am analizat şi am acceptat. Sau nu. Şi, până acum, cu toată modestia, nu prea am dezamăgit. Sau, da?

O.Ş.P. O altă etapă importantă a fost aceea de director la Centrul Cultural pentru UNESCO Nicolae Bălcescu (2009-2015) şi manager la Teatrul Odeon (2017-2021). Care au fost cele mai importante realizări în aceste două poziţii?

C.Ş: Da, cu Centrul Nicolae Bălcescu a fost o poveste minunată. Să transformi o ”casă de cultură” mică, de care nu ştia mai nimeni într-un pol cultural al Bucureştiului, al ţării, cu recunoaştere europeană... Şi asta fără să fie măcar un teatru... Sunt amintiri speciale. Că s-au luat în acea perioadă cam toate premiile de teatru din România, începând cu UNITER-ul şi trecând prin mai toate marile sau mai puţin mari festivaluri... Că s-au pus bazele unei minunate trupe de teatru, neoficial numită „trupa fară nume”... Da... Poate însemna ceva... Cu Odeonul, cam la fel. Habar nu aveam de discuţiile, problemele de acolo... Am dat un concurs (la care nu am fost singurul candidat!), proiectul meu a fost declarat câştigător şi au urmat trei ani de muncă grea, dificilă, cu un colectiv minunat, cu zeci şi zeci de orgolii şi, din păcate cu o perioadă a pandemiei când a trebuit să ne ocupăm şi de alte lucruri, nu numai de performanţele artistice. Chiar glumeam cu colegii de acolo şi le spuneam că nu ca să le măsor temperatura şi să le spun să poarte masca, am venit eu la Odeon... Realizări? Nu mi-a plăcut niciodată să vorbesc de realizările mele... E greu de cuantificat... Sunt meserii atât de subiective, rezultatele muncii noastre la fel, încât nu-mi propun eu să dau verdicte. Dar, prin reacţiile publicului, cronicile specialiştilor, numărul de spectatori... Apreciaţi dumneavoastră... Din punct de vedere al documentelor oficiale drumul meu cu Teatrul Odeon nu s-a încheiat... Dar, să vedem, doi ani nu sunt puţini...

O.Ş.P. Ce v-aţi dori să se întâmple în anul 2021 în lumea artelor spectacolului din România, independent de evoluţia Teatrului Stela Popescu sau a actorului şi managerului cultural Cristian Şofron. De ce credeţi că are nevoie cel mai mult acum lumea artistică românească?

C.Ş: Greu de răspuns... Încredere, toleranţă, valoare, talent, înţelepciune, prietenie, coloană vertebrală, sunt modest în aşteptări, sau nu?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite