Aniversare de 1 mai: actriţa Maia Morgenstern împlineşte 58 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maia Morgenstern, care împlineşte astăzi 58 de ani, spune că nu o sperie trecerea timpului. „Fiecare vârstă are frumuseţea ei. Sunt tot eu, în fiecare an, tot mai îmbogăţită, cu mai multă experienţă", mărturiseşte actriţa pentru "Adevărul".

Maia Morgenstern spune că sărbătoarea a fost iniţiată în SUA şi că „1 Mai nu e o sărbătoare comunistă, ci una socialistă, care se sărbătoreşte în toată lumea“.  „1 mai a devenit  Ziua Internaţională a Muncii. În majoritatea ţărilor vest-europene, ziua de 1 Mai este zi liberă. Am respectat, întotdeauna, sărbătoarea de 1 Mai“.

„Pe mine m-a afectat această sărbătoare care cade de ziua mea de naştere în sensul că nu puteam duce bomboane la şcoală, fiind o zi liberă. Era singura mea supărare. În rest, întotdeauna, am petrecut frumos de ziua mea, am aşteptat oaspeţi cu mare drag de ziua mea“, a povestit actriţa.

Maia Morgenstern, care s-a născut pe 1 mai 1962 la Bucureşti, spunea că nu o sperie vârsta. „Dimpotrivă. Fiecare vârstă are frumuseţea ei. Sunt tot eu, în fiecare an, tot mai îmbogăţită, cu mai multă experienţă.

De ce să-mi ascund vârsta? Dacă ne tot ascundem vârsta prin operaţii estetice, în curând nu vom mai avea babe în ţara asta. Vom fi o ţară fără babe. Nu trebuie să ducem lipsă de babe şi de moşi, sunt şi ei necesari“, râde actriţa.

 

A picat, în primul an, examenul de admitere la IATC

Născută pe 1 mai 1962, în Bucureşti, într-o familie evreiască, Maia Morgenstern şi-a dorit să devină balerină în copilărie. Educaţia primită şi mai ales faptul că părinţii ei erau mari amatori de teatru i-au dezvoltat, în timp, pasiunea pentru actorie, susţinută de tatăl său.

„Tata i-a dat seama că asta îmi doresc. A observat din felul în care mă jucam sau din felul în care percepeam un spectacol de teatru la care mergeam împreună. «Tu vrei să te faci actriţă», mi-a spus“, declara Maia Morgentern într-un interviu pentru „Adevărul“.

Cariera sa a început cu un „eşec“, după cum mărturisea: a picat examenul de admitere la IATC. Şi-a făcut totuşi debutul în teatru, în 1980, şi a învăţat idiş din roluri. Juca în spectacole de revistă la Teatrul Evreiesc de Stat, fiind angajată ca „figurant corp ansamblu“.

Un an mai târziu, a intrat la Academia de Teatru şi Film, unde a studiat între 1981 şi 1985. I-a fost profesor Dem Rădulescu. „Era incredibil, era un geniu, făcea nişte conexiuni cu o viteză extraordinară. Nu aveam viteza lui şi gâfâiam rămânând în urmă. Erai complet nepregătit în faţa lui. Era un pedagog extrem de sever, dar foarte bun. Te-ai fi aşteptat să fie un râs continuu la orele lui, dar nu se întâmpla aşa. Să nu fi venit la ore, păi zvârlea odată catalogul...“, îşi amintea actriţa.

A jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ până în 1988. A apărut apoi pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti, după care s-a alăturat trupei de la Teatrul Naţional „Ion Luca Caragiale”. Printre rolurile notabile din teatru se numără Lola din „Îngerul albastru“ (pe care îl consideră rolul vieţii sale, foto) sau Kathleen Hogan în „Park Your Car in Harvard Yard“.

Imagine indisponibilă

Întâlnirile cu Lucian Pintilie şi Şerban Marinescu au consacrat-o şi în lumea filmului, în pelicule-cult precum „Balanţa“ şi „Cel mai iubit dintre pământeni“.

În 2004, talentul actriţei era omagiat de critica internaţională, după interpretarea de excepţie din filmul „Patimile lui Hristos“ (regizat de Mel Gibson), unde jucat rolul Mariei (foto).

maia morgenstern patimile lui hristos

A fost căsătorită de două ori. Are trei copii: Tudor Aaron Istodor, la rândul său actor, Eva Lea Cabiria şi Ana Isadora.

Maia Morgenstern ocupă funcţia de manager al Teatrului Evreiesc de Stat din anul 2012.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite