ANIVERSARE Actriţa Victoria Cociaş împlineşte astăzi 57 de ani. Actriţa a interpretat-o pe Maria Callas

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actriţa a interpretat-o pe Maria Callas, în spectacolul "La Divina", regizat de Radu Gabrea
Actriţa a interpretat-o pe Maria Callas, în spectacolul "La Divina", regizat de Radu Gabrea

Considerăm că este una dintre actriţele cheie ale Teatrului Nottara. O iubim, o admirăm, o respectăm şi îi urăm „La mulţi ani!” Victoriei Cociaş, care pe data de 6 iunie îşi celebrează aniversarea.

Text de de Irina Zlotea

Despre eleganţa sa pe scenă este de prisos să vorbim. Este suficient să apară în lumina reflectoarelor pentru ca spectatorul să îi recunoască prezenţa fermă, dominantă. Jocul nuanţat şi stilat, autocontrolul de care dă dovadă în abordarea personajelor şi încrederea pe care o inspiră colegilor actori sunt o parte dintre argumentele ce ne confirmă că nu este întâmplătoare întâlnirea sa cu un personaj intens, cu o mare artistă precum Maria Callas. 

În 1980, Victoria Cociaş absolvea IATC „I.L. Caragiale” din Bucureşti, la clasa profesorilor Beate Fredanov, Ion Caramitru şi Sanda Manu. La începutul carierei sale a lucrat, cu talent şi avânt, la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani, apoi la Teatrul Dramatic „Sică Alexandrescu” din Braşov. Însă cariera sa a câştigat în profunzime şi diversitate odată cu angajarea la Teatrul Nottara, de care o leagă profesionalismul şi pasiunea pentru teatru - o  relaţie care, în prezent, împlineşte 28 de ani. În această perioadă de timp, numeroşi regizori de succes au descoperit în ea energia potrivită pentru proiectele lor. Dintre aceştia îi amintim pe: Alexandru Dabija, Petre Bokor, Mircea Cornişteanu, Ada Lupu, Radu Afrim, Radu Gabrea, Claudiu Goga, Vlad Massaci sau Horaţiu Mălăele.

cocias 2

Rolurile sale, au rămas pentru multă vreme în memoria publicului, în spectacole dintre cele mai variate, demonstrând calitatea sa de a se adapta oricărei cerinţe pe scenă. Câteva dintre montările în care Victoria Cociaş a jucat sunt: Taifun de Tzao Yui, Scapino şi Burghezul gentilom de Molière, Puricele de Georges Feydeau, Revizorul de Gogol, Cui i-e frică de Vriginia Woolf? de Edward Albee, Două femeie celebre de M. Donald şi R. David, D`ale carnavalului de I.L. Caragiale, Cheek to cheek de Jonas Gardell, Prinţul Negru de I. Murdoch, Scrisoare de dragoste de Fernando Arrabal, Special sânge de Guy Foissy, Antigona de Sofocle şi multe altele.

A mărturisit că dintotdeauna şi-a dorit să joace în tragedii, era un vis nutrit în facultate şi că nici drama nu i-ar fi displăcut. În realitate, însă, a jucat în multe comedii şi chiar a ajuns să îndrăgească acest gen, simţindu-se astfel şi mai aproape de inima publicului. Îl face să uite de probleme sale şi îl destinde. Ca artist, Victoria Cociaş simte mereu nevoia acestei reciprocităţi dintre actor şi spectator; poate tocmai de aceea a pus întotdeauna teatrul înaintea filmului. Totuşi, talentul său a adus-o şi înaintea camerei de filmat,  în proiectele unora dintre cei mai apreciaţi regizori români: Noiembrie, ultimul bal, în regia lui Dan Piţa, Crucea de piatră, în regia lui Andrei Blaier, E pericolosso sporgersi şi Asfalt tango, în regia lui Nae Caranfil, Faimosul Paparazzo şi Binecuvântată fii, închisoare, în regia lui Nicolae Mărgineanu, Cocoşul decapitat şi Trei zile până la Crăciun (alături de Constantin Cojocaru a fost distinsă cu o Menţiune Specială pentru interpretare, în cadrul TIFF 2012), în regia lui Radu Gabrea.

Victoria Cociaş, în rolul Mariei Callas, pe scena Teatrului Nottara

În prezent, Victoria Cociaş poate fi văzută în cea mai nouă producţie a Teatrului Nottara, Poker Face de Petr Kolečko, în regia Adelei Biţică, unde rolul Jana îi pune la încercare îndrăzneala artistică. Într-un  alt registru este rolul Maria Callas din spectacolul Maria Callas – La Divina de Terrence McNally. Aprecierile favorabile şi premiile oferite acestei montări, a cărei regie o semnează Radu Gabrea, îi demonstrează calitatea. O biografie emoţionantă, dar concisă, a uneia dintre cele mai iubite artiste ale lumii, interpretată cu nobleţe de Victoria Cociaş, acest spectacol a fost şi este unul dintre cele mai urmărite în ţară şi străinătate. 

Scandal la Operă! de Ken Ludwig şi Ultimul Don Juan de Neil Simon, ambele în regia regretatului Petre Bokor, sunt alte două producţii ale Teatrului Nottara, în care, de această dată, actriţa aduce zâmbetul pe buzele spectatorului.
De fapt, în orice rol ar fi distribuită, Victoria Cociaş cucereşte publicul. 

A demonstrat acest fapt în întreaga sa carieră. Secretul ei? Dragostea pentru public, profesionalismul şi, mai ales, acea distincţie care o înconjoară pe scenă şi în viaţa de zi cu zi.
 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite