Alex Buescu - Cum e când un actor este propriul său manager

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

L-am invitat la o discuţie prin internet pe tânărul actor Alex Buescu. Pe Alex l-am văzut pentru întâia oară în primăvară la Gala „Bacău Fest Monodrame”, unde a prezentat unul dintre cele mai realizate recitaluri. Mai apoi, în luna mai ne-am întâlnit pentru o jumătate de oră în cafeneaua unei celebre librării bucureştene. Atunci am avut amândoi ideea să dăm o formă ceva mai coerentă unor idei răzleţe. Iată ce a ieşit.

 - Alex, te cunosc de foarte puţină vreme. Ai fost printre puţinii concurenţi care mi-au plăcut dintre cei şase care au trecut de ceea ce pare să fi fost o dură selecţie pentru ediţia din anul acesta al Galei Bacău Fest Mondodrame”. Ai intrat în concurs cu un recital care are o mică istorie- dar asupra ei îţi propun să revenim un pic mai târziu- fundamentat pe dramatizarea făcută chiar de tine după Opiniile unui clovn. Ştii foarte bine că ai avut ceea ce se cheamă o evoluţie controversată”. Unora dintre specialişti le-ai plăcut, altora, nu. Un lucru care s-a reflectat ca atare în cronici. Sigur, receptarea unui spectacol de teatru are la bază multe imponderabile. Şi totuşi, cum e să faci o profesie în care succesul se bazează pe gust? Poate şi pe impresie....

-Atunci când mi-am ales această profesie, nu am stat deloc să mă gândesc dacă voi avea sau nu succes. La fel s-a întâmplat şi cu spectacolul one-man show Opiniile unui clovn. Tot ce am făcut artistic până acum a fost din pasiune şi pentru că aşa mi-am dorit. Sper să pot face asta în continuare.

image

M-am pregătit, am lucrat şi îmi fac meseria cât de bine pot, bazându-mă pe experienţa acumulată până în acest moment. Este o bucurie într-adevăr când, la final, munca ta este apreciată şi apar oameni care vor să lucreze cu tine.

Totuşi, într-o zi realizezi că, oricât de mult ţi-ai dori ca prin ceea ce faci să-i mulţumeşti pe cât mai mulţi, practic nu ai cum.

Consider „gustul” ca fiind un subiect de discuţie, mai ales atunci când el ajunge să fie dezbătut sau manipulat de persoane de la care, eu, cel puţin, am anumite aşteptări morale, dar mai ales bazate pe imaginaţie, pe informaţie şi pe un tip de judecată mai rafinată. Impresiile de moment pot fi înşelătoare. Ele pot însă deveni începutul unor aprofundări care să le confirme sau nu, având în vedere evoluţiile viitoare.

- Şi totuşi, nu succesul certifică reuşita muncii unui actor? Şi nu numai al unui actor, al oricărui produs artistic. Vezi, în teoria literară se spune că doar lectura validează cu adevărat un text, o carte. Oare nu cumva şi în teatru receptarea zero, adică sălile goale, ar trebui să ne îngrijoreze?

-Eu cred că oamenii vor să vină la teatru. Este însă îngrijorătoare lipsa unei practici de lucru constante în acest sens, potrivită timpurilor în care trăim şi care să aibă ca rezultat crearea unei obişnuinţe comportamentale în rândul unor categorii variate de public. Pentru mine teatrul este una dintre cele mai elevate forme ale reprezentării esenţei umane şi nu cred deloc, aşa cum susţin alţi oameni de specialitate, că, în viitor, el va dispărea. Legat de succes, un impresar v-ar răspunde direct că înseamnă notorietate, bani şi ceva, lipsit total de instrumente de calcul, ceva care se cheamă noroc. Uitându-ne în trecut, vedem că există nenumărate exemple, mai ales în artă, de oameni care au cunoscut acest succes despre care vorbiţi, spre finalul vieţii sau post-mortem. Între timp lucrurile s-au schimbat. Astăzi, datorită tehnologiei, aşa cum bine preciza Andy Warhol, aproape orice persoană vie (sau fictivă) poate cunoaşte faima celor 15 minute. Totuşi, cred că este mai important felul cum reuşeşti să gestionezi acest succes, atunci când el apare. De asemenea, pentru mine, aşa cum am spus mai sus, succesul nu este obligatoriu un obiectiv în munca mea.

image

FOTO Mihaela Tudor

- Nu întâmplător ţi-am pus întrebarea de mai sus. Ştiu că înainte de a te înscrie la Actorie ai absolvit o facultate mult mai bazată pe certitudini”. Te-aş ruga să detaliezi şi istoria, şi opţiunea...

-Într-adevăr, prima facultate pe care am terminat-o nu a avut deloc legătură cu teatrul şi arta în general. În 2008, am absolvit Facultatea de Studii ale Integrării Economice Europene din cadrul Universităţii Româno-Americane.

Eu mi-am dorit din liceu să fac actorie însă, cumva, părinţii mi-au spus să încerc ceva mai pragmatic, pentru că este posibil ca mai târziu să nu reuşesc să mă întreţin din asta. Nu regret că lucrurile s-au întâmplat aşa, dar nici nu consider o mare realizare faptul că am făcut 4 ani ceva care, după terminarea studiilor, când am avut primul job, nu a avut deloc legătură cu ce am învăţat.

 - Care a fost acest prim job? Sau natura lui? A avut vreo legătură cu relaţia cu publicul, cu oamenii? Sau ai fost un izolat într-un birou ultradotat, în faţa unui computer?

-Primul meu job la care am aplicat a fost cel de referent la Institutul Cultural Român. Chiar în acelşi timp, s-a ivit o oportunitate financiară mai bună şi am acceptat un job într-o agenţie de casting. Deci, nici una dintre acestea nu au avut legătură cu ce am studiat. 

Alex Buescu

FOTO Alin Leancă

-Cum a fost admiterea la a doua facultate? Pe ce criterii ai ales-o? Care au fost lecţiile fundamentale de viaţă şi de profesie pe care le-ai primit? Ştii, eu îl citez adesea pe Noica, filosoful care spunea că lecţiile nu se dau, se primesc.

- Pentru adimiterea la Teatru am avut de învăţat un repertoriu alcătuit din mai multe texte de genuri diferite: poeme, povestiri, fabule, monoloage. Eu, în vara lui 2011, am dat admitere la toate cele trei Facultăţi de teatru existente atunci în Bucureşti. La UNATC am picat la ultima probă şi anume cea de susţinere a unui monolog. Am rămas la Hyperion şi am încercat, atât cât am putut, să ştiu ce se întâmplă şi la celelalte universităţi, din Bucureşti şi din ţară. Lecţiile fundamentale legate de meserie mi-au folosit mai departe, în viaţă. Am înţeles că actoria este o profesie deloc simplă, este un mod de gândire şi un stil de viaţă. În ziua în care voi înceta să învăţ lucruri noi, să cunosc oameni şi locuri diferite, atunci când mă voi obişnui cu rutina lucrurilor pe care majoritatea le fac, când voi avea prea multe tabieturi sau când comoditatea va fi una dintre cele mai bune prietene, probabil că va fi necesar să-mi pun câteva întrebări. Dar cum sunt o persoană activă de felul meu, care uneori se autosabotează, cred că nu voi avea timp să-mi pun prea multe. 

 -Faci parte dintre actorii independenţi”. Nu ai angajament permanent la nici un teatru, ţi-ai luat cumva destinul în mâini proprii. Cum e să fii astfel, cum e să fii propriul tău manager, cum e să fii pus mereu în situaţia de a convinge pe cineva că merită să investească în tine? Am, desigur, în vedere investiţia de încredere. Care se traduce la început prin simplul gest de a-ţi pune la dispoziţie o sală în care urmează să joci.

-În ceea ce mă priveşte, să ajung să fiu un actor „independent” a însemnat să îmi doresc foarte mult să am o continuitate în acest sens, după terminarea studiilor. Dar o continuitate care să-mi reflecte cât mai onest personalitatea artistică, adică preocupările, subiectele şi autorii aleşi, demersul estetic, aspiraţiile, valorile şi principiile după care mă ghidez, abilităţile şi defectele mele.

Găsirea unor parteneri de lucru nu este întotdeauna un lucru simplu. Să primeşti un spaţiu potrivit unde urmează să-ţi prezinţi un spectacol sau un performance nu este ceva imposibil. Însă, cred eu, valoarea rezultatului final poate să conteze atât din punct de vedere artistic dar şi practic.

La noi, lipsa unui sistem de bază funcţional, care să sprijine şi să faciliteze iniţiativele artistice şi care, ulterior, să formeze un comportament general valabil, deformează sensul cuvântului „independent” care nu este în final decât rezultatul unor întregi demersuri birocratice şi de organizare, compromisuri sau sacrificii, pe care un artist le are de făcut pentru a reuşi să-şi facă meseria. Să fii actor „independent”  presupune şi o anume autodisciplină.

 - Admiţi să fie pus semnul egalităţii între „actorul independent” şi „actorul şomer ”? Aduce „independenţa” asta şi un anume disconfort?

-Să fii actor nu înseamnă doar că ai absolvit o facultate, ci că ai reuşit să ajungi să-ţi faci meseria, într-o manieră acceptată de tine. Asta este valabil în orice domeniu. Eşti şomer atunci când te afli în situaţia neplăcută de a nu câştiga nimic pentru că nu faci nimic. Deci refuz să fie pus semnul egalităţii între cei doi termeni. Autonomia şi dependenţa sunt lucruri diferite. Pe scurt, să fii actor independent presupune să faci mult mai multe acţiuni care, în final, să te ajute să-ţi exerciţi profesia. Disconfortul are legătură cu lipsa unui venit constant, a unor iniţiative legislative coerente şi aplicabile dar şi cu pregătirea destul de mare pe care o faci singur ca să ajungi să ai un venit la finalul lunii.

-Te-aş invita să faci puţin istoricul carierei tale de până acum. Cum a fost în facultate, ce profesori ai avut, care dintre ei ţi-au fost mai aproape de suflet, ce roluri ai jucat în studenţie? Ce a urmat după? Unde şi ce ai jucat după încheierea studiilor de actorie?

-Ar fi un vis împlinit să pot vorbi acum despre carieră, însă sunt mai degrabă la începutul ei.

Cei trei ani de facultate au fost foarte importanţi în dezvoltarea mea. Mi-aş fi dorit să fi fost patru ani, deoarece consider că cei care au acceptat să introducă sistemul Bologna, reducând timpul de studiu pentru ciclul licenţă, au făcut mai mult un deserviciu acestei profesii. Fiind a doua facultate, aşa cum am zis mai sus, eu am intrat la teatru când aveam 25 de ani. Nu ştiu cum ar fi fost dacă aş fi intrat mai devreme, dar în mod sigur cred că nu aş fi fost suficient de pregătit ca să înţeleg o bună parte din tot ce am fost învăţaţi. 

În primul an de studiu l-am avut profesor pe dl. Damian Crâşmaru. Un pedagog deosebit, un om cu un caracter puternic şi, din punctul meu de vedere, un mare actor. Din când în când mai vorbim la telefon. Ţin mult la dânsul şi pentru că îmi aduce cumva aminte de bunicul meu. Mi-ar plăcea să-l văd într-un spectacol one-man show. Nu mai ştiu clar motivele, însă la sfârşitul semestrului întâi al anului al doilea de studiu, dânsul a renunţat definitiv la pedagogie.

În locul dumnealui le-am avut profesoare până la sfârşit, pe doamenele Adriana Trandafir şi Diana Mihăiţă. Ambele şi-au adus o contribuţie semnificativă în acest proces de formare, prin care toţi studenţii la actorie trecem.

Alex Buescu

FOTO Vlad Catană

- Te-aş ruga să detaliezi. Ce înseamnă formarea în actorie?

-Înseamnă un întreg proces prin care treci, pentru ca, în final, să fii capabil să susţii, la un nivel optim, un spectacol de teatru şi nu numai. Mai târziu, să înveţi să reuşeşti să devii cel mai bun instrument autonom care face tranzitul fascinant şi imperceptibil pentru spectator, dintre realitate şi ficţiune.

- Bun, să revenim la profesori....

-Alţi profesori care îmi vin acum în minte şi la cursurile cărora îmi făcea plăcere să fiu au fost: Ioan Cristescu, MihneaTăutu, Doina Ruşti, Adela Mărculescu.

 – Şi acum, te rog să îmi vorbeşti despre roluri!

- „Petruchio” (Ȋmblânzirea scorpiei), „Chiriac” (O noapte furtunoasă), „Nae Girimea” (D’ale carnavalului) sunt câteva dintre rolurile avute ca studiu în facultate. Spectacolul nostru de licenţă a fost Audiţia de Aleksandr Galin iar „Vasili Bok” rolul meu. Chiar dacă a fost dificil să fac un personaj complet diferit de mine, de felul meu de-a fi, tot acest proces a fost mai mult decât util, a fost o lecţie de actorie, pe care o doresc oricărui student. Deoarece spectacolul a fost apreciat, am avut şansa să-l putem juca în mai multe spaţii precum Teatrul de Comedie - sala Studio (aprilie 2014), Casa de Cultură a Studenţilor (mai 2014), Godot Cafe Theatre (iunie 2014) şi La Scena (iunie 2014).

După terminarea studiilor am realizat o serie de performance-uri live în cadrul unor evenimente de artă din Bucureşti desfăşurate în spaţii şi galerii precum: Galeria Galateea, Galeria Căminul Artei, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti sau ArtSafari 2015.

În paralel, am început repetiţiile alături de regizoarea Anca Maria Colţeanu la spectacolul cu care am debutat în martie 2016, Opiniile unui clovn.

Atât în timpul cât şi după terminarea facultăţii, am participat la diverse workshop-uri, care mi-au folosit în formarea ca actor şi nu numai.

  -Simt nevoia să fac o precizare. Îţi cer toate aceste detalii care au (şi) o pronunţată tentă autobiografică fiindcă am impresia că eşti mai curând o prezenţă discretă. Nu pare a-ţi fi propriu spiritul de gaşcă, nu eşti gata să declari că iubeşti pe toată lumea...

 - Prefer, vreau şi încerc să fiu cunoscut prin ceea ce fac artistic, asta cosider că mă reprezintă.Declaraţiile de iubire pentru toată lumea, le-aş putea face doar dacă ar fi vorba despre un rol.

 - Foarte bine. Răspunsul tău mă ajută să formulez următoarea întrebare. Cred că intuieşti că ea are în vedere rolul din „Opiniile uni clovn”. Te rog să-mi povesteşti cum ai ajuns la roman. De câte ori l-ai citit înainte să realizezi că poate reprezenta o sursă de spectacol. Cum s-a produs operaţia dramatizării? Ai făcut-o singur? Te-ai consultat cu cineva pe parcurs? Cum ai ajuns la colaborarea cu regizoarea Anca-Maria Colţeanu despre care ai vorbit mai sus?

-La roman am ajuns simplu, l-am cumpărat dintr-o librărie. L-am citit, mi-a plăcut şi m-am gândit că ar fi foarte bun de tranformat într-un text pentru un singur personaj. Ţin minte că eram în anul al doilea de facultate când l-am întrebat pe profesorul meu de atunci, dl. Damian Crâşmaru,dacă şi dumnealui crede că textul romanului este bun de dramatizat într-un monolog. M-a sfătutuit să mă apuc să-l scriu şi aşa am făcut. Probabil că dumnealui s-a gândit că voi scrie doar o pagină pentru un moment scurt, nicidecum un text complet. Îmi place foarte mult acest gen de spectacol şi cred că am văzut atât în timpul facultăţii cât şi după terminarea ei, majoritatea producţiilor din Bucureşti.În vara lui 2013 citisem deja romanul de câteva ori şi îl aveam structurat dramatic în aproximativ 30 de pagini. În exemplarul avut de mine, romanul are 300 de pagini.Apoi, o perioadă mai lungă de timp nu am mai scris, deoarece, în paralel, aveam examenele de la facultate precum şi licenţa cu spectacolul de final de studii. A fost bine aşa pentru că am reuşit să adun şi să înţeleg mai multe înformaţii despre dramatizarea unui roman. Chiar dacă în trecut am scris o carte de proză scurtă (Configuraţiile Anei, apărută în 2010 în colecţia de „Proză Contemporană” a editurii Bibliotheca), care mi-a oferit un anume tip de gândire şi organizare, procesul transformării romanului într-o monodramă nu a fost deloc simplu. Cred că l-am citit de cel puţin zece ori, iar scrisul a necesitat întotdeauna o anumită stare. Când am considerat că textul este gata, am început să caut un regizor care să vrea să lucrăm împreună ca să facem un spectacol.Ţinând cont de profunzimea romanului şi a complexităţii scrierii lui Heinrich Böll, mi-am dorit foarte mult să reuşesc să găsesc un regizor care să aibă atât o experienţă de teatru,dar, mai ales, de viaţă. Întâmplător sau nu, în cadrul festivalului Hyperion iese la Godot, organizat de facultate, am cunoscut-o pe regizoarea Anca Maria Colţeanu, care s-a aflat în juriu şi care m-a plăcut în rolul din spectacolul de licenţă. În Audiţia.În ianuarie 2015, mi-am făcut curaj şi i-am scris un mail, întrebând-o dacă îi place textul şi dacă vrea să lucrăm. A acceptat şi ne-am apucat de repetiţii. Textul nu a suferit modificări majore, forma finală fiind una mai puţin teatrală. În acest demers, ni s-au alăturat în crearea muzicii pentru spectacol Ovidiu Savu, iar costumul a fost realizat de către un artist tânăr, Matei Vladimir.

 - Bun, ai avut textul de spectacol, aveai şi ideea viitoarei montări. Aveai însă nevoie de o scenă, de un Teatru. Cum ai rezolvat această problemă? Cât îi e de greu sau de uşor unui tânăr actor independent să găsească pe cineva care să îl găzduiască?

- Anca a venit cu ideea spaţiului de jos, de la Green Hours. În februarie 2016 am avut o vizionare şi Voicu Rădescu a fost de acord să primească spectacolul în cadrul stagiunii Teatrului LUNI de la Green Hours. Din nou, întâmplător sau nu, romanul lui Heinrich Böll este şi una dintre cărţile preferate ale lui Voicu. Pe 26 şi 27 martie 2016 a fost premiera naţională a producţiei. Legat de dificultatea găsirii unui spaţiu pentru un spectacol, există mai mulţi factori despre care am vorbit mai sus. A primi un spaţiu prielnic prezentării unui proiect e un lucru bun, care demonstrează un anumit tip de gândire, însă consider cel puţin la fel de important, ceea ce alegi să prezinţi şi ce se întâmplă mai departe.

 - Din câte ştiu, spectacolul acesta al tău are o istorie, dar are şi un viitor. Şi nu unul oarecare. Te rog să detaliezi.

-În acest an, spectacolul Opiniile unui clovn face parte din seria evenimentelor europene dedicate aniversării a 100 de ani de la naşterea scriitorului german Heinrich Böll. În luna octombrie ajung cu el în Cipru, la Festivalul Internaţional de Monodrame din oraşul grecesc Pafos, care este capitala europeană a culturii, aşa cum a fost Sibiul în 2007. De asemenea aşteptăm răspunsul şi din partea altor festivaluri internaţionale.

- Perfect! Multă baftă! E minunat să aflu că spectacolul tău are un viitor. Dar ce viitor are ca actor Alex Buescu? Cât e de uşor pentru un tânăr actor din România să îşi facă cu adevărat planuri de carieră? Câtă deschidere găseşti atunci când vrei să intri la o discuţie cu un director, un manager, un patron de teatru? Poate un actor să se ducă, să bată la uşă, să fie primit şi ascultat? Sau e nevoie să fie recomandat de ceva, adică de evoluţiile lui anterioare? În primul rând de un regizor?

- Îmi doresc să pot reuşi să-mi fac mai departe meseria pentru care m-am pregătit. Să-ţi faci planuri e ceva simplu, să ajungi să le transformi în realitate presupune un întreg proces pe care nu ai cum să-l eviţi dacă îţi doreşti cu adevărat ceva.

Sunt destul de ocupat cu proiectele pe care le am acum. Lucrez la trei spectacole de teatru, un performance şi joc în această vară Opiniile unui clovn în diverse festivaluri de teatru. De asemenea, în decembrie anul trecut am participat la audiţia organizată de Teatrul „Metropolis”, cu ocazia împlinirii a zece ani de existenţă, am luat audiţia, urmând ca, mai departe, să fac parte, la un moment dat,dintr-unul dintre viitoarele proiecte ale instituţiei. Momentan, nu ştiu câtă deschidere există din partea directorilor, managerilor sau patronilor de teatru în a purta un dialog, în vederea realizării unui proiect, însă acest tip de abordare este cu siguranţă unul constructiv. Evoluţiie anterioare ale fiecărui actor pot fi cartea lui de vizită dar şi o recomandare venită din partea unui regizor poate fi un lucru bun.

 -Vei rămăne pe mai departe fidel monodramei? Sau şi monodramei, pe lângă faptul că te gândeşti să îţi cauţi un rost şi în spectacolele de grup?

-Aşa cum am spus mai sus, următoarele piese la care lucrez vor avea mai multe personaje. Chiar dacă îmi place foarte mult monodrama, nu intenţionez deloc să fac doar asta. Sunt nenumărate piese de teatru foarte frumoase, cu multe personaje, în care mi-ar plăcea să joc.

- Alex, îţi mulţumesc pentru răspunsuri şi baftă pe mai departe!

 

 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite