Actorul Mihai Călin, critici dure pentru Ion Caramitru, directorul TNB: „Conduce dictatorial, a folosit mare parte din resurse în interes personal“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actorul Mihai Calin FOTO Inquam Photos/George Calin
Actorul Mihai Calin FOTO Inquam Photos/George Calin

Actorul Mihai Călin l-a criticat în termeni duri pe directorul general al Teatrului Naţional Bucureşti, Ion Caramitru, într-o intervenţie la Digi24, spunând că acesta conduce instituţia de cultură în mod dictatorial şi a folosit o mare parte din resursele teatrului pentru avantajul personal.

Potrivit G4Media, Mihai Călin a declarat că „managerul general al Teatrului Naţional, care acum încearcă să facă ceva, să obţină fonduri, să deblocheze, dumnealui în ultimii ani a folosit foarte mult în interes propriu, personal o mare parte din activitatea teatrului. A condus în mod dictatorial, în mod autocrat, folosind o mare parte din resursele teatrului pentru propriul avantaj financiar. Mare parte din spectacole sunt regizate şi jucate de dumnealui“.

Actorul a menţionat şi că managerii au scos din lege vârsta de pensionare şi nu există concurs pentru el, în aşa fel încât atunci când mandatul li se încheie, există o evaluare asupra activităţii managerului de la Ministerul Culturii, iar dacă acesta obţine nota 9 are dreptul să prezinte un nou proiect de management, iar dacă ia minimum nota 7 primeşte încă un mandat.

„Domnul Caramitru, pe fiecare spectacol regizat sau în care joacă ia 10 la sută din încasări. Iar în 2018 din 120 de spectacole jucate la Sala Mare, 66 sunt regizate sau/şi jucate de domnul Ion Caramitru, în condiţiile în care regizează foarte mult, el fiind – a şi spus – în materie de regie mai puţin performant“, a susţinut Mihai Călin, potrivit sursei citate.

Mihai Călin a spus că sindicatul actorilor i-a trimis în mai multe rânduri scrisori lui Ion Caramitru şi de fiecare dată aceştia au fost respinşi „în mod brutal“. 

Ion Caramitru, managerul Teatrului Naţional Bucureşti, a explicat joi, printr-un comunicat transmis News.ro că, după calculele sale de artist "liber cugetător", situaţia culturii româneşti este în faliment la vedere, faliment "care ţine de proasta gospodărire a întregului sistem financiar românesc".

„Deşi am fost la ministru împreună cu 20 de manageri din ţară, toate operele naţionale, toate teatrele naţionale, Muzeul Naţional de Istorie, Muzeul de Artă, ”Antipa” etc., cu un document trimis sub semnătura mea şi a lor, pentru a discuta faţă în faţă despre acest faliment în care suntem aduşi, nu am ajuns la nicio concluzie", a explicat Ion Caramitru, joi, în faţa colectivului TNB.

El a relatat că teatrul pe care îl conduce are în prezent 54 de oameni din afară, deşi a solicitat de ani de zile mai multe posturi, dintre care 39 deservesc scena.

Managerul TNB a explicat motivele pentru care instituţia de cultură se află în impas financiar, unul dintre acestea fiind aprobarea cu întârziere a bugetuluid e stat pe anul în curs.

„Conform legii, bugetul statului român ar fi trebuit să apară din noiembrie, anul anterior, şi să fie votat pentru a deveni operaţional începând cu 1 ianuarie 2019. În realitate, el a fost aprobat abia în aprilie 2019, devenind operaţional abia în luna mai. Au mai fost situaţii de acest gen, dar nu atât de grave. Ca să ajungă la instituţiile din subordine, după ce el este repartizat prin ministere, mai ia un timp destul de lung, astfel încât momentul zero, momentul în care teatrul nostru, de exemplu, putea să înceapă orice activitate, legală, din punct de vedere al deschiderii finanţării, este momentul în care ministrul ne aproba Programul minimal", a mai precizat Caramitru.

Contractele de colaborare a 40 de tehnicieni de la TNB vor înceta începând cu data de 1 iulie, nemaifiind fonduri pentru respectarea acestora, a explicat Ion Caramitru, pentru B1.ro. Contractele tehnicienilor au fost încheiate în urma procesului de recrutare de către agenţiile de ocupare a forţei de muncă, pentru care TNB avea obligaţia să plătească taxe suplimentare: 19% TVA, respectiv un comision de 5% pentru agenţie. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite