Arta improvizaţiei şi divertismentul de calitate

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am privit până acum improvizaţia şi pe improvizatori, ca şi alţii probabil ca mine, drept un lucru neserios şi în orice caz deloc asociat artei. „Festivalul Naţional de Improvizaţie“, lansat cu surle şi trâmbiţe la acest sfârşit de septembrie de „Asociaţia Tam-Tam“, m-a făcut curioasă şi profesional vorbind m-am găsit implicată într-un fenomen pe care recunosc, acum l-am descoperit.

Deşi la a 3-a ediţie, festivalul , ca şi activităţile aferente menite să dea vizibilitate şi să creeze prozeliţi genului m-a convins pe scurt că e vorba chiar de un lucru serios, în ciuda faptului că m-am amuzat cum de mult timp nu mi s-a mai întâmplat la teatru. În sala Media a TNB, gazda generoasă a festivalului s-au adunat vreme de patru zile, iubitorii acestei arte ( fiindcă da, este o artă) ca şi numeroasele trupe care funcţionează în mediul tot mai diversificat al artelor spectacolului contemporan.

Plătitori de bilet sau abonament , invitaţi  şi suporteri, cu toţii au alcătuit o comunitate veselă, liberă de inhibiţii şi constrângeri protocolare, dornici să participe la jocul plin de surprize, inteligent şi spontan al realizatorilor. De la prezentatori şi până la ultimul spectator, cu toţii au exersat dezinhibarea, care poate fi la urma urmelor şi o terapie binevenită  împotriva stresului şi tensiunilor cotidiene. Dar ca să înţelegeţi mai bine de unde ne-a venit la toţi starea de bine trebuie spus că tinerii actori improvizatori, profesionişti sau amatori se pregătesc îndelung pentru a veni în faţa noastră cu această frumoasă provocare de exerciţii libere ce dau naştere unor spectacole ad hoc , amuzante, de bun gust, dovedind spontaneitatea, inteligenţa şi talentul celor care le produc. Ştiam că asemenea probe fac parte din programa de studiu a facultăţilor de actorie.

Am aflat însă că există traneri specializaţi care susţin cursuri de pregătire în întreaga lume. Unii, din Israel, SUA, Belgia au condus ateliere de lucru şi la acest festival şi s-au aflat în program cu spectacole demonstrative (grupul de la Chicago unde există şi un festival de profil de exemplu). De la noi am auzit rostindu-se numele Mihaelei Sârbu, al Monicăi Anastase, al lui Vlad Pasencu de la trupa Freeze, invitată în America la festivalul amintit. Aceştia din urmă au excelat în a ne dovedi câtă mobilitate şi disponibilitate au în a face pe loc mici show-uri care deşi au la bază câte un format de manual înfloresc şi se expandează fastidios în colaborare cu spectatorii. Aceştia declanşează mecanizmele improvizaţiei optând, la solicitare, pentru un cuvânt desemnat iniţial să indice locul sau cheia jocului. Şi de aici începe totul. Nebunia am zice, căci nu ştii niciodată cum şi încotro se înlănţuie scenele spectacolului creat la vedere.

Realizatorii veghează pentru a feri de derapaje nedorite alcătuirea şi inspiraţi, dar mai ales instruiţi fiind, conduc cu mână sigură spectacolul în cadrul şi timpul limitat. O trupă de fete, cinci actriţe talentate şi foarte muzicale, cum le face reclamă programul au prezentat un Improcabaret excelând în inventivitate în direcţia unui teatru absurd bazat pe contraste şi paradoxuri ilare, dar pline de miez. Alte trupe din cele vreo 14 care au evoluat s-au remarcat printr-o bună însuşire a tehnicilor improvizaţiei fiind unii la început, alţii la categoria maeştrii, dar cu toţii promiţători în  susţinerea ideii că această artă merită atenţie şi interes. Că e aşa o dovedeşte şi faptul că şi-au arătat sprijinul multe instituţii de prestigiu precum Ambasadele SUA şi Israel, UINATC, ARCUB, care a finanţat de altfel proiectul în cadrul programului Eşti Bucureşti. N-am prea văzut interes din partea instituţiilor audiovizualului, respectiv televiziunile care au în aceste spectacole ce-i drept un concurent serios care ar putea înlocui showurile mizerabile, subculturale şi poluatoare  de gust. M-am simţit bine să văd că în această comunitate artistică a improvizatorilor şi a fanilor lor, nu puţini, ar putea să  se nască o ofensiva împotriva prostului gust din divertismentul românesc. Lumea are nevoie de destindere, de râsul vindecător şi iată o poate avea cu profit dacă oferta se îmbunătăţeşte cu spectacole de acest fel. Cât despre zona suburbană din punct de vedere cultural şi artistic care compromite genul (divertismentul), asanarea mai depinde şi de altceva. De politicile publice, care cam lipsesc în acest domeniu.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite